Michael Bisping s-a hotarat! Vezi ce decizie a luat in privinta carierei sale!

Acum cateva saptamani  Bisping spunea ca inca nu e decis daca mai vrea un meci sau sa renunte. Un al treilea meci cu Luke Rockhold parea posibil ca ultim meci. O alta varianta ar fi fost si un meci la light heavyweight impotriva lui Alexander Gustafsson pentru titlul interimar, insa ambele variante au picat datorita problemelor personale ale celor doi luptatori.

Se pare insa ca decizia a venit si Bisping se va retrage imediat, fara a mai disputa inca un meci.

„Nu se merita. Ce altceva o sa mai fac? Am castigat centura, am avut o groaza de victorii. Am realizat tot ce mi-am propus.

Care e sensu in a insista cu chestia asta? Am folosit platforma asta pentru a-mi deschide alte usi. Trebuie sa stii cand sa pleci. Am aproape 40 de ani – acum e momentul.

A fost un drum lung – in 2003 am inceput sa ma antrenez. 15 ani ca luptator profesionist dintre care 12 sau 13 in UFC. Nu poti s-o faci la infinit. Am facut-o pentru un timp lung si deja am probleme la ochi. Dupa meciul cu Gastelum am inceput sa am probleme si la ochiul bun, lucru despre care n-am vorbit pana acum” a spus Bisping.

Astfel, Bisping se retrage cu un palmares de 20-9 in UFC si din postura de fost campion la middleweight.

Darren Till vs Stephen Thompson. Ghidul tactic.

Ne apropiem de un meci foarte interesant la UFC Fight Night: Stephen Thompson vs Darren Till!

Mai jos, ghidul tactic facut de Jack Slack pentru acest meci.

Darren Till a intrat in lumina reflectoarelor cand l-a invins pe Donald Cerrone pe finalul lui 2017. Cerrone a fost primul nume mare al lui Till, chiar daca Cerrone e pe final de cariera, e prea mic pentru welterweight si a fost pus acolo ca sa-l boxeze Till. In acest weekend, Till il intalneste pe Stephen „Wonderboy” Thompson, un om aflat in exil dupa ce a pierdut de doua ori cu Tyron Woodley, al doilea meci fiind atat de slab incat probabil nu va mai primi o a treia sansa. Thompson e cat se poate de bun in picioare si promoveaza un stil de striking asemanator filmelor de kickboxing din anii 70 si facand lucruri care inainte ar fi vazute ca imposibile sau lipsite de practicabilitate.

Gameplan-uri

Darren Till va avea de infruntat aceleasi dificultati pe care le intampina toata lumea cand vine vorba de Stephen Thompson. Cum il poate face un luptator pe Thompson sa intre in schimburi pe termenii sai, fara sa intre intr-o lovitura laterala de picior sau intr-o directa de stanga pe contra? Spus foarte simplu, Thompson este un counter puncher care mentine un control strict al distantei. Adversarii lui incearca sa inchida distanta si el ii lasa doar daca crede ca ii poate intampina cu ceva si apoi sa iasa, fara sa fie lovit. Am discutat asta extensiv in Capcana Distantei.

Se mai intampla sa intri direct intr-o directa de stanga, dar Thompson deschide un pic unghiul inainte s-o arunce pe masura ce adversarul se recupereaza de la inertie si de la faptul ca s-a extins prea mult. Ce e interesant, e ca Thompson poate face asta pe ambele parti. A facut-o ca si southpaw impotriva adversarilor ortodocsi si, cand a dat peste un southpaw precum Johny Hendricks, Thompson a facut acelasi lucru din pozitia ortodocsa.

Atunci cand un luptator se hiperextinde cand loveste cu bratul din spate, il lasa complet expus pentru contra de stanga, in unghiul acela usor ciudat dar care s-a dovedit a fi o lovitura ucigasa, de pe vremea lui Benny Leonard vs Lew Tendler si pana astazi cu Conor McGregor versus oricine altcineva.

Thompson vs Whittaker cu stanga pe retragere.

Benny Leonard retragandu-se si deschizand unghiul, catre partea deschisa a adversarului si facand acelasi lucru, cu o suta de ani in urma.

Ca sa vezi … si Till face acelasi lucru.

