Cele mai importante 10 lucruri pentru a progresa mai repede in BJJ!

de Tudor Mihaita, Head Coach Absoluto si centura neagra 2 Dan in BJJ

1. FRECVENTA ANTRENAMENTELOR – e unul dintre aspectele cele mai importante. Au fost competitii in strainatate, in care sportivii mei atunci cand pierdeau isi intrebau adversarul de cat timp se antreneaza. “De 2 ani”, venea raspunsul. Si ei veneau la mine sa ma intrebe care e explicatia din moment ce ei se antrenau de 4 ani, de exemplu. Atunci ii puneam sa isi intrebe adversarul de cate ori se antrena pe saptamana. “De 10 ori”. Asta in situatia in care sportivul meu facea maxim 5 antrenamente pe saptamana. Wardzinski se antreneaza de 2 ori pe zi si de 3 ori cand se pregateste de competitie, Molinaro la fel. Meregali de 3 ori pe zi si de 4 ori, cu 4 luni inainte de Mondial! Nu toate antrenamentele cuprind sparring. Unele pot fi de conditionare fizica sau de repetari.

Mai cred ca este elementul cel mai usor de controlat atunci cand timpul iti permite. Sunt convins ca oricine isi mareste frecventa antrenamentelor de la 3 pe saptamana la 5 (o marire cu 60%), va deveni mai eficient.

Cateva dintre elementele cele mai importante ale unui antrenament bazat pe Deliberate Practice
Cateva dintre elementele cele mai importante ale unui antrenament bazat pe Deliberate Practice

2. CALITATEA ANTRENAMENTELOR – aici voi introduce un concept foarte raspandit mai nou in strainatate: “deliberate practice”. Nu cred ca are o traducere exacta in romana. Este un tip de antrenament efectuat sistematic, cu o intentie specifica si evaluativ unde este importanta fixarea de obiective, receptionarea unui feedback, identificarea modelelor si automotivatia. Daca un antrenament normal poate include o multime de repetari “goale”, cel din “practica deliberata” cere focus si este efectuat cu scopul punctual de a imbunatati performanta. Iti recomand sa citesti pe aceasta tema o carte revolutionara, tradusa si in romana: “Peak. Secretele performantei de top si noua stiinta a expertizei”, de Anders Ericsson. Din decrierea cartii: “Descoperirile lui Ericsson au fost elogiate si dezbatute, dar niciodata explicate corect. Prin urmare, ideea de expertiza inca ne intimideaza – credem ca avem nevoie de talent nativ ca sa atingem excelenta sau ca excelenta pare prohibitiv de dificila. Peak dezminte ambele idei, dovedind ca practic toti avem in noi semintele excelentei – trebuie numai sa le cultivam asa cum se cuvine.”

Antrenament la Cicero Costha. Se spune ca aici "devii mai bun sau renunti"
Antrenament la Cicero Costha. Se spune ca aici „devii mai bun sau renunti”

3. CALITATEA PARTENERILOR DE ANTRENAMENT – consider ca, de cele mai multe ori, este mai important sa ai partneri de antrenament buni, decat un antrenor bun. Un antrenor bun, intr-o sala de antrenament cu sportivi slabi, e mai putin folositor decat un antrenor slab sau inexistent, intr-o sala cu sportivi foarte buni. Hai sa ne uitam la salile din Romania. Sunt foarte putine cele unde poti avea la sparring centuri superioare de calitate. Gandeste-te ca intr-o sala din strainatate precum Cicero Costha sau Alliance Sao Paolo, pot fi cate 2-3 Campioni Mondiali pe aproape fiecare centura. Iar la noi poti fi intr-o sala in care sunt maxim 2 sau 3 sportivi care merg constant la competitii, fara a avea rezultate de exceptie, precum titlu European sau Mondial.

4. CALITATEA ANTRENORULUI – mai e vreun dubiu ca John Danaher este unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a avut vreodata BJJ-ul? Cum ne dam seama de asta? Prin rezultatele obtinute de sportivii sai. Avantajul sportului este ca foarte multe criterii pot fi masurate. Unul dintre ele este numarul de titluri obtinute de un antrenor. Exista antrenori care au cunostinte vaste despre BJJ si care, mai ales, le pot transmite mai departe sportivilor intr-un mod eficient. Un antrenor bun poate face o diferenta imensa in progresul unui sportiv.

