In aceasta dimineata avem parte de un meci mult asteptat la grei si anume Stipe Miocic vs Francis Ngannou.

Mai jos, prefata din punct de vedere tactic oferita de Jack Slack.

Articolul original poate fi gasit AICI.

„Fara nici un ban si fara un viitor, Francis Ngannou a plecat din Cameroon in Franta. Ngannou a lucrat pe santier si visa sa devina un boxeor pentru a scapa din saracie. A ajuns la MMA Factory Paris cu speranta ca se va apuca de cursurile de box, insa Ngannou a fost convins de Fernand Lopez sa-si incerce norocul in arte martiale mixte. In acest weekend, se lupta pentru titlul UFC la grei – cea mai galonata centura in lumea artelor martiale – si va castiga undeva in jur de 500 000 de dolari doar pentru participare. Oricum o privesti, Francis Ngannou deja e un succes.

UFC-ul par si ei foarte interesati de acest business numit Ngannou. Cu o poveste si un corp ca al lui, cine n-ar fi? Are 1,93 m , 113 kg cu abdomen vizibil si da knockout-uri. Gandeste-te la drumul lui catre titlu – prin doi dintre cei ce au fost facuti knockout de cele mai multe ori in istoria UFC-ului – si felul in care UFC-ul ii promoveaza lovitura sa de pumn ca fiind aproape magica. Se presupune ca lovitura de pumn a lui Ngannou ar fi cea mai puternica pe care cei din centrul de performanta al UFC-ului au testat-o vreodata. Dar ala nu e un record mondial, oricum te-ai uita la el – e un record pe un aparat pe care nu l-au folosit foarte multi – cu toate astea, este promovat ca si cum ar fi cel mai puternic din lume. Dana White a dus asta la extrem spunand ca s-a demonstrat ca Ngannou loveste precum un camion.  Apoi uita-te la conturile de social media ale UFC-ului si cat de mult se concentreaza pe knockout-ul dat lui Overeem si pe momentele in care acesta era intins pe saltea inconstient. Nu e nimic neobisnuit ca un luptator sa stea la podea un timp indelungat dupa ce a fost facut knockout, dar cei cu transmisia de obicei muta camera imediat pentru a se concentra pe castigator si a evita momente inconfortabile. UFC-ul face tot posibilul pentru a-l face pe Ngannou un fel de Mike Tyson al lor.

Totusi, asta este treaba promoterului, si e bine sa vedem ca UFC-ul investeste in cineva care nu se numeste Conor McGregor. Pentru fanul educat al sporturilor de contact, sunt inca multe intrebari neraspunse in ceea ce priveste aceasta imagine imbatabila a lui Ngannou si, sa speram, ca acest meci cu Miocic ne va oferi cateva raspunsuri.

Gameplan Ipotetic: Stipe Miocic

Pentru Stipe Miocic, drumul este unul simplu. Francis Ngannou e un om care se descurca bine in schimburi de lovituri sau in combinatii cand adversarul sau se acopera si e static. Din acest aspect, e asemanator cu Mark Hunt, un fost adversar al lui Miocic. Hunt cauta sa loveasca pe contra de fiecare data cand Miocic intra sa loveasca, iar Miocic folosea jab-ul si fentele pentru a-l face pe Hunt sa stea pe ganduri. Aici nu se pune problema ‘va merge pe Ngannou?’, asta este un element absolut elementar impotriva celor ce cauta sa loveasca pe contra. Orice luptator de contra a avut probleme impotriva fentelor convingatoare si a jab-urilor controlate si din distanta. Motivul este unul simplu: poate sa arunce loviturile la fiecare fenta ce ii este aratata – astfel obosind si fiind pus in pozitii dificile – sau poate sa mai astepte un pic ca sa inceapa sa-si dea seama care lovituri sunt reale si care nu, astfel incasand probabil lovituri pe care nu ar trebui sa le incaseze. De la Anderson Silva si pana la Joanna Jedrzejczyk, treaba asta a functionat.

