Capcana distantei. Vezi cum isi pacalesc Anderson Silva si Conor McGregor adversarii

Mai jos, traducerea unui articol scris de Jack Slack referitor la distanta, controlul acesteia si cum este folosita de luptatori mari precum Conor McGregor, Floyd Mayweather si Anderson Silva:

Controlul distantei ramane unul din putinii factori comuni pe care ii putem identifica in luptatori de top in box, kickbox, muay thai si arte martiale mixte.

In timp ce ma uitam la Sean O’Malley impotriva lui Andre Soukhamthath la UFC222, un tipar familiar a devenit aparent: O’Malley fenta si simula lovituri, iar Soukhamthath se retragea. Odata ce Soukhamthath se apropia de cusca si nu mai avea unde sa se duca, O’Malley se pregatea dar statea oricum inafara distantei standard de striking. Cand O’Malley ataca, o facea cu lovituri lungi de picioare si lovituri ciudate de brat la corp. Cand Soukhamthath incerca sa iasa prin deplasare circulara, O’Malley incerca lovituri circulare de picior. Cand Soukhamthath incerca sa-l atace pe O’Malley, intra practic intr-o zona moarta, O’Malley avand suficient spatiu la dispozitie incat sa nu fie surprins si sa se retraga spre centrul custii.

Cam asa a decurs tot meciul. Majoritatea isi vor aminti dreapta lui O’Malley pe contra cu care l-a pus la podea pe Soukhamthath.

Dar la un moment dat in prima runda, Soukhamthath a avut succes cu ceva ce nu vezi prea des in MMA si l-a surprins pe O’Malley. Soukhamthath i-a dat peste mana cu stanga si a lovit cu dreapta in timp ce a facut un mic truc de deplasare. O tehnica clasica in meciurile de karate pe puncte dar si o favorita a lui Benny „The Jet” Urquidez, veteran al kickbox-ului. In loc sa isi largeasca pozitia picioarelor, aduce piciorul din spate mai aproape, plasand astfel picior de sprijin si de forta mai aproape de adversar si sub centrul propriu de greutate.

E o tehnica simpla pentru a acoperi distanta repede – desi una cu multe riscuri – si una din cele mai directe cai de a ataca una din cele mai dominante strategii in MMA: capcana distantei.

Capcana distantei explicata

Loviturile pe contra sunt cele mai puternice arme pe care un luptator le are. Majoritatea expertilor sunt de acord ca lovitura care doare cel mai mult, este cea pe care n-o vezi. Sunt o suta de cai de a ascunde o lovitura, dar cand vrei sa pacalesti pe cineva, cea mai buna optiune e sa-i faci sa se concentreze pe ei insisi. Cand un om tocmai a aruncat o lovitura, atunci este cel mai vulnerabil.

In box, o mare parte dintre cei mai buni luptatori pe contra isi fac treaba pe pas in fata sau stand in distanta foarte mica – navigand „furtuna” de lovituri cu ajutorul eschivelor, blocajelor si a shoulder rolling-ului. Dar multi din cei mai buni luptatori defensivi exceleaza la a contra de la limita alonjei adversarului. Uita-te la Giorgio Petrosyan sau Floyd Mayweather. Stau foarte putin inafara distantei de lovire si limiteaza sansele pe care adversarul le are controland distanta cu ajutorul picioarelor.

E foarte usor sa te pierzi in statisticile oferite inainte de meci referitoare la inaltime si alonja si sa consideri cumva ca distanta in care se va sta va fi cea de jab a sportivului cu alonja mai buna. Dar multi luptatori, in special in MMA, aleg sa lupte intr-o distanta foarte mare, ceea ce inseamna ca ambi sportivi vor trebui sa acopere foarte mult teren pentru a lovi – Lyoto Machida si Stephen Thompson sunt doua exemple evidente. Daca ai nevoie de dovezi ca nu cel cu alonja cea mai mare seteaza automat si distanta in care se va disputa meciul, ar fi foarte usor sa ne uitam la Stefan Struve si sa radem la inabilitatea sa de a se folosi de inaltime si alonja in avantajul sau. Dar sa ne concentram pe exemple pozitive. Spre exemplu pe Saenchai.