Exista mai multe metode de a invinge capcana distantei, cea mai importanta este sa folosesti cumva o margine: cusca sau ringul. Fiecare meci al lui Thompson e decis de distanta: controleaza distanta, o tine cum vrea pentru o perioada de timp, masoara agresivitatea adversarului si incepe apoi sa conduca meciul sau sa stea pe contra, bazandu-se pe cele de mai sus. Exista luptatori care trebuie sa treaca peste aceasta problema a distantei pentru a putea arunca mai multe lovituri, insa pentru Thompson lupta incepe si se termina cu distanta….si cateva lovituri aruncate undeva la mijloc. Dar asta inseamna ajustari constante, restabilirea zonei de tampon dintre el si adversar. Si toate loviturile acelea pe retragere, croseul pe retragere, contra cu stanga, toate au nevoie ca el sa aiba spatiu in care sa se retraga. Pune-l cu spatele la cusca si ii elimini jumatate din arsenalul de striking instant.

Darren Till a aratat o pozitionare in ring foarte buna impotriva lui Donald Cerrone, punandu-l la cusca si lovindu-l cu lovituri grele in timp ce acesta era in pozitii proaste, dar sunt foarte putine asemanari intre Thompson si Cerrone. Thompson e un general al ringului, Cerrone nici pe departe. Daca studiezi putinele momente in care Hendricks, Whittaker si altii au fost aproape sa-l puna la cusca si vei observa ca Thompson stie exact unde este, de cat spatiu are nevoie si cand se apropie de o pozitie proasta pentru el.

Schimbari constante de directie pentru a nu sta cu spatele la cusca

O sa fie greu sa-l puna pe Thompson la cusca, dar fortand asta, il poate forta pe Thompson sa actioneze, el fiind un tip calculat de obicei. Till a aratat o intelegere a fentelor care merg impreuna cu presiunea, simuland constant cu umarul sau stang si cu soldul si, desi nu foloseste jab-ul cat ar trebui, cu atat mai putin dublarea lui, ar fi o unealta folositoare impotriva lui Thompson, mai ales ca acesta e southpaw. Fentele combinate cu presiunea il vor face pe Thompson sa se miste si sa fie nesigur pe momentul in care trebuie sa contreze. E complicat sa decizi ce miscare vei incerca sa speculezi si ce miscare vei ignora…totul intr-o fractiune de secunda. Si cand un luptator inceteaza sa mai reactioneze la fente, devin tinte usoare pentru lovituri curate.

Acest gen de fenta dubla si inchis al distantei ar trebui sa mearga si sa-l forteze pe Thompson in a ceda spatiul mai rapid decat ar vrea si astfel lupta sa ajunga mai aproape de gard. De-a lungul gardului, Till trebuie sa caute loviturile de picior puternice si sa mai bage cate o stanga printre, deoarece e o lovitura buna pentru el. Mai important, pare ca si lovitura cu cotul stang a devenit o armba buna pentru el, cand adversarul incepe sa blocheze si sa eschiveze directa de stanga.

Un alt truc pe care ar fi bine sa-l vedem la Till atunci cand inchide distanta e blocarea picioarelor. Indiferent ca Thompson lupta southpaw sau ortodocs, lupta intr-o baza larga care ii permite sa se impinga in saltea in fata sau in spate, astfel controland distanta rapid. Aceasta pozitie totusi, inseamna ca greutatea e distribuita egal. Aceasta pozitie a picioarelor cu baza lunga permite luptatorilor sa creeze distanga rapid – de multe ori ajutand impotriva low kick-urilor cu exceptia celor setate bine si aplicate pe cusca – dar e o pozitie vulnerabila la piedici, foot sweep-uri si tehnici de geul. Pe masura ce luptatorul se retrage, piciorul sau din fata poate fi lovit cu o lovitura scurta la glezna. Ca o piedica. Nu se intampla nimic din perspectiva damage-ului la picior, dar retragerea devine mult mai complicata si luptatorul e scos din pozitie, iar apoi pot urma loviturile.

Aici Yoel Romero demonstreaza acest concept. Pe masura ce Tim Kennedy se retrage, piciorul din fata devine mult mai usor. Astfel devine mult mai susceptibil la a fi lovit si a fi scos din pozitie.