Desigur, in fragmentul de mai sus discutam despre fente CONVINGATOARE. Daca un luptator incepe sa aiba dubii sau sa faca 3-4 fente fara sa faca pasul in fata si sa loveasca pe bune, orice dubiu pe care l-a implantat in mintea adversarului, va disparea rapid. Asta este elementul uman din striking-ul stiintific si pentru a vedea asta in actiune trebuie doar sa ne uitam la meciurile lui Alistair Overeem in UFC. Il putem vedea pe Overeem facand demonstratii foarte bune de cum sa intri in distanta, sa lovesti si sa iesi repede in meciuri precum cel impotriva lui Junior dos Santos si Mark Hunt, precum si meciul cu Miocic unde aproape a castigat asa. Apoi avem meciurile cu Ngannou, Sergej Kharitanov si Ben Rothwell unde a facut pasul in fata mult prea agresiv si fara consideratie pentru adversar ca sa loveasca si a fost prins.

Singurul luptator care i-a pus jab-ul in fata lui Ngannou a fost Curtis Blaydes, ocazie cu care Ngannou a incasat complet fiecare jab si a raspuns cu o dreapta peste brat. Blaydes era mai rapid pe jab si reusea sa conecteze cu lovitura sa mai rapida, dar incasa imediat apoi o lovitura mai inceata si mai puternica.

Asta e o tema constanta in artele martiale mixte: un luptator cu o forma buna si o viteza buna in loviturile sale ajunge primul la tinta, iar apoi incaseaza o lovitura mai grea pe raspunsul adversarului. Kazushi Sakuraba l-a surprins pe Wanderlei Silva in a treia lor intalnire prin faptul ca arunca lovituri pe centru, dar era clatinat apoi de loviturile ce veneau din partea lui Silva ca raspuns. John Moraga era mai rapid ca Sergio Pettis si reusea sa conecteze primul surprinzator de des, dar Pettis a realizat ca Moraga nu facea nimic sa iasa din raza sa de actiune, astfel ca a inceput sa conecteze lovituri pe contra.

Problema lui Blaydes a fost ca jab-ul sau era previzibil, nu era ascuns si nu avea nici o grija defensiva dupa ce dadea jab-ul. Asta este tot scopul sacului de box legat la doua capete. Face luptatorul sa se miste imediat dupa ce a dat o lovitura dreapta – luptatorul loveste sacul, se duce in fata iar apoi se intoarce catre luptator, reprezentand raspunsul adversarului. E foarte usor sa vezi boxeri de top lovind acest sac de sute de ori fara sa il piarda din tinta si sa ratezi intregul scop al acestui exercitiu – uita-te la cum folosea Ronda Rousey acel sac. Dar Stipe Miocic s-a demonstrat capabil in a folosi jab-ul. Impotriva lui Mark Hunt, Roy Nelson si Fabricio Werdum, Miocic a fost capabil sa intre in distanta, sa loveasca si sa iasa nevatamant prin fentele pe care le facea dinainte de jab si prin faptul ca se punea in pozitii in care se putea apara dupa ce lovea. Fie ca scadea nivelul din genunchi, eschiva, acoperea barbia cu umarul sau obstructiona drumul dreptei adversarului cu propriul sau brat.

Unul din lucrurile frumoase ale jab-ului dublu – si poti vedea asta in meciul dintre Ray Robinson si Randy Turpin si chiar la Vasyl Lomachenko vs Guillermo Rigondeaux – este ca acopera o distanta foarte mare, forteaza adversarul sa se miste si il ajuta pe cel ce ataca jab-ul dublu sa nu se deschida prea mult. Cand un adversar se fereste de jab prin a se inclina de la nivelul bazinului sau a se lasa pe spate, jab-ul dublu il forteaza intr-o pozitie foarte incomoda, chiar dinainte ca al doilea jab sa plece. De cand a ajuns in UFC, Ngannou a facut de multe ori acest lucru, sa se lase pe spate pentru a evita lovituri si sa arunce lovitura cand adversarul paseste in fata, unde o dreapta conectata corect poate fi catastrofala.