Saenchai lupta des impotriva unor adversari mai inalti si cu o alonja mai buna si alege sa lupta la un centimetru sau doi in spatele alonjei lor, asteptand sa se intinda prea mult pentru a lovi, ca mai apoi sa contreze cu lovituri spectaculoase de picior sau combinatii sus-jos. Uita-te la Saenchai intr-un meci mai bun de-al lui si vei vedea cum oameni mai inalti se chinuie si nu pot sa inteleaga cum nu pot ajunge o persoana mai mica si totusi, cand Saenchai inchide distanta, o face aproape fara efort.

Animated GIF

Daca doi luptatori schimba lovituri intr-o distanta medie, ambii ar trebui sa-si miste capul si sa arunce lovituri. E genul de situatie pentru care fanii se ridica de pe scaune si de obicei rezultatul este spectaculos, dar e si cel mai putin vazut element in striking-ul din MMA. Orice eschiva sau scadere de nivel e un pariu imediat ce cealalta persoana incepe sa arunce o lovitura mai ciudata de genunchi sau de picior, cautand capul adversarului. Distanta asta medie, in artele martiale mixte tinde sa fie mai mult o zona de tranzitie, clinch-ul fiind mult mai cautat.

O lovitura este o actiune exploziva si, pentru a lovi puternic, un luptator trebuie sa puna greutate in lovitura. Combinatia dintre deplasare si lovituri este in general mai slaba in MMA decat in box, unde un luptor e pe varfuri, iar in MMA cumva inca e normal ca intai sa lovesti si sa arunci greutatea in fata ca mai apoi sa urmeze si picioarele. Antonio Rogerio Nogueira a fost printre primii luptatori ce au exploatat asta. Geamanul Nogueira care putea boxa, ‘Little Nog’ folosea jab-ul din southpaw pentru a atrage loviturile puternice si largi ale adversarului, cedandu-i terenul ca mai apoi sa se intoarca cu stanga si sa-i prinda sau cu croseul de dreapta, pe pasul lor in fata.

In Grand Prix-ul PRIDE 2005, Rogerio l-a surprins pe Dan Henderson – fortandu-l sa loveasca larg si lasandu-l sa se aplece in fata ca mai apoi sa-l contreze cand era in pozitie proasta. Nogueira a continuat sa exploateze acelasi tip de greseala si cu Mauricio „Shogun” Rua in urmatoarea runda. Cativa ani mai tarziu, partenerul de antrenament al lui Nogueira pentru acel turneu, Anderson Silva, a fost capabil sa foloseasca asta si sa prinda cateva contre foarte bune, dupa exact aceleasi lovituri largi cu capul jos din partea lui Henderson.

Henderson e un exemplu extrem, dar sosirea in UFC a lui Anderson Silva a fost ca un reflector pus pe toti cei care faceau pasul in fata cu capul expus in MMA. Cum Royce Gracie a demonstrat ca oamenii nu prea aveau habar de ce faceau la sol, Silva a demonstrat in aceeasi masura ca e o greseala fatala sa incepi meciul si sa arunci lovituri fara sa stii ce faci.

Animated GIF

Tine minte ca desi ce face Forrest Griffin – sta cu fata in fata si se arunca prea mult – e considerat un taboo si groaznic din punct de vedere al formei in box, ceea ce face Silva este de asemenea considerat un pic taboo in box. De fiecare data cand Griffin paseste in fata, Silva se retrage LINIAR. Bineinteles, nu este o greseala la acelasi nivel ca cea a lui Griffin. Atunci cand stai cu capul in fata si astepti lovituri … poti lua un knockout, dar boxerii sunt invatati destul de mult ca atunci cand se retrag, sa nu o faca liniar, tocmai pentru a nu ajunge in corzi. Ringul in forma de patrat pedepseste fara mila pe cei ce se retrag in linie dreapta. Cusca aproape circulara este mult mai permisiva in acest aspect.