 

Unul din putinele momente de succes ale lui Rory MacDonald impotriva lui Thompson au fost atunci cand alegea sa faca astfel de tehnici. Ironic, unul dintre principalii proponenti al acestor tehnici a fost chiar Lyoto Machida si desi functioneaza minunat impotriva celor cu baza larga, majoritatea adversarilor lui Machida au stat puternic pe picioare, astfel ca lovitura rareori a avut efect.

Stephen Thompson e intr-o pozitie in care, daca Darren Till nu demonstreaza putina inteligenta, s-ar putea ca nici macar sa nu aibe nevoie sa arate ceva nou. Stilul lui Thompson e sa puna intrebari adversarului sau, nu sa ofere raspunsuri. E evident in avantajul lui Thompson sa stea departe de cusca si in centrul ringului. Daca Till doar se duce dupa Thompson, cum s-a dus Masvidal, ne putem astepta la Thompson sa inchida distanta rapid, sa loveasca, apoi sa iasa, astfel castigand rundele. In ceea ce priveste loviturile de picior, faptul ca Till este southpaw este oarecum interesant.

Desi Thompson poate lovi cu bratele eficient pe partea deschisa a adversarului, jocul sau de picioare e diferit in pozitia southpaw fata de cea ortodocsa. Majoritatea loviturilor cu piciorul din fata pentru Thompson vin din southpaw, in timp ce in pozitia de ortodocs, arunca lovituri mai clasice de kickboxing. De obicei, lui Thompson ii plac loviturile laterale (side kick) si loviturile de karate la cap, cu piciorul din fata. Foloseste side kick-ul foarte eficient pentru a initia retragerea si a crea distanta.

Cel mai probabil, precum meciul cu Johny Hendricks, majoritatea loviturilor de picior ale lui Thompson vor fi acel side kick si acel round kick.

Side kick-ul face adversarul sa coboare coatele, iar apoi high kick-ul profita de asta. E o idee foarte simpla dar sunt putini care o pot pune in practica impotriva adversarilor de calibru mare.

O intrebare interesanta pentru acest meci: ajuta sau mai rau faci ca luptator sa te adaptezi si sa alegi armele cu care nu esti cel mai proficient dar care ar putea contra adversarul. Darren Till a facut niste meciuri bune atat din postura de agresor, cat si din postura de counter striker si, in unele meciuri (ca cel cu Dalby), a schimbat intre aceste doua stiluri de voie. Stephen Thompson insa, lucreaza in principiu cu ce ii dau adversarii, alegandu-si loviturile cele mai bune atunci cand adversarul asteapta. Ne amintim cu totii cum a zis inainte de al doilea meci cu Woodley „Promit, voi da drumu la brate”. Asa ca e mai bine ca Till sa aleaga sa fie agresorul impotriva unui counter striker bun sau mai bine asteapta si incearca sa-l faca pe Wonderboy sa joace rolul agresorului, rol in care nu se simte prea confortabil?

Cu siguranta ai crede ca Till are avantajul cu cat un schimb de lovituri de vine mai lung. Thompson a fost prins cu contre bune, la fel ca Lyoto Machida si Kyoji Horiguchi – el isi alege timing-ul si arunca o lovitura perfecta, apoi sta si isi admira munca fara sa se protejeze, mai ales ca boxul sau nu e atat de bun. Jake Ellenberger l-a pus la podea in acest fel.

Poate e mai bine sa joace rolul agresorului si sa accepte ca contrele vor veni si sa incerce sa-l prinda pe Thompson cu o priza pe ceafa sau ceva, inainte ca acesta sa iasa din distanta. Till s-a folosit bine pana acum de loviturile de genunchi si de cot, ar fi interesant sa-l vedem si in acest meci folosindu-le.

Ce face acest meci sa fie fantastic e ca amandoi sunt suficient de inteligenti si talentati incat meciul se poate desfasura in foarte multe feluri. Spre deosebire de….Maia vs Usman de exemplu…unde majoritatea se asteptau ca Maia sa tot incerce si sa nu-i iasa proiectarea – acest meci e inconjurat de intrebi si nu se opresc atunci cand un om nu poate sa faca ceva anume. Fie ca este un meci spectaculos, fie ca este unul plictisitor, Thompson vs Till are ramificatii mari pentru aceasta divizie.

 Sursa: https://sports.vice.com/en_us/article/gyky9x/tactical-guide-to-darren-till-vs-stephen-thompson

 

Nate Diaz vs GSP, mai mult o poveste decat realitate. Vezi declaratia lui GSP.