Evident, lupta din distanta si jabul bun ale lui Miocic sunt un mod de a ajunge la o finalitate. Jab-ul seteaza bratul sau drept si aici lucrurile devin periculoase, nu doar pentru adversar ci si pentru Miocic. Dreapta sa are o minte proprie. Uneori e capabil de a lovi stiintific cu dreapta sa, sa conecteze ca apoi sa anticipeze raspunsul si sa schimbe pozitia intr-un unghi din care poate continua sa loveasca. Alteori mai putin – cauta sa se tina de adversar cu stanga in timp ce arunca disperat dreapta. Astea sunt cele ce pot fi periculoase pentru el in lupta din distanta mica/medie cu Ngannou. Cu cat Miocic sta in distanta medie, cu atat se expune mai mult.

Principalul sau obiectiv in acest meci ar trebui sa fie sa strecoare doiul (directa cu mana din spate) imediat dupa unu (jab-ul cu mana din fata). Sa fenteze scaderea de nivel pentru a-l face pe Ngannou sa se miste si sa munceasca, sa fenteze loviturile pentru a-l face pe Ngannou sa se gandeasca de doua ori inainte de a arunca contra, sa puncteze cu jab-ul si eventual directa de dreapta – intotdeauna sa-i intrerupa combinatiile si sa incheie cu un croseu de stanga sau sa intre in clinch pentru a preveni sansele pe care le are Ngannou sa-l prinda pe contra.

Un alt mod in care Miocic poate conecta dreapta este sa-l faca pe Ngannou sa arunce lovituri de picior. Ngannou nu stapaneste foarte bine loviturile de picior, dupa cum a aratat in primele sale meciuri in UFC, cand arunca loviturile de picior de pe loc si fara nici o setare. Poate sa-l faca sa arunce lovituri de picior daca sta in distanta mare, nu doar cu jab-ul dar si cu low kick-ul pe interior, lovitura folosita atat de bine impotriva lui Fabricio Werdum. Miocic a avut probleme mari cu low kick-urile pe exterior de la Junior dos Santos, dar cand Ngannou incearca sa loveasca cu piciorul, el va trebui sa paseasca pe c entru cu dreapta in timp ce Ngannou e intr-un picior. Cand timing-ul este bun, lovitura este una foarte puternica si chiar daca nu rezulta intr-un knockout, poate oferi sansa de knockdown sau takedown.

Gameplan Ipotetic: Francis Ngannou

Armele lui Francis Ngannou din distanta mica sunt deja bine cunoscute. Uppercut-ul de stanga impotriva unui Alistair Overeem prins intr-o pozitie foarte proasta a fost difuzat la infinit. Uppercut-ul de dreapta dat pe contra lui Arlovski este si el bine stiut.

Desi vechea schema de a te lasa pe spate si a contra ataca ar putea merge daca Miocic accepta sa stea la schimburi precum Arlovski si Overeem, e intotdeauna mai bine sa iti faci un plan ce ia in calcul un adversar competent si periculos si sa fii placut surprins daca acesta face o greseala. Astfel, Ngannou ar trebui sa se concentreze pe a forta aceste schimburi si sa caute exact ce arme are pentru a-l pune in pericol pe Miocic atunci cand acesta este la distanta.

In primul rand, Ngannou ar trebui sa aiba o deplasare buna si sa taie cusca. Desi Miocic a fost bun in a evita sa fie prins pe cusca, daca Ngannou lucreaza constant si eficient pentru asta, ar trebui sa apara rezultate. Ar putea sa foloseasca combinatia de jab-jab-directa de dreapta pe care a folosit-o in mod repetat impotriva lui Blaydes. Miocic are tendinta de a oferi spatiu si sa tina capul in aer complet neprotejat si a fost prins de cateva ori de Nelson, Werdum si dos Santos. Alonja lui Ngannou combinata cu jab-ul dublu ar putea rezulta in niste consecinte mult mai drastice decat cele pe care le-a intalnit pana acum in adversarii mai sus mentionati.