Problemele apar cand adversarul sta pe varfuri, fenteaza foarte mult si se misca constant sa inchida distanta. Chris Weidman a demonstrat asta impotriva lui Silva, la fel si Bisping. Nu e la fel de spectaculos pentru fani, dar e enervant pentru un luptator de contra.

Dar asta nu inseamna ca principiul nu mai functioneaza atunci cand adversarul nu baga capul in pamant si incepe sa „inoate”. Chiar si luptatori de varf pot fi convinsi sa isi incerce norocul cautand o deschidere si sa devina vulnerabili atunci cand rateaza. Floyd Mayweather Jr a fost un exemplu foarte bun in box, cu toate ca el aplica asta un pic diferit. Silva, Machida, O’Malley si altii isi folosesc picioarele pentru a face adversarul sa rateze si o pozitie a corpului oarecum dreapta pentru a favoriza retragerea.

Mayweather si alti boxeri de top precum Roy Jones Jr, prefera sa prezinte adversarului o distanta falsa. Asta se intampla cand se apleaca un pic in fata. Capul luptatorului „atarna” in fata lui in stilul pe care l-am criticat la Dan Henderson si Forrest Griffin, dar in aceasta situatie, e ca un cearsaf rosu in fata unui taur. Picioarele si soldurile unui luptator iti spun cu adevarat unde este in ring, capul este unul din cel mai mobil punct al corpului si poate pacali foarte usor. De fiecare data cand Marquez arunca jab-ul sa-l loveasca pe Mayweather, care tinea capul in fata, Mayweather tragea capul inapoi, iar apoi arunca dreapta pe masura ce lovitura lui Marquez rata.

Silva, Conor si oricine altcineva care se bazeaza pe aceasta retragere din distanta in MMA trebuie sa fie permanent atenti la a restabili acea zona tampon (distanta ideala, un pic mai mare decat distanta de lovire, pentru a putea reactiona in timp la apropierea adversarului) intre ei si adversar, cu ajutorul picioarelor. Mayweather de foarte multe ori statea pe loc, in timp ce astepta ca adversarul sa muste momeala, intr-o pozitie in care picioarele nu se puteau misca atat de liber, daca avea nevoie. Observati aici cum Mayweather trece dintr-o pozitie a picioarelor tipica, dreapta si orientat in lateral catre o pozitie a picioarelor mai lata, stang aproape pe varfuri cu capul in fata centrului sau de greutate pe post de momeala. Imediat ce Canelo fenteaza, Mayweather se retrage pentru a contra, realizeaza ca Alvarez nu continua atacul si renunta la tactica pentru moment.

Succesul lui McGregor a fost construit in mare parte pe a convinge adversarul sa se arunce in fata catre el, ca mai apoi acesta sa paseasca in spate si sa-i intampine cu stanga.

Unul din secretele succesului si consistentei lui McGregor, comparativ cu alti luptatori de contra din MMA ce au fost inaintea lui, este ca el se duce pe ofensiva pentru a face asta sa se intample. Aproape fiecare lupta a lui McGregor consta in acesta ducandu-se in fata adversarului, ca mai apoi sa-l duca aproape de cusca si sa atace pana cand acesta incepe sa se arunce. Destul de curios, atunci cand McGregor conduce, de multe ori o face cu lovituri cu piciorul din fata si jab-uri cu stanga, usor aplecat in fata – genul de lovituri pe care nu le mai poti urma cu altele, in caz ca una conecteaza foarte bine, asta pentru ca picioarele raman in spate. Cu toate astea, asta este modul sau de a prezenta o ‘distanta falsa’ cum face Mayweather de exemplu. Cu ajutorul unei lovituri de stanga lungi. Imediat ce adversarul se intoarce, McGregor e in pozitia lui normala si la 2 metri distanta. Am analizat stilul lui McGregor extensiv inainte de meciul cu Mayweather.