Se pare ca meciul dintre Georges St-Pierre si Nate Diaz este mai mult o poveste decat realitate!

„Spuneau ca e ca si facut meciul. Nici pe departe. Nu era gata partea mea. Si nu cred ca era gata nici partea lui Nate Diaz. El zice ca nu e lupta sa, ca e lupta fratelui sau.

Nate Diaz e un luptator incredibil, e bun in toate disciplinele. Daca te pui insa in locul meu, nu e nimic pozitiv ce poate iesi dintr-un astfel de meci, cu exceptia banilor, iar banii nu sunt singurul lucru care ma motiveaza.  Daca il bat pe Nate Diaz, majoritatea oamenilor vor spune ca am ales meciul usor.

Criticii vor spune ca sunt un bully. Ca am luptat cu un adversar mai mic care concureaza la o categorie mai mica. Dar multi dintre luptatorii la lightweight de acum sunt mai mari ca mine. El e cam cat mine, dar fiindca am concurat la 170 pentru majoritatea carierei mele, ma va face sa arat prost. Ma va face sa arat ca un bully. Si asta in eventualitatea in care castig decisiv.

Daca nu castig decisiv si e un razboi inainte si inapoi, lumea va spune ‘Ah, e praf’. Daca imi iau bataie? Dumnezeule, nici nu vreau sa ma gandesc. Pentru cariera mea si pentru legenda pe care vreau sa o las in spate, o infrangere ar fi sfarsitul. S-ar termina. Si e posibil sa am o zi proasta.

Eu vrea sa fac ceva…la 155…ce nu am mai facut pana acum si ce nu a mai fost facut pana acum. Sa obtin titlul, sa bat un luptator pe val. Ar putea fi Khabib sau altcineva care e neinvins.

Daca ma intorc si lumea va spune ‘Georges nu poate sa-l bata’, asta ar fi cazul ideal. Ador asta. Cand Dana zicea ca nu ma voi mai intoarce vreodata, eram super motivat. Daca n-a mai fost facut pana in acest moment si eu am ocazia, asta ma va provoca foarte mult. Sunt multe lucruri in viata care ma provoaca si ma ‘pornesc’. Femeile, dinozaurii si asta. Chiar ma face sa innebunesc” a spus Georges Saint Pierre.

Inca unul! Fabricio Werdum depistat pozitiv de USADA!

Fabricio Werdum a fost depistat pozitiv la testul anti-doping de catre USADA! Este primul test anti doping pe care brazilianul il pica.

Mostra ce a fost depistata pozitiv a fost una de urina, luata inafara competitiei, pe Aprilie 25, la putin peste o luna de la infrangerea sa prin knockout in fata lui Alexander Volkov.

„Salutari. M-am sculat in dimineata asta si am aflat ca una din mostrele mele de urina a fost depistata pozitiv pentru o substanta interzisa. Lucrez cu echipa mea, cu UFC-ul si cu USADA pentru a intelege ce s-a intamplat. Intotdeauna am fost atent cu ce am folosit si am sustinut tot timpul sportul curat. Vom munci din greu pentru a rezolva aceasta neintelegere si sper sa ma pot intoarce curand in cusca si sa fac ceea ce iubesc” a spus Werdum.

Existau speculatii ca Werdum trebuia sa se infrunte cu Aleksei Oliynyk la UFC Fight Night 136, pe 15 Septembrie. Meciul cel mai probabil nu se va mai disputa, cel putin nu fara sa se rezolve aceasta situatie.

 

Demian Maia aproape de retragere? Vezi ce spune brazilianul.

Demian Maia nu are nici o intentie sa se retraga dupa a treia infrangere consecutiva la decizie!

Maia (25-9) a fost surclasat de catre Kamaru Usman (13-1) pentru majoritatea celor 5 runde si a castigat astfel meciul la decizie, meci disputat in Chile. Este prima oara in cariera lui Maia cand pierde 3 meciuri la rand.

Desi Maia are deja varsta de 40 de ani, cele trei infrangeri consecutive nu sunt par sa fie un motiv de retragere.

„Mai am trei meciuri in contract. Vreau sa fac aceste trei meciuri. Am acceptat din scurt acest meci. Am apucat sa ma pregatesc doar trei saptamani. Si ultimele trei meciuri ale mele au fost impotriva unor adversari wrestleri. Cum game plan-ul meu este sa duc lupta jos, au fost trei lupte dificile. Dar vreau sa-mi onorez contractul. Vreau sa termin contractul si sa imi depasesc recordurile personale.”

