Vrei sa devii Campion? Punctul nr. 10 e obligatoriu!

de Gabriel Necula

 

Talentul. Abilitate nativa pentru un sport?

In primul rand vom incepe cu cateva mentiuni despre notiunea de „talent”. „Talent” este un termen foarte des folosit in ziua de azi de publicul „necunoscator”, folosind acest termen pentru a denota o abilitate inascuta pentru o anumita activitate si apar afirmatii precum : „Messi e talentat la fotbal.” , „McGregor e talentat la MMA.” . Revenind la exemplul de mai sus, nu putem afirma ca Messi s-a nascut pentru fotbal. Pare asa, dar privind mai in profunzime, fotbalul este un sport ce dateaza de prin 1890. Pentru ca o persoana sau mai multe sa se nasca cu adaptari genetice specifice pentru a le eficientiza corpul pentru fotbal, probabil ar fi nevoie ca majoritatea populatiei pamantului sa joace fotbal 7-8 ore pe zi, timp de cateva mii de ani. Abia atunci probabil ar aparea adaptari specifice (cauzate de evolutie) prin care omul ar deveni eficient nativ la fotbal. Un exemplu de adaptare a corpului uman o reprezinta faptul ca putem bea lapte. Pana acum ~4000 de ani, omul era intolerant la lactate.

Lionel Messi - Unul din cei mai talentati fotbalisti din istorie
Lionel Messi – Unul din cei mai talentati fotbalisti din istorie

 

Talentul ca si cumul de caracteristici native

 

In schimb, ce se intampla cu adevarat, este ca fiecare dintre noi are anumite atribute specifice cu care ne nastem.

Georges St Pierre - Fostul campion UFC a dat intotdeauna dovada de o pregatire fizica incredibila in meciurile sale, adversarii sai fiind surclasati total la capitolul explozie si forta.
Georges St Pierre – Fostul campion UFC a dat intotdeauna dovada de o pregatire fizica incredibila in meciurile sale, adversarii sai fiind surclasati total la capitolul explozie si forta.

Unii ne nastem cu un procent mai mare de fibre cu contractie rapida, astfel ca daca ne apucam de sport, vom fi in general mai buni la sporturile ce necesita efort maximal pe perioade scurte (alergat 100m, etc). Pentru a exemplifica aici, Cristiano Ronaldo este un astfel de exemplu. Acest procentaj mai mare de fibre cu contractie rapida i-ar fi permis fara probleme sa fie un sprinter de top 10 mondial. In acelasi timp, probabil ar fi fost un alergator de distanta lunga mediocru, comparativ cu elita. Inversul este la fel valabil. Exista sportivi care se nasc cu procentaj mai mare de fibre cu contractie lenta in musculatura, ceea ce le ofera un avantaj in sporturile de anduranta. Altii se nasc cu o rata maxima de consum de oxygen (VO2) mai mare, si care poate atinge nivele mai ridicate decat nivelul unei persoane medie. Echilibrul, orientarea in spatiu, lungimea segmentelor, inaltimea, tipul de corp sunt doar cateva dintre atributele ce pot fi influentate genetic, astfel incat, la maturitate, sa atinga anumite valori (unele prin antrenament, altele fara) ce sunt optime pentru un anumit tip de sport. Pe langa aceste atribute fizice, de obicei termenul talent se refera si la o indemanare foarte mare a sportivului actuala ori potentiala. Aceasta indemanare nu este niciodata obtinuta nativ (acest lucru fiind imposibil) ci este obtinuta pe parcurs, dar la o rata mai mare fata de un alt sportiv „netalentat”. Aceasta rata de progres este influentata foarte mult de pasiunea sportivului pentru ceea ce face, dar poate fi influentata si de factori mai nativi precum simtul kinestezic al sportivului si asa mai departe.

Cristiano Ronaldo - Considerat de multi cel mai bine pregatit fizic si cel mai complet fotbalist. A atins in meci viteza de aproximativ 40 km/h. Are un standing vertical jump de 0.45 de metri, cifra ce se dubleaza cand sare din alergare.
Cristiano Ronaldo – Considerat de multi cel mai bine pregatit fizic si cel mai complet fotbalist. A atins in meci viteza de aproximativ 40 km/h. Are un standing vertical jump de 0.45 de metri, cifra ce se dubleaza cand sare din alergare.

 

Talentul – Rata de progres

Astfel ca, in general, cand spunem ca cineva este talentat de fapt spunem ca acesta s-a nascut cu anumite atribute fizice ce favorizeaza sportul practicat si are o rata de progres in sportul respectiv mare spre foarte mare. Exista evident si cazuri de sportivi care nu au un corp eficient pentru sportul ales, astfel ca au o rata de progres mare, dar capacitatile corpului nu ii ajuta sa atinga un nivel de top.

Acest element din urma, si anume rata de progres, este un element foarte important. Asta este elementul principal prin care un antrenor judeca potentialul unui sportiv si anume cat de repede acumuleaza tehnici sau cat de repede isi dezvolta indemanarea.

Carierele sportivilor de performanta au o durata foarte scurta. De obicei cariera unui sportiv se termina undeva pe la 35-40 de ani, poate si mai devreme in functie de sportul practicat. Tinand cont si de eventuala perioada necesara pentru ca un sportiv sa ajunga in top (campion intr-un anumit circuit, titular la o echipa de fotbal cu nume, etc), sportivul va avea undeva la 5-10 ani (10 in cel mai fericit caz) in care va fi in varf de forma. Trebuie sa tinem cont ca sportivii care sunt in varf de la 18 ani sunt totusi exceptia de la regula.  Acestea fiind spuse, si timpul de dezvoltare al sportivului e limitat, astfel ca cei care progreseaza cel mai repede in acest timp, au si cea mai mare sansa de a atinge varful.

