de Tudor Mihaita, instrcutor Absoluto BJJ
„Imi place FC Barcelona. Pana acum cativa ani puteam sa spun ca imi place fotbalul in general. Dupa toate scandalurile si mizeria din fotbalul romanesc si dupa ce am lucrat pentru o perioada intr-o redactie de sport, m-am hotarat sa nu mai urmaresc campionatul nostru. Chapmions League e insa altceva. La fel, FCB. Echipa imi place de ani multi, din perioada Dream Team-ului, acum aproape 20 de ani (da, sunt batran!). Am fost la cateva meciuri pe Camp Nou, aveam la un moment dat obsesia, cand inca ma mai duceam sa joc fotbal si BJJ-ul nu imi acaparase tot timpul liber dedicat sportului, sa colectionez tricourile din fiecare sezon (am vreo sase), stiu toti jucatorii etc. Adica, sunt un fan adevarat. Pentru cei care nu sunt la curent cu ce se intampla in fotbal, FCB are un sezon excelent, e la un pas sa castige titlul in Spania, a invins weekendul trecut rivala Real Madrid, in deplasare, cu 6-2 si a mers foarte bine si in Champions League. In semifinale a dat insa de Chelsea. Care in tur, la Barcelona, s-au aparat de exceptie si meciul s-a terminat 0-0. Ma gandeam insa ca la Londra, englezii vor iesi la joc si Barca ii va prinde pe picior gresit. A venit insa un gol de 1-0 in min. 9 si Chelsea a inceput sa se apere mai abitir. Si minutele treceau. Mai mult decat atat, catalanii nu reuseau sa-si creeze ocazii. De fel, sunt optimist si cred ca trebuie sa crezi cu tarie in ceea ce-ti doresti. Insa le-am spus celor trei prieteni cu care vedeam meciul, cand mai erau 10 minute de joc, ca ar trebui sa nici nu ne mai uitam. Chelsea se apara cu toti oamenii, Barca ramasese in 10 jucatori dupa o eliminare, nu reuseau sa duca mingea in apropierea portii adversarilor, ce ar fi putut sa se intample? Probabil ceea ce s-a si intamplat in minutul 92, cand Iniesta a egalat. Am sarit in sus de bucurie si am spart un pahar, din greseala, cu mana. Insa urmatoarele zeci de minute, nu m-au convins ca Barcelona se calificase. Nu traiam bucuria participarii in finala. Parca nici nu dadusera gol. Parca Chelsea era cea care mergea mai departe.
Ce se intamplase? Ma conditionasem sa cred altceva. Ca Barca nu poate. Atat mintea, cat si corpul fusesera inundate de mesaje negative. De o gandire fatalista. Nu eram pregatit pentru bucurie. Si nu am trait-o asa cum as fi facut-o, daca as fi crezut pana in ultima clipa. Cred ca asta ni se intampla prea des. Si cred ca ni se intampla in special in situatii care ne implica direct. Daca as fi fost pe teren in echipa Barcelonei, tipul asta de gandire m-ar fi afectat si mai mult. Cand creierul spune “nu poti”, corpul se adapteaza. De cele mai simple lucruri, ca privitul in jos sau aducerea umerilor in fata, pana la blocajul total. O facem intr-o gramada de situatii. “Nu pot sa castig meciul asta”, “nu pot sa fac un armbar”, “nu o sa castig niciodata o medalie” etc. Ne conditionam corpurile la sala ridicand greutati, pentru a intampina alte ”greutati”. Nu facem asta si cu mintea noastra. Corpul e pregatit sa lupte. Mintea insa nu. Nu inseamna ca trebuie doar sa-mi spun: “pot sa castig meciul asta”. Trebuie sa si cred asta. Exista o vorba: ”nu te poti minti singur” si este reala. Nu pot sa zic un lucru si sa cred altceva, pentru ca acea ”credinta” va fi cea care ma va conditiona. Trebuie sa cred acest lucru si sa-l vizualizez. Sa traiesc acea situatie. Sa vad cum castig, sa aud sunetele de bucurie din jurul meu, sa simt atingerea arbitrului care imi ridica mana si sa traiesc acel sentiment al bucuriei.
Mi-am propus, oricat de banal ar suna, sa nu mai spun niciodata, niciodata. Ba mai mult sa-mi spun si sa cred ca pot realiza tot ce-mi propun. Si iti propun si tie sa faci chiar acum acelasi lucru cu ceva ce iti doresti mult. Inchide ochii, pune-te in acea situatie si simte tot ce ai simti in momentul in care ai reusi.
Nu e filozofie, nu e vreun tip de religie, nu e niciun bullshit. E doar o parghie care sa te ajute sa misti lucrurile. Cam ca un armbar…”
Foto – bucuria jucatorilor Bracelonei, dupa meciul cu Chelsea:
0 Likes965 Views