Nu conteaza ce face in ofensiva, imediat ce adversarul sau incepe sa atace, McGregor se retrage spre centrul custii si cauta sa conecteze acea directa de stanga pe adversarul sau exagerat de extins. Chestia geniala este ca odata ce si-a pus adversarul pe cusca, McGregor are tot acel spatiu in spate sa se retraga si sa creeze distanta, iar cusca circulara il ajuta.

Dezamorsarea capcanei

E dificil sa invingi un om care asteapta sa te arunci. Daca se retrag atunci cand faci ceva, nu ii vei atinge. Dar capcana exista pentru ca unul dintre oameni controleaza acea zona tampon foarte eficient. E ceva dupa care se uita constant si cu foarte multa atentie si pe care o manage-uieste permanent si daca iese din acea zona, contrele aruncate perfect nu isi vor mai gasi tinta. De exemplu startul incet al lui McGregor cu Chad Mendes: Conor avea o accidentare la genunchi si Mendes era mai rapid decat se astepta, lucru ce l-a facut pe McGregor sa isi calculeze gresit pasii in spate si sa calculeze gresit distanta. Odata ce Mendes a incetinit, McGregor a inceput sa prinda loviturile pe contra si atunci a venit si sfarsitul.

Cand Mayweather a luptat cu McGregor, principala lui grija parea ca a fost sa tina o distanta potrivita si sa-l oboseasca pe McGregor. De fiecare data cand McGregor isi crea acea distanta si acea zona tampon, Mayweather pasea in fata si McGregor trebuia ori sa restabileasca distanta prin deplasare ori sa-l loveasca pe Mayweather pentru a-l tine la distanta. Primele 5 runde au fost in principiu McGregor care se deplasa, Mayweather care tot venea dupa si ca sa-l forteze sa se miste din nou. Asta a dus la multi pumni aruncati degeaba din partea lui McGregor si din ce in ce mai multe lovituri incasate pe masura ce picioarele ii incetineau.

In MMA, se pare ca luptatorii care stau la distanta foarte mare pentru a contra sunt si ei destul de expusi si vulnerabili imediat dupa contra. McGregor a fost prins de cativa adversari pe care i-a contrat – din fericire, acestia au intrat in pumnul sau mai intai. Antonio Rogerio Nogueira a conectat o multime de contre puternice pe Mauricio „Shogun” Rua care cauta sa il preseze, dar de multe ori se trezea ca iese mai sifonat in schimburile de lovituri. Asta se intampla pentru ca atunci cand lovesti pe contra, e foarte greu sa mai iesi in lateral si sa scapi de lovituri. Practic esti o tinta statatoare pentru orice urmeaza dupa.

In Mayweather – McGregor, surprinzator, nu am vazut nici un fel de taiere a ringului. Mayweather parea multumit si il lasa pe McGregor sa faca pas pivot si sa nu il tintuiasca pe corzi, chiar daca Mayweather nu e genul care tintuieste adversarul pe corzi. Asta si pentru ca pe masura ce McGregor se misca mai mult, cu atat obosea mai repede. Corzile sau gardul custii sunt principala metoda de a impiedica aceste contre, deoarece un luptator de contra are nevoie de spatiu de manevra in spatele lor pentru a contra efectiv. Imediat ce au ajuns cu spatele la cusca sau aproape de ea si nu mai au spatiul necesar de retragere, jocul lor nu mai functioneaza. Pentru un luptator de contra foarte pasiv, care incearca sa-si faca adversarul sa navaleasca, gandeste-te la Lyoto Machida, asta e o problema, dar alti luptatori au gasit o cale de a contra acest truc, atacand si punandu-si adversarul pe pas in spate, astfel evitand sa ajunga cu spatele la cusca. Asta ne aduce inapoi la meciul dintre Andre Soukhamthath si Sean O’Malley.