Multiplu medaliat olimpic pentru Statele Unite. Mai exact, medaliat de 28 de ori.
Multiplu medaliat olimpic pentru Statele Unite. Mai exact, medaliat de 28 de ori.

Chiar si asa, si daca ne nastem cu anumite atribute optime pentru un tip de sport, e insuficient pentru a ajunge in top.

In continuare, vom prezenta cateva elemente importante pentru ca un sportiv sa ajunga in varful piramidei.

 

  1. Pasiunea pentru sport. Poate cea mai importanta conditie pe care sportivul trebuie sa o indeplineasca pentru a ajunge sus este sa iubeasca sportul. Pasiunea il va face sa se reintoarca la antrenamente, indiferent de conditii, oboseala si alte impedimente. Il va tine in sport si atunci cand infrunta esecul, accidentarile mai mult sau mai putin grave si asa mai departe. Evident, si pasiunea vine in mai multe nivele. Majoritatea sportivilor de top au o pasiune atat de puternica incat se antreneaza in cea mai mare parte a zilei, fara sa simta o oboseala mentala cauzata de faptul ca a facut asta (a nu se confunda cu oboseala mentala cauzata de antrenament in sine).

    Se stie ca Mike Tyson avea un regim de antrenament brutal, ajungand la 5-6 antrenamente pe zi. Intrebat de ce alearga la ora 4:30 dimineata, acesta a raspuns: "Pentru ca stiu ca in timp ce eu ma antrenez, adversarul doarme."
    Se stie ca Mike Tyson avea un regim de antrenament brutal, ajungand la 5-6 antrenamente pe zi. Intrebat de ce alearga la ora 4:30 dimineata, acesta a raspuns: „Pentru ca stiu ca in timp ce eu ma antrenez, adversarul doarme.”
  2. Varsta – Un factor important in dezvoltarea sportivului. Un lucru destul de evident de altfel, este ca sportivul trebuie sa inceapa practicarea sportului respectiv cat mai devreme. Asta ajuta la dezvoltarea unor baze si atribute fizice ce vor fi fundatia pe care sportivul va cladi ulterior. Intre doi sportivi care practica lupte spre exemplu, unul incepand la 8 ani si celalalt la 12, amandoi avand 15 ani (in momentul comparatiei), sansele sunt foarte mari ca cel care practica de la 8 ani sa fie mult mai bun ca cel care practica de la 12 ani.

    Viitorii campioni Absoluto. Importanta practicarii sportului de la varste fragede nu poate fi subestimata.
    Viitorii campioni Absoluto. Importanta practicarii sportului de la varste fragede nu poate fi subestimata.
  3. Conditiile de antrenament. Continuand cu paralela catre fotbal, putem observa cu ochiul liber diferenta intre productia de jucatori a Spaniei / Germaniei si productia Romaniei. Aceasta diferenta intre noi si ei exista din 2 mari motive (relevante articolului, procedurile de selectie,recrutare si incurajare a populatiei sa faca sport nefacand scopul articolului) : a) Baze de pregatire moderne. O importanta foarte mare in dezvoltarea sportivului o are baza de pregatire. Nu este o intamplare faptul ca Spania, Germania, Italia produc fotbalisti de top. Nu este o intamplare faptul ca Statele Unite au cei mai multi medaliati la Jocurile Olimpice. Accesul la baze de pregatire cu cele mai moderne aparaturi (fie ca vorbim de aparate de forta si conditionare, fie ca vorbim de terenuri, ringuri, etc) ofera sportivului mediul si uneltele propice pentru a avea o rata de progres cat mai mare. b) Metodologii de pregatire moderne si eficiente. Unul din motivele pentru care recordurile la Jocurile Olimpice au devenit din ce in ce mai bune este faptul ca metodele de pregatire au continuat sa evolueze, astfel oferind sportivi din ce in ce mai bine pregatiti si eficientizati pentru activitatea respectiva. Antrenorul are datoria sa fie permanent la zi cu ultimele metode de pregatire si sa ofere sportivului cel mai bun program de antrenament, pentru a asigura o rata de progres cat mai mare.  c) Partenerii de antrenament. Un factor foarte important in dezvoltarea sportivului, in special in sporturi de contact precum Kickbox-ul, Jiu Jitsu Brazilia, Artele Martiale Mixte, etc. Sportivul trebuie sa aiba la dispozitie parteneri de antrenament experimentati, pentru a putea creste cat mai repede si a invata din greselile facute de acestia de-a lungul carierei.

    EXOS Performance Center - Cel mai modern centru de pregatire fizica din Statele Unite. Este locatia preferata de multe staruri din UFC si NFL.
    EXOS Performance Center – Cel mai modern centru de pregatire fizica din Statele Unite. Este locatia preferata de multe staruri din UFC si NFL.
  4. Disciplina si „work ethic-ul”. In stransa legatura si poate la fel de importanta ca pasiunea este si disciplina. Multi antrenori spun ca prefera un sportiv disciplinat, in detrimentul unuia talentat dar indisciplinat. Un sportiv disciplinat va fi prezent la fiecare antrenament, va urma fara abatere instructiunile si programul antrenorului si, foarte important, se va asigura ca fiecare lucru pe care il face in viata de zi cu zi, il propulseaza catre scopul lui de a fi cel mai bun in sport, facand referire in special la stilul de viata ordonat pe care un sportiv trebuie sa il aiba (nutritie, fara viata de noapte, etc). Disciplina va fi absolut necesara atunci cand sportivul va fi nevoit sa faca sacrificii pentru a-si putea continua cariera.