Maia este un veteran al UFC-ului, fiind in UFC de mai mult de 10 ani.

Meciul dintre el si Kamaru Usman poate fi urmarit AICI.

UFC Fight Night Chile: Demian Maia vs Kamaru Usman

Demian Maia s-a intors in cusca la UFC Fight Night Chile pentru a lupta cu Kamaru Usman! Demian Maia venea dupa 2 infrangeri consecutive, ambele la decizie, in fata lui Tyron Woodley si Colby Convington, ambele foarte asemanatoare ca maniera.

Usman este un luptator mai putin experimentat ca Maia, insa care are un palmares aproape impecabil (12-1).

In link-urile de mai jos puteti vedea meciul intreg dintre cei doi:

Partea 1

Partea 2

Partea 3

Partea 4

 

Uriah Hall – Slabire de cosmar inainte de meciul cu Belfort din Ianuarie. Vezi ce a spus despre acea experienta.

Paige VanZant a spus ca a fost una din cele mai infricosatoare chestii pe care le-a vazut. Si auzindu-l pe Uriah Hall cum descrie slabirea si problemele de sanatate pe care le-a avut inainte de meciul cu Vitor Belfort din Ianuarie, pare sa aiba dreptate Paige.

Hall a declarat intr-un interviu pentru ESPN:

„Mergeam spre lift cand, dintr-o data, boom, atat de simplu, m-am prabusit. Eram in lift, ma tineam de cel mai bun prieten – aparent l-am muscat, ca sa ma tin de el. Am lesinat din nou … m-am trezit si erau medici langa mine, unul voia sa imi puna o branula si imi amintesc ca ma agitam. Nu imi puteam controla corpul.

M-am trezit in spital si tipam dupa apa. ‘Dati-mi apa! Dati-mi apa!’ , iar ei au spus ‘Nu-ti putem da apa’, nu stiu din ce motiv. Am luat-o pe sora mea si i-am spus ‘Spune-le sa-mi dea o gura de apa’. Nu mi-a fost asa sete in viata mea. In final mi-au dat o gura de apa, dupa care am lesinat”.

Potrivit lui Hall, a suferit de insuficienta renala acuta. Desi a atins greutatea tinta, Uriah Hall nu a mai putut urca pe cantar si meciul a fost anulat.

Miesha Tate: Ar fi regretat toata viata. Vezi ce spune despre decizia antrenorului lui Raquel Pennington de a o trimite inapoi sa lupte in runda a 5a.

Main event-ul UFC 224 a fost unul brutal si foarte dificil pentru Raquel Pennington, care a avut dificila misiune de a se lupta cu Amanda Nunes.

Raquel a fost batuta atat de rau timp de patru runde, incat la finalul rundei cu numarul patru, si-a dorit ca antrenorii sai sa arunce prosopul pentru a incheia meciul.

Nu s-a intamplat asta insa. La insistentele antrenorului ei, Jason Jutz, Pennington a inceput si runda a 5-a, insa Nunes a continuat sa o raneasca, pana cand arbitrul a oprit meciul in minutul 2:36, astfel Nunes castigand prin TKO.

Desi alegerea antrenorului de a o incuraja sa continue a cauzat controverse in ultimele zile, Miesha Tate crede ca a fost decizia corecta.

„Cred ca era normal sa aiba toate oportunitatile pentru a reusi, pentru ca a semnat pentru 5 runde. Daca ar fi renuntat inainte de runda a 5-a, ar fi regretat toata viata. O viata de regrete.

Stiu ca e accidentata acum, iar unii oameni pur si simplu sunt ingroziti de faptu ca a fost trimisa inapoi sa fie macelarita ca un miel. Cam asa simt ca privesc oamenii situatia. ‘Cum a indraznit antrenorul si coltul sau sa faca asta. Cat de egoist.’ Dar, realistic vorbind, cred ca incerca sa scoata ce-i mai bun din ea. Asta este treaba unui antrenor.

Daca in ultima runda ar fi castigat, ar fi fost o campioana mondiala acum. De ce sa isi ia singura oportunitatea asta intr-un moment de slabiciune?”

For the Win! © Absoluto - 2011