Madalina Lixandru

Antrenor BJJ Copii

Cum te numești și câți ani ai?

Mădălina Lixandru, am 40 de ani.

Când ai început sa practici Jiu Jitsu? Care este centura ta?

Am descoperit BJJ în 2019 iar în prezent sunt centură albastră. 

De cât timp ești antrenor? 

Sunt antrenor asistent la grupa de copii 8+ ani din iulie 2023 şi antrenez grupa de 5+ ani din octombrie 2023.    

Ce te-a inspirat sa devii antrenor? 

Pe măsură ce am practicat jiu-jitsu brazilian, am descoperit impactul masiv pe care îl are asupra încrederii de sine, a sănătății fizice şi mentale, dar şi asupra abilităţii de a gestiona situațiile dificile. Mai mult, m-am îndrăgostit de jiu-jitsu brazilian pentru ca am descoperit un sport unde nu mă plictisesc niciodată, unde ești binevenit indiferent de atributele fizice şi unde "tribul" Absoluto a devenit o adevărată familie.

Care este specializarea ta ca antrenor în cadrul Absoluto? 

Sunt antrenor al grupei de copii 5-8 ani si al grupei de Gracie Women Empowered în cadul sălii Absoluto Veranda.

Ce beneficii ți-a adus Jiu Jitsu pana acum? 

Am reuşit sa capăt încredere în mine, sa țin sub control anxietatea cu care venisem pe saltea în urmă cu cinci ani, să gestionez situaţiile cu potenţial conflictual şi nu numai. Din punctul meu de vedere, artele marţiale si BJJ în particular oferă o educaţie absolut necesară despre respectul pentru partener sau oponent (după caz), despre încredere reciprocă, disciplină şi echilibru.  

Care sunt realizările ca sportiv și ca antrenor de care ești cel mai mândru?

Voi fi mereu recunoscătoare antrenorilor care mi-au inspirat pasiunea pentru BJJ, curajul de a merge în competiții, iar ulterior încrederea de a păși pe saltea ca instructor. Realizările se schimbă de la o săptămână la alta, împreună cu elevii de la grupele pe care le antrenez. Sunt tare mândră de progresul fiecăruia, de încrederea şi abilitățile lor în continuă creştere, dar şi de modul în care evoluam împreună. 

Ce ai spune unui viitor elev care încă nu este convins sa pășească pentru prima data într-o sala de antrenament?

Încearcă, nu ai absolut nimic de pierdut. Dacă la finalul unui prim antrenament zâmbeşti larg şi abia aştepţi următorul antrenament, atunci BJJ este pentru tine.

BJJ NO GI

80%

BJJ GI

100%

BJJ Autoaparare

80%

Disponibilitate antrenamente private - adulti si copii