    Floyd Mayweather - Un sportiv cunoscut pentru disciplina sa, disciplina ce l-a ajutat sa ramana neinvins in box
    Floyd Mayweather – Un sportiv cunoscut pentru disciplina sa, disciplina ce l-a ajutat sa ramana neinvins in box
  5. Situatia financiara. Un adevar trist, in special in tara noastra, este ca sportivul are nevoie de o situatie financiara decenta spre buna pentru a isi putea atinge telurile in sport. O situatie financiara buna ii va permite sportivului sa aiba parte de cea mai buna hrana, de suplimentele necesare pentru recuperare, cat si accesul la baze de pregatire si/sau de recuperare. Performanta este posibila si fara o situatie financiara buna, insa un sportiv ce isi permite cele mai bune suplimente si alimente, va fi clar in avantaj contra unuia ce nu isi poate permite sa se alimenteze corespunzator. Acest lucru este evident doar daca luam in considerare timpul de antrenament pe care il are un sportiv ce are un job full time si altul ce nu are nevoie sa munceasca pentru a se intretine. Detaliile fac si vor face intotdeauna diferenta.
  6. Suport social. Un factor care poate ajuta sportivul foarte mult este suportul oferit de familie precum si de cei din cercul social, mai ales daca acest suport vine si intareste un stil de viata sanatos si ordonat al sportivului.
  7. Atribute fizice si pregatirea fizica. Este foarte important ca sportivul sa aiba un corp si niste atribute fizice ce il avantajeaza in sportul practicat de el. Unele din aceste atribute sunt native (lungimea segmentelor, etc), altele sunt native dar pot fi antrenate pana intr-un punct (explozia spre exemplu) si, bineinteles, exista si atribute care pot fi dezvoltate fara probleme (fara sa se atinga un platou genetic prea usor). Nu este nici un secret ca, in ultimii ani, pregatirea fizica a devenit din ce in ce mai importanta, in fiecare an aparand noi metode si mai eficiente pentru conditionarea sportivilor. In special in sporturile de contact, pregatirea fizica este foarte importanta. Aceasta permite sportivului sa mentina un randament constant pe toata durata meciului.

    Conor McGregor lucrand la conditia fizica.
    Conor McGregor lucrand la conditia fizica.
  8. Nutritie, suplimentatie si recuperare. Desi este strans legat de numarul 5, exista foarte multi sportivi ce au mijloacele necesare insa nu se ocupa de nutritie, suplimentatie si recuperare. Acest capitol este de o importanta foarte mare. De altfel este principalul motiv pentru care foarte multi sportivi sunt prinsi dopati. Acestia se dopeaza pentru a isi accelera capacitatea de recuperare, astfel corpul permitandu-le sa se antreneze mai des. Sportivul trebuie sa acorde o importanta foarte mare nutritiei, suplimentelor si recuperarii pentru a se asigura ca este tot timpul recuperat inainte de un antrenament si ca corpul lui se dezvolta si se adapteaza la stresul antrenamentelor. Un sportiv ce nu acorda importanta acestor lucruri, nu va progresa fizic, nu va face acumularile necesare si va fi depasit de altii care au grija la aceste detalii.
    Johny Hendricks - Un luptator cunoscut pentru "ratarea" categoriei inainte de meciuri, una din cauzele principale fiind o nutritie ineficienta.
    Johny Hendricks – Un luptator cunoscut pentru „ratarea” categoriei inainte de meciuri, una din cauzele principale fiind o nutritie ineficienta.

    9. Un manager / impresar bun. Este bine cunoscut deja ca un manager sau impresar bun poate negocia pentru sportiv si ii poate obtine contracte de sponsorizare precum si contracte in echipe / circuite mai importante decat cele in care activeaza. Mai mult, un sportiv nu are nici cunostintele nici timpul necesar pentru a se ocupa de verificarea si negocierea contractelor si alte probleme legale, astfel ca un manager bun poate duce un sportiv la urmatorul nivel.

    10. Incredere de sine. Muhammad Ali spunea: „Pentru a fi un mare campion, trebuie sa crezi ca esti cel mai bun. Daca nu esti, pretinde oricum ca esti.” Muhammad Ali nu este singurul cu atitudinea asta si poate fi vazuta la majoritatea sportivilor de top. Increderea de sine puternica, uneori poate chiar absurd de mare, este un atu ce ii va oferi sportivului puterea mentala necesara pentru a face fata la cel mai inalt nivel.

    Muhammad Ali - Unii il considerau arogant, altii nu. Toti il considerau cel mai bun.
    Muhammad Ali – Unii il considerau arogant, altii nu. Toti, in schimb, il considerau ca fiind cel mai bun.

     

2,720 Views0
10 sfaturi de la Carl Froch despre cum sa devii un campion

de Gabriel Necula

 

Boxul, poate cel mai popular sport de contact in ultimii o suta de ani, este si un sport ce necesita sacrificii si o viata foarte disciplinata atat in ring cat si inafara lui. In continuare vom enumera 10 sfaturi date de Carl Froch in autobiografia sa.

Carl Froch, multiplu campion mondial la box.
Carl Froch, multiplu campion mondial la box.
  1. Iti asumi ca vei fi un alergator semi-profesionist. „Urasc alergatul, dar cand ajungi la nivelul asta, daca nu esti pregatit sa devii un alergator semi-profesionist, ai putea la fel de bine sa renunti. Alergatul este esential, este baza pe care se construiesc restul atributelor. Cand ma antrenez, probabil alerg de 5 ori pe saptamana, incluzand aici orice, de la sprinturi de 80 de metri pana la alergari de 10 kilometri. Pot alerga 9.65 km in mai putin de 40 de minute, un timp extrem de bun pentru cineva care cara dupa el atata masa musculara. Tinerii sportivi probabil vor fi foarte descurajati cand realizeaza ce trebuie sa faca pentru a deveni campion, dar rasplata ti-o primesti in ring.”