Alternativa, una pe care fiecare luptator ce cauta sa taie ringul ar trebui sa o aibe in buzunarul sau din spate, este sa faca un pas in spate si sa-l lase pe Miocic sa vina la el. Daca Ngannou refuza sa preseze un minut, sunt sanse ca Miocic sa vina un pic in fata. Miocic a fost foarte aproape sa piarda titlul impotriva lui Overeem, cand a fost un pic prea entuziasmat in timp ce-l presa pe acesta si a intrat drept intr-o directa de stanga ce l-a pus in fund.

Dar deplasarea lui Ngannou – precum multe alte lucruri in ceea ce-l priveste – este un pic misterioasa. Cand a venit in UFC, nu avea nici macar fundamentele deplasarii, acesta deplasandu-se in fata cu piciorul din spate prima oara – lucru util doar daca ai niste lovituri excelente cu piciorul din fata pe care vrei sa le arati – lovituri pe care Ngannou nu le are. Se vad totusi niste imbunatatiri, dar luptele au fost mult prea scurte pentru a arata daca aceste imbunatatiri vor ramane prezente si in runda a treia pe fond de oboseala.

Dreapta lui Miocic pare sa fie cea mai mare amenintare.  Exista cateva metode pentru ca Ngannou sa-l faca s-o arunce in gol. Prima este sa-l prinda pe cusca si sa sara pe el inainte ca acesta sa se deplaseze circular si sa iasa. Asta e mai complicat. A doua metoda este sa-i arate ceva ce va crede ca trebuie speculat. De cele mai multe ori asta e o intrare la proiectare esuata. De fiecare data cand Roy Nelson intra la soldurile lui Miocic, Miocic tinea stanga pe el si dreapta o arunca agresiv, fara nici un considerent pentru aparare. A fost o gaura foarte mare in performanta sa din acea seara, performanta de altfel foarte buna in general. Si s-a intamplat in continuare. La fel si cu Werdum. A aruncat un low kick pe interior iar apoi statea cu mainile in fata ca o mumuie si a inceput sa arunce lovituri.

Ngannou a aratat ca e un om puternic in clinch. Daca poate intra sub Miocic, poate initia un schimb si poate incheia schimbul din clinch in termenii sai sau macar stie ca atunci cand Miocic lasa putin spatiu pentru a iesi, poate arunca lovituri grele. Ar fi o oportunitate buna de a conecta niste combinatii. Desi Miocic e un boxeor ce are o postura dreapta, astfel nefiind o tinta pentru uppercut-uri, imediat ce vede o intrare la proiectare isi arunca soldurile in spate si capul sau ramane expus pentru uppercut.

O intrebare foarte importanta este cat de buna va fi apararea la proiectari a lui Ngannou pe masura ce trec rundele. De fapt, trebuie sa-l vedem pe Ngannou cu totul cat de bun este pe masura ce trec rundele. Multi au fost impresionati de faptul ca a fost mai puternic ca Overeem in clinch si l-a intors pe musca, dar ala a fost un meci de un minut. Wrestling-ul bun e asemanator cu un box bun – nu te astepti sa ai o rata de succes de 100%. Miocic a fost intotdeauna bun la intrarea la un picior si la a face adversarul sa lucreze, urmand ca proiectarile sa-i iasa in rundele ulterioare. In meciul de doua runde recent cu Blaydes, in runda a doua a fost proiectat si a cazut direct in control lateral. Blaydes l-a lasat sa-i ia underhook-ul si sa se ridice, dar a fost interesant oricum si meciul a fost oprit datorita accidentarii la ochi a lui Blaydes.

Poate Ngannou il va spulbera pe Miocic intr-un meci rapid, lucru ce nu ne va spune nimic despre el, dar Miocic pare genul de luptator – cu echipa potrivita in jurul sau – care chiar sa-i testeze slabiciunile lui Ngannou. Oricum ar fi, e greu sa ne imaginam ca nu se vor mai intalni o data. Amandoi sunt tineri comparativ cu ceilalti competitori de la heavyweight si, impreuna cu Blaydes si Tybura, ofera in sfarsit putina speranta pentru viitorul diviziei.”