Soukhamthath a adus piciorul din spate sub centrul de greutate ca mai apoi sa se impinga in el – a facut asta de cateva ori in meci. Daca problema e distanta, aceste explozii in stilul celor din karate – sacrificand pozitia si baza picioarelor pentru a acoperi o distanta mare – sunt o metoda de a rezolva asta prin forta bruta. Un luptator in principiu ar trebui sa fie mai rapid pe pasul in fata decat pe pasul in spate, iar aceste explozii sunt menite sa testeze asta. De multe ori in karate, aceste situatii de acoperit distanta rapid fac meciurile sa para mai mult a cursa. Pentru amuzament, uite un antrenor de top japonez demonstrand valoarea acestui lucru.

Bineinteles, problema e ca venind cu acel picior din spate sub tine pentru a putea avansa mai rapid e ca nu vei avea o baza buna daca adversarul nu se retrage si vrea sa te decapiteze. Dar principala problema pe care o avea Soukhamthath este ca O’Malley avea deja distanta si stia ca Soukhamthath o sa vina pentru ca nu fenta si era pus cu spatele la cusca, era practic fortat sa faca ceva. Apoi e si faptul ca avea vreo 10 metri de cusca pana sa fie nevoit macar sa se gandeasca la a iesi din linia de atac.

Cand Silva a venit din Price in UFC, s-a folosit considerabil de spatiul mai mare pe care-l oferea Octagonul, dar de care nu dispunea in PRIDE. Mult mai multa deplasare circulara, mult mai mult loc de manevra. Unii oameni s-au desteptat si au realizat ca fentele si pozitia in cusca faceau o diferenta foarte mare si acum nu mai poti ajunge in top 10 la middleweights alergand cu barbia in fata asteptand sa fii lovit. Strategiile lui Conor si ale lui Sean „McGregor-light” O’Malley iau ce facea Silva si adreseaza principalele probleme prin pozitiarea in cusca.

E foarte greu sa pacalesti un adversar cu fente cand piciorul tau din spate este langa cusca – tu esti cel in pericol, el e cel ce decide cand sa se apropie suficient de mult incat sa va loviti. Mai mult, sa ataci cand esti cu spatele la cusca e, de cele mai multe ori, cea mai putin folositoare solutie cand esti acolo. Dar daca incearca pur si simplu sa iasa prin deplasare circulara, risca sa fie luat la front kick-uri si lovituri circulare de picior pana e fortat sa iasa la atac. Unde Silva si Machida puneau intrebarea „Cum ma vei lovi daca eu continui sa ma retrag?”, McGregor pune intrebarea „Ce vei face ca sa nu mai fii cu spatele la cusca si sa nu ajungi acolo?”

In MMA in principiu vedem deplasare liniara. Motivele pentru care retragerea excesiva in linie dreapta este un taboo in box, exista si in MMA, dar sunt ascunse oarecum de cusca enorma si distanta exagerata si prezenta loviturilor de picior. Evident ca exista valoare in retragerea liniara pentru a forta adversarul sa se extinda prea mult pe o lovitura, iar strategia agresiva pe care o adopta McGregor pentru a forta adversarul sa atace, face o diferenta foarte mare.

Indiferent daca lumea MMA-ului se va destepta in privinta pericolului retragerii liniare sau nu, controlul distantei ramane unul din factorii comuni pe care ii putem identifica in luptatorii de top in artele martiale de striking. Totusi, nivelul striking-ului creste constant in MMA-ul de nivel inalt.

SURSA: https://sports.vice.com/en_us/article/zmgbb4/from-silva-to-mcgregor-the-distance-trap-is-the-most-powerful-principle-in-mma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.