    Floyd Mayweather, poate cel mai bun boxeor all time, este si el un alergator foarte bun.
    Floyd Mayweather, poate cel mai bun boxeor all time, este si el un alergator foarte bun.
  2. Ai face bine sa ai o barbie de fier. „Simplu spus, exista 2 tipuri de boxeori: cei cu barbie de portelan si cei cu barbie de fier.  Daca ai o barbie de portelan, te vei duce la podea usor si nu vei putea incasa o lovitura puternica. Daca ai o barbie de otel, cum o am eu, esti de neclintit. Nu conteaza cat de bun esti sau cat de tare de antrenezi, daca nu esti suficient de dur, nu vei castiga. Este motivul pentru care multi sportivi care au succes la Jocurile Olimpice nu reusesc sa faca fata la profesionisti – pur si simplu nu sunt suficient de duri. Singura persoana care mi-a dat knockout vreodata este anestezistul meu. George Groves cu siguranta n-a putut, mai mult, am demonstrat tuturor ca el cade in categoria celor cu barbie de portelan.”

    Barbia de fier, o necesitate in box, kickbox si MMA.
    Barbia de fier, o necesitate in box, kickbox si MMA.
  3. Pune-ti fasele corect. „Daca lovesti atat de tare ca un boxeor profesionist, iti ia in jur de 45 de minute sa-ti bandajezi mainile pana sa lovesti sacul. Majoritatea oamenilor pot sa-si puna manusa in mana si sa loveasca sacul. Daca as face asta, mi-as rupe fiecare os din mana si asta ar fi o problema. In ziua meciului, sunt atat de concentrat incat antrenorul meu, Rob McCracken, imi bandajeaza mainile. La sala in schimb, mi le bandajez singur, indiferent de cat dureaza.”
    Bandajarea mainilor. Esential in box, kickbox si MMA.
    Bandajarea mainilor. Esential in box, kickbox si MMA.

    4. Categoria de greutate conteaza. „Greutatea mea normala e pe la 85 de kg. Inainte de o lupta, trebuie sa fiu pe la 76 de kg. Poti sa fii cat de in forma vrei tu, boxul este un sport in care categoriile de greutate conteaza enorm. Pentru a scadea in categorie, trebuie sa faci antrenament pentru a arde masa musculara, de asemenea evita zaharul, grasimile si mancatul la ore tarzii – in principiu orice lucru ce ar putea contribui la cresterea masei tale corporale. Sunt pe jumatate polonez, deci am un metabolism rapid, dar chiar si asa imi e greu sa fac cantarul inainte de meci.”

    Controlul si management-ul greutatii. O stiinta esentiala pentru a putea lupta in categorii cat mai joase si a oferi sportivului un avantaj.
    Controlul si management-ul greutatii. O stiinta esentiala pentru a putea lupta in categorii cat mai joase si a oferi sportivului un avantaj.

    5. Ai grija de tine.  „Ca un profesionist, trebuie intotdeauna sa fii constient ca boxul este job-ul tau. Iti plateste chiria, iti plateste stilul de viata si iti sustine persoanele apropiate. Astea fiind spuse, ai fi nebun sa iti asumi niste riscuri care ti-ar putea pune in pericol cariera si te-ar putea opri din a mai profesa. Imi placea la nebunie sa merg cu motocicleta si inca mai am Honda CBR 600 RR-ul meu stand in garaj, dar as fi nebun sa o folosesc. Este valabil si pentru mersul la skiat sau chiar si pentru jucatul fotbal cu prietenii. Poate deveni insuportabil, dar box-ul nu este ca fotbalul unde te accidentezi si stai pe banca tot sezonul si iti iei in continuare salariul; nu lupti, nu esti platit. Atat de simplu.”

    Wladimir Klitschko, un exemplu de boxer diplomat si care are un stil de viata foarte ordonat.
    Wladimir Klitschko, un exemplu de boxer diplomat si care are un stil de viata foarte ordonat.

    6. Nu iti poti permite sa fii sensibil. „Poti fi cel mai bun boxeor din lume, daca nu ai o „piele dura” vei cadea. Cand se ia cineva de tine in public, reactia ta initiala ar putea fii sa il lovesti, dar nu poti face asta fiind boxeor profesionist. Nu numai ca l-ai putea rani serios cu un pumn, dar iti poti face rau tie sau poti ajunge in ziare si sa-ti pierzi licenta. Apoi sunt insultele de la ceilalti luptatori, care sunt toate parte din joc, dar  vei pierde daca acestea te vor afecta. A fost demonstrat ca emotiile influenteaza negativ performanta sportivului in timpul meciului, asa ca nu lasa nimic sa te afecteze si fii disciplinat; o minte puternica te poate face campion.”

    David Haye, un sportiv cunoscut pentru trash talking-ul sau.
    David Haye, un sportiv cunoscut pentru trash talking-ul sau.

    7. Sari coarda. „E aproape un cliseu in sport, dar incalzirea cu saritul coardei se intampla si astazi la fel ca si in trecut. Cei mai multi boxeori si sali de box se afla in zone unde banii sunt putini si spatiul de antrenament este si el mic, prin urmare nu-si pot permite benzi de alergat sau alte utilitati. Saritul corzii e raspunsul. Fiecare antrenament incepe cu asta, indiferent de nivelul la care esti, asa ca ai face bine sa devii bun la asta si sa inveti cateva trucuri.”

    Mike Tyson sarind coarda. Se stie despre Tyson ca avea un regim de antrenament brutal, coarda fiind parte din acesta.
    Mike Tyson sarind coarda. Se stie despre Tyson ca avea un regim de antrenament brutal, coarda fiind parte din acesta.

    8. Relaxeaza-te atunci cand trebuie. „Daca nu-ti place sa te uiti la filme sau la TV inainte sa devii profesionist, nu-ti fa griji. Iti vor placea dupa. Orice antrenor iti va spune ca odihna este la fel de importanta precum antrenamentul intens. Nu te vei recupera corespunzator daca nu te relaxezi si nu te vei odihni intre antrenamente. Tot ce poti face este sa stai pe canapea si sa te uiti pe Netflix. Toti o facem, in special cand suntem in cantonament. David Haye iti poate spune toate filmele in care a jucat orice actor, e ca o enciclopedie. Lennox Lewis obisnuia sa joace sah. Chiar am jucat cu el mai demult, dar nu am iesit bine 🙂 .”

    Floyd Mayweather odihnindu-se intr-o camera cu aburi. :)
    Floyd Mayweather odihnindu-se intr-o camera cu aburi. 🙂

    9. Respecta adversarul. Se poate spune ca boxul este poate sportul in care sunt cei mai multi laudarosi si ne petrecem sambata seara incercand sa ne dam knockout unul altuia, dar vei invata repede sa respecti ceilalti luptatori. Nu sunt multi oameni care fac sportul asta si boxeaza profesionist, dar o multime de lume se uita, deci ai fi nebun sa nu ii respecti pe cei care inteleg prin ce treci si cum e viata ta. Au fost oameni cu care am avut rivalitati brutale, precum Mikkel Kessler, pe care il respect enorm. Astea fiind spuse, chiar ii urasc pe unii din adversarii mei recenti…”

    Muhammad Ali, Don King si Joe Frazier.
    Muhammad Ali, Don King si Joe Frazier.

    10. Fa-ti un plan si inafara ringului. „Ca boxeori, avem data de expirare. Nu sunt multi care boxeaza cand se apropie de 40 de ani si doar 3% din toti profesionistii (o categorie din care sunt norocos sa fac parte) fac suficienti bani sa traiasca si dupa ce se retrag. De asta multi mari campioni isi strica cariera luptand prea mult: nu au altceva ce sa faca. Am facut cateva cursuri la viata mea, precum cel in educatie si stiinta fizica de la Universitatea Loughborough si un NVQ in Afaceri si Finante de la Colegiul Clarendon. Sunt interesat de proprietati, intotdeauna marindu-mi protofoliul si facand bani si inafara boxului. Multi boxeori se retrag deprimati sau „sparg” banii in cativa ani. Trebuie sa fii atent cu banii. Ai grija si fa-ti un plan si inafara ringului.”

    Carl Froch - Viitor antreprenor
    Carl Froch – Viitor antreprenor

 

4,677 Views0
8 motive pentru care Jiu Jitsu Brazilian e bun pentru copilul tau

de Marius Stan

 

Jiu Jitsu Brazilian este o arta martiala relativ nou aparuta in Romania. Aceasta a fost creata la inceputul secolului trecut in Brazilia de Helio Gracie, care a preluat si modificat cele mai eficiente tehnici din Jiu Jitsu Japonez si Judo. Este o arta martiala extrem de eficienta pentru autoaparare bazandu-se in principal pe tehnici articulare si strangulari. Principiul de baza este imobilizarea completa a adversarului cu vatamare minima. Se cauta folosirea cat mai eficienta a tehnicii si in special a parghiilor in dauna atributelor fizice – greutate, viteza, forta.  In cadrul antrenamentelor se evita predarea tehnicilor ce implica lovituri – fie de pumn sau picior – fara a neglija insa scenariile de autoaparare in care practicantii invata cum sa se apere de acestea. Poate fi practicat pentru auto-aparare sau pentru aspectul competitional.

De ce Jiu Jitsu Brazilian este un sport excelent pentru oricine, dar mai ales pentru copii?

  1. Sanatatea – este un fapt dovedit ca activitatea fizica face bine corpului dar si mintii. Fara sa intram prea mult in „detalii tehnice”, sa faci miscare de cateva ori pe saptamana reduce semnificativ riscul de imbolnavire si mareste rezistenta la virusi sau germeni de toate felurile. Mintea sportivului are si ea de castigat: in urma practicarii se elibereaza in organism o serie de hormoni benefici – endorfine, testosteron, estrogen, tiroxina, cortizol, etc – care imbunatatesc starea generala psihica. Sportivii trec mai usor peste depresii de orice fel, fac fata mai bine situatiilor tensionate sau stresante si au, in general, o atitudine pozitiva in orice circumstante s-ar afla.

marius1

2. Socializare – Jiu Jitsu Brazilian nu este un sport individual. Fara un partener cu care sa exersezi diverse tehnici evolutia e imposibila. Cu cat mai multi copii si cu cat mai variati ca varsta, inaltime, greutate sau imaginatie cu atat mai bine. Pentru ca e un sport in care orgoliile se pierd pe drum, nu rezista decat cei cu caracter puternic. Ce anturaj poate fi mai bun pentru orice prichindel decat unul cu o multime de copii indragostiti de un sport frumos care le solicita fizicul si mintea? Cu BJJ poti fi sigur ca cel mic sta departe de anturaje dubioase si periculoase.

marius 2

3. Incredere in sine si respect reciproc – Sunt putine sporturi de contact in care tehnicile invatate pot fi aplicate intr-o situatie reala de lupta – noi ii spunem sparring – folosind capacitatile fizice la maximum – viteza, forta, etc – dar fara ranirea partenerului de antrenament. Jiu Jitsu Brazilian este un astfel de sport. In general, orice antrenament se termina cu o sesiune de cateva minute de sparring in care se cauta aplicarea tehnicilor invatate in acea zi sau de-a lungul timpului. Un practicant mai experimentat va cauta mereu sa ajute un incepator dezvoltandu-se astfel o relatie bazata pe respect reciproc. Cei mai experimentati ii vor domina in sparring pe cei mai noi, dar si ei la randul lor au fost incepatori si dominati de alti colegi. Evolutia de la un antrenament la altul mareste increderea in sine pe masura ce descopera ca tehnicile invatate functioneaza din ce in ce mai bine.

marius 3

4.  Stabilirea de scopuri si indeplinirea lor – fie ca vorbim de o competitie la care cel mic isi propune sa castige o medalie, fie ca vorbim de o tehnica sau un grup de tehnici pe care un practicant isi stabileste sa le invete intr-o perioada data, Jiu Jitsu Brazilian este plin de momente in care e necesara stabilirea unui scop. Frumusetea este ca e o calitate ce se extrapoleaza in viata de zi cu zi, avand ca efect direct marirea seriozitatatatii cu care urmeaza sa trateze orice obiectiv viitor.

marius 4

5. Disciplina si concentrare – este clar ca sporturile si mai ales cele de contact au un aport substantial in dezvoltarea disciplinei mentale si fizice a oricarui practicant. Intr-o lume in care atentia noastra este impartita in mii de directii, de la TV, calculatoare, tablete, telefoane la reclame pretutindeni, apare o nevoie noua, aceea de control al gandurilor si chiar al emotiilor. Concentrarea este stimulata prin invatarea de tehnici noi si prin punerea acestora in practica. Jiu Jitsu Brazilian este o arta martiala deseori comparata cu sahul. Copiii nu au timp sa se gandeasca la altceva pe timpul antrenamentului decat la ceea ce fac in acel moment.

Marius 5

6. Coordonare – pe langa tehnicile specifice artelor martiale cei mici vor intra in contact cu o multime de exercitii si jocuri destinate sa le dezvolte capacitatile motrice si de coordonare a corpului. Apar astfel imbunatatiri majore in ceea ce priveste reflexele copilului, a capacitatii de a lua decizii in caz de urgenta sau la reactiile in fata pericolului.

marius 6

 

7. Distractie – Pentru ca implica atat aspectul fizic dar si psihologic al oricarui practicant, Jiu Jitsu Brazilian este foarte placut. Lipsa loviturilor din cadrul antrenamentelor face acest sport sa fie cu atat mai atragator cu cat accidentarile sunt extrem de rare. Intr-un cadru in care siguranta copiilor este pusa pe primul loc, antrenorii se concentreaza ca antrenamentele sa fie atat educative cat si atragatoare. Nu descoperim America atunci cand spunem ca cei mici invata mai bine intr-o atmosfera relaxata in care antrenorii nu sunt profesori rigizi, ci mai degraba frati mai mari. Si asta fara sa facem compromisuri, intrucat disciplina este de asemenea foarte importanta.

marius 7

8. Auto-aparare – poate stilul cel mai eficient in caz de nevoie, jiu Jitsu Brazilian este conceput pentru a fi folosit de catre cei cu capacitati fizice mai slabe impotriva celor cu atribute fizice puternice – greutate, forta, viteza – prin aplicarea tehnicii si a folosirii inteligente a parghiilor. Frumusetea sportului consta in imobilizarea adversarului cu vatamare minima. Stim cu totii cat de periculos este sa te aperi cu lovituri pentru ca acestea sunt imprevizibile iar vatamarea grava a oricarui om, fie el atacator, poate avea consecinte drastice atat legale cat si emotionale.

marius9

Poate unul dintre cele mai frumoase sporturi la ora actuala, Jiu Jitsu Brazilian promoveaza in cadrul antrenamentelor o atmosfera relaxanta si poate chiar familiala, facand orice practicant sa-si doreasca din ce in ce mai mult urmatorul antrenament.

4,774 Views0
7 metode pentru a-ti accelera progresul in artele martiale

de Gabriel Necula

 

Simti ca progresezi destul de greu in antrenamentele de kickboxing, arte martiale mixte sau BJJ? Iti doresti sa progresezi mai repede dar nu stii ce sa faci? Acest articol este pentru tine .

Indiferent de sportul practicat (fie ca este kickboxing, arte martiale mixte sau jiu jitsu brazilian), exista cateva metode care te pot ajuta sa cresti rata de progres.

In continuare, vom prezenta 7 metode pentru a realiza acest lucru.

  1. Pregatirea fizica.

Adevarul este ca in orice sport, pregatirea fizica este de baza. Nu este mai importanta ca tehnica, dar este baza piramidei, baza pe care se cladeste restul. O pregatire fizica inadecvata va duce la un randament scazut in sparring/meciuri datorita oboselii. Pe masura ce obosesti, vei executa tehnicile din ce in ce mai lipsit de concentrare si eficienta lor va scadea dramatic, mai ales in punctul in care incepi sa pierzi initiativa.

Ce trebuie sa fac?

Pentru inceput, asigura-te ca ai 2 antrenamente pe saptamana de forta si conditionare in care sa iti dezvolti atributele fizice. In functie de recuperare, timp liber si alti factori, pot fi facute si 3-4 antrenamente pe saptamana de forta si conditionare.

In articole viitoare vom prezenta si planuri pentru a dezvolta atributele fizice.

  1. Fa-ti un gameplan.

Asigura-te ca, odata meciul sau sparring-ul inceput, ai un plan asupra ce trebuie sa faci. Fie ca vorbim de combinatii preferate, setupuri, etc pentru kickboxing, o garda cu 2-3 inversari preferate la BJJ sau tinerea luptei in picioare la MMA spre exemplu, trebuie sa stii exact ce ai de facut.

Ce trebuie sa fac?

Asigura-te ca iti alegi niste tehnici preferate, care se leaga intre ele si cauta mereu sa le lucrezi in sparring si sa le dezvolti, sa le poti executa indiferent de  reactia adversarului sau sa ai alte tehnici pregatite in functie de reactia adversarului.

Vom reveni asupra aspectului de gameplan intr-un articol viitor.

  1. Instructionale

O unealta extrem de puternica pentru dezvoltarea ta sunt instructionalele. Pot fi gasite pentru orice ramura de sport.  De preferat este sa cauti instructionale de la sportivi cu un stil pe care vrei si poti sa te mulezi. Urmareste-le explicatiile, urmareste-i cum executa tehnicile si vei avea foarte multe detalii si lucruri noi de invatat, lucruri care iti vor imbunatati ulterior abilitatea tehnica. De multe ori, cu ajutorul memoriei vizuale, vei memora imediat unele detalii si le vei reproduce imediat la antrenamentul urmator.

De preferat sa fie alese instructionale facute de sportivi de varf, existand si sportivi mediocri care au facut instructionale insa eficacitatea tehnicilor predate este mai redusa.

  1. Lupta cu avansatii

Sparring-urile cu membrii mai avansati sunt incredibil de utile. Aici vei observa exact ce gauri ai in gameplan-ul tau, in tehnica si tactica ta. Mai mult, vei observa si cum abordeaza un avansat lupta/sparring-ul. Fii atent la detalii, cum executa miscarile, viteza de reactie, ce combinatii foloseste, cum te pregateste pentru o anumita tehnica (setup-ul). Mai mult, pune intrebari dupa ce sparring-ul se termina. Cel mai probabil, respectivul va fi fericit sa te ajute.

Desi sparring-urile cu avansatii sunt utile, nu trebuie abandonate sparring-urile cu cei de nivel asemanator, deoarece acolo se poate masura cu adevarat progresul.

  1. Pune intrebari.

Asigura-te intotdeauna ca intelegi pe deplin tehnica care se preda. In caz contrar, intreaba antrenorul referitor la orice nelamurire ai. Asigura-te intotdeauna ca ai o intelegere cat mai completa a ceea ce se intampla pe saltea si fii intotdeauna atent la detalii. Lucruri mai putin evidente precum rotirea bazinului pe croseu (Kickbox) sau schimbarea unghiului fata de adversar la armbarul din garda inchisa  (Jiu Jitsu Brazilian) fac o diferenta enorma in eficienta tehnicii.

  1. Mareste frecventa antrenamentelor.

Un lucru evident, dar care trebuie mentionat este frecventa antrenamentelor. Cu cat te antrenezi mai des, cu atat vei progresa mai repede. Cu toate acestea, frecventa antrenamentelor trebuie aleasa inteligent. Un numar prea mare de antrenamente pe saptamana va duce la uzura corpului, supraantrenament, etc, lucruri care ulterior iti vor diminua rata de progres.

Seteaza-ti frecventa antrenamentelor in functie de scop, program si recuperare.

Hobby: Intre 2 si 5 antrenamente pe saptamana sunt suficiente, in functie de program, placerea pe care o ai cand te antrenezi, varsta si cat de repede te recuperezi dupa un antrenament.

Performanta: Este indicat un numar de 10-12 antrenamente pe saptamana cel putin cu pregatire fizica inclusa.

Mike Tyson - Cand el se antrena, ceilalti  se odihneau
Mike Tyson – Cand el se antrena, ceilalti se odihneau

7. Antrenamentele personale

Nimeni nu va stii cum sa te ghideze mai bine in calatoria ta in artele martiale decat antrenorul tau, cel care te vede cum te descurci in sparring-uri, stie ce puncte forte ai precum si ce puncte slabe ai. Antrenamentele personale sunt o unealta extrem de puternica in dezvoltarea ta, deoarece antrenorul stie exact cum sa te treaca prin programa. Mai mult decat atat, foarte important este ca intr-un antrenament personal, timpul antrenorului este dedicat exclusiv tie. Vei fi corectat imediat atunci cand gresesti si antrenorul se va asigura ca vei executa tehnica corect. De asemenea, acesta te poate ajuta si cu efectuarea unui gameplan, va putea sa iti corecteze punctele slabe si iti va accelera progresul enorm de mult.

Este important ca antrenamentele de grup sa nu fie abandonate in favoarea celor personale. Desi antrenamentele personale sunt extrem de utile, ele trebuie folosite ca antrenamente complementare celor de grup.

1 View0
5 practici care iti vor creste nivelul de energie in viata de zi cu zi

de Gabriel Necula

Cu totii avem acele zile in care nivelul nostru de energie e scazut si nu avem randamentul dorit, fie ca este vorba de antrenament, job sau alte activitati. Exista insa unele practici care ajuta si care va vor oferi un nivel ridicat de energie de-a lungul zilei.

Mai departe vom prezenta 5 practici care va vor asigura un nivel de energie ridicat de-a lungul zilei pentru a avea un randament maxim.

  1. Antreneaza-te de dimineata! Fie ca este vorba de arte martiale sau o sedinta de conditionare mai lunga sau mai scurta, un antrenament de dimineata va asigura un nivel ridicat de energie pentru tot restul zilei precum si un nivel mai ridicat de endorfine in creier. Daca timpul nu va permite prea multe, puteti oricand incerca o sedinta scurta de 4-5 minute care sa cuprinda 8 serii de burpees (flotare, genuflexiune cu saritura).
  2. Mananca ca un rege dimineata! Exista o vorba “Eat breakfast like a king, lunch like a prince and dinner like a pauper”. Adevarul este ca dimineata corpul are metabolismul ridicat, corpul venind dupa o perioada de 6-8 ore in care nu a mancat nimic, astfel fiind indicat ca micul dejun sa fie cea mai mare masa a zilei, asigurand corpului aportul necesar de proteine si carbohidrati.

Se recomanda si un shake de izolat proteic la masa de dimineata pentru a ajuta recuperarea musculaturii in cazul sportivilor.

  1. Evita zaharul si produsele ce contin zahar! Asigura-te ca sursele de carbohidrati din alimentatia ta sunt surse sanatoase precum legume, orez, quinoa si fulgi de ovaz, evitand produsele pe baza de zahar, acestea oferind organismului o sursa de energie ce se consuma repede, provocand apoi caderea de energie, corpul ramanand fara carbohidrati care sa-i ofere energie.

Produsele cu indice glicemic mare (zaharuri, fructe, etc) sunt totusi recomandate dupa antrenament, pentru a ajuta la cresterea nivelului de glicogen din muschi.

  1. Foloseste un supliment cu multivitamine. Din pacate, in zilele noastre, este foarte greu sa ne mai luam toti nutrientii necesari strict din alimentatie, mai ales atunci cand mai practicam si sport, astfel cerintele corpului crescand considerabil. Suplimentele cu minerale si multivitamine sunt recomandate atat sportivilor cat si persoanelor sedentare. Studiile arata ca foarte multe boli au ca si cauza lipsa unuia sau mai multor micronutrienti (vitamine, minerale), astfel fiind imperativ sa-i oferim corpului cantitatile necesare.
  2. Odihneste-te suficient! Importanta odihnei nu poate fi subestimata! Asigurati-va ca dormiti intre 6 si 8 ore pe noapte. Mai mult, ideal este sa adormiti inainte de ora 12, calitatea somnului scazand considerabil altfel.
844 Views0
Top 5 lucruri pe care trebuie sa le stii ca incepator in BJJ

de Gabriel Necula        

      Pana si cei mai mari luptatori UFC din ziua de azi au fost candva incepatori. Da, si ei au primit nenumarate finalizari, si ei au fost tintuiti pe saltea si controlati runde intregi timp de luni de zile. BJJ-ul este recunoscut ca fiind un sport in care rabdarea si umilinta sunt 2 caracteristici necesare.

Cu toate astea, exista cateva sfaturi care, daca sunt urmate, pot accelera procesul de invatare considerabil.

 

  1. Pregatirea fizica conteaza, dar mult mai putin ca pregatirea tehnica.

De multe ori in sparring-u de BJJ, vei avea impresia ca adversarul castiga datorita plusului de forta si/sau rezistenta, acesta fiind factorul decisiv in confruntare.

Adevarul este ca pregatirea fizica este importanta si poate face diferenta, insa nici pe departe la fel de mult cum o poate face pregatirea tehnica. Pregatirea fizica face diferenta atunci cand nivelul tehnic al combatantilor este apropiat, dar ponderea de importanta a acesteia este mult mai mica decat cea a pregatirii tehnice.

Ce e de facut?

Fa-ti un program in asa fel incat sa includa macar 2 sedinte scurte pe saptamana pentru conditie fizica. Un antrenament de 15-20 de minute e mai mult decat suficient pentru dezvoltarea conditiei fizice, insa asigura-te ca majoritatea timpului dedicate antrenamentelor e petrecut pe saltea, nu in sala de forta.

 

  1. Pastrarea calmului.

         O problema comuna pentru toti incepatorii este faptul ca isi pierd calmul si incep sa depuna mult mai mult efort decat este necesar, acestia ajungand foarte usor in punctul in care nu mai pot continua din cauza oboselii. Este un lucru foarte des intalnit atunci cand incepatorii sunt in pozitia de dedesubt, controlati de adversar.

Ce e de facut?

Seteaza-ti ca obiectiv sa fii relaxat atunci cand esti dominat si, pentru inceput, sa incerci sa simti adversarul cum se misca si ce cauta sa atace. Propune-ti sa ajungi sa te simti confortabil fiind controlat in control deasupra, lateral sau spate.

 

  1. Observa-i pe cei din jur.

Fii atent intotdeauna la cei ce sunt avansati si fac sparring. Chiar daca folosesc tehnici pe care nu le intelegi si sparring-ul se desfasoara la o viteza mult mai mare decat esti obisnuit, pe termen lung vizualizarea acestor sparring-uri iti va ajuta atat procesul de invatare cat si memoria musculara.

Ce e de facut?

Intotdeauna cand iti permite timpul, cauta sa te uiti la sparring-urile celor mai avansati si incearca sa intelegi cat mai mult din ce se petrece acolo. Daca ai intrebari ulterioare, mai mult ca sigur unul dintre sportivii avansati iti vor explica detaliile.

 

 

  1. Incearca sa cuprinzi bazele.

        Berimbolo, demi garda adanca, worm guard. Toate stiluri de joc cu care competitorii de top castiga titluri mondiale. Un incepator ar putea intreba de ce ar trebui sa se streseze cu invatatul garzii inchise? Raspunsul este ca pentru a putea ajunge la tehnicile avansate, trebuie intai deprinse tehnicile de baza. Pe langa faptul ca acestea ofera motricitatea necesara miscarilor mai avansate (hip escape-ul spre exemplu fiind o tehnica de baza dar foarte importanta), acestea ofera si informatii privind parghiile corpului uman si cum acestea pot fi exploatate, astfel ele oferind fundatia necesara invatarii tehnicilor mai avansate.

Ce e de facut?

Desi e bine sa incerci, nu dedica prea mult timp tehnicilor avansate (inversari din De la Riva, etc). Concentreaza-te asupra bazelor! Inversari din garda inchisa, iesiri din control lateral, iesiri din control deasupra, armbar din garda inchisa si control deasupra. Bazele iti vor oferi fundatia pe care sa cladesti mai departe.

 

  1. Seteaza-ti target-uri mici.

       Poate cel mai important lucru este sa-ti setezi obiective mici in ceea ce priveste evolutia Jiu Jitsu-lui tau. Spre exemplu, un obiectiv bun pentru un incepator este sa stie cel putin 2 iesiri din fiecare pozitie. Odata atins acest obiectiv, urmatorul ar putea fi sa iasa cel putin o data in fiecare sparring din control lateral (obiectiv ce ar trebui urmarit doar in sparring-ul cu colegii de nivel tehnic asemanator). Astfel, castigurile din indeplinirea acestor obiective mici se vor acumula si vor accelera considerabil procesul de invatare.

Este recomandat ca antrenorul sa te ajute in alegerea obiectivelor si structurarea acestora.

Ce e de facut?

Incepe prin a-ti seta obiective saptamanele. Spre exemplu, propune-ti ca saptamana viitoare sa inveti 2 iesiri din control lateral, sa incepi sparring-urile din control lateral si sa incerci sa iesi de acolo cat mai des. Saptamana urmatoare iti poti propune acelasi lucru pentru control deasupra. Poti proceda la fel si cu procedee ofensive.

 

1 View0