Horatiu Balint intr-un meci de la Europeanul de BJJ 2014
Horatiu Balint intr-un meci de la Europeanul de BJJ 2014

5. ATRIBUTELE FIZICE – si, implicit, dezvoltarea lor. Aici este unul dintre elementele care aduce cea mai mare diferenta in BJJ, cel putin in primii ani de pregatire. Imi aduc aminte si acum, primele mele sparring-uri cu Horatiu Balint, atunci cand venise pentru prima data la noi in sala, la 19 ani si fara experienta in artele martiale. Forta sa, viteza, agilitatea il faceau un partener de sparring foarte dificil. Resuseam sa il finalizez, dar greu, desi eram centura mov.

Atributele fizice conteaza, insa nu sunt cele mai importante. Cred insa ca dezvoltarea lor este esentiala. Mai ales daca esti genul de practicant fara calitati fizice de exceptie, un program de forta si conditionare, de minim 3 luni vei vedea ca iti va schimba radical BJJ-ul.

6. FRECVENTA COMPETITIILOR – aici cred ca se face cea mai mare diferenta intre sportivii romani si cei din strainatate. In tari precum SUA, Brazilia, Mare Britanie, poti avea o competitie la fiecare saptamana. Mai cred ca ceea ce obtii dintr-o competitie nu se poate replica in sala. Cu atat mai mult sunt de apreciat rezultatele sportivilor romani, precum Camil Moldoveanu, Samili Sihamadov sau Marc Balasescu, cand ne gandim ca de lanivelul competitiilor din tara noastra au facut saltul direct la un European sau Mondial IBJJF si au reusit sa se claseze pe cea mai inalta treapta a podiumului. Am mai spus-o, propune-ti sa participi intr-un an la toate competitiile de BJJ din tara, daca bugetul iti permite, si vei vedea un progres imens dupa asta.

World Pro, una dintre cele mai prestigioase competitii de BJJ din lume!
World Pro, una dintre cele mai prestigioase competitii de BJJ din lume!

7. CALITATEA COMPETITIILOR – are legatura cu ce discutam mai sus. Este o diferenta intre a participa intr-un an la 5 competitii locale si a participa la Europene, Mondial, Pan Am, Brasileiro si World Pro.

8. GAME INTELIGENT – se vorbeste din ce in ce mai des in BJJ de “game” sau aspectul tactic. Consider ca este un element esential pentru marea perforamanta si care ar necesita un articol separat. Ma voi rezuma la a spune ca game-ul trebuie sa tina cont de: calitatile sportivului, tipul de adversar, tipul de competitie si regulament, trend-ul la nivel mondial, iar in timpul meciului de starea fizica, dinamica meciului, timp, scor etc. Sunt sportivi care reusesc sa isi construiasca un game atat de eficient incat te atrag de fiecare data in el, fara a avea posibilitatea sa iti folosesti pozitiile sau tehnicile tale favorite. Imi amintesc de exemplu de Mihai Handrea, fost sportiv al clubului nostru si acum liderul Atos Romania, care isi construise un game bazat pe tragere de garda, berimbolo si luat spatele. Atat. Insa iti era aproape imposibil sa ocolesti aceste pozitii si erai fortat sa lupti cu cele mai puternice arme ale lui.

9. MIND SET – studiile arata ca cea mai importanta calitate pentru performanta sportiva este nu forta, viteza sau alt atribut fizic, ci determinarea. Determinarea face parte din atributele unui mind set (mentalitate) puternic. Cel mai important aspect la care ma uit la un sportiv, din acest punct de vedere, este determinarea ca raspuns la esec. Cum reactioneaza cand nu ii iese o tehnica? Devine frustrat, se enerveaza sau ii place faptul ca este in fata unei provocari? Cum abordeaza o infrangere? Ce se intampla cand revine la antrenament, dupa cat timp revine si ce stare are dupa acea infrangere? Cum trateaza o accidentare? In perioada de recuperare dupa o operatie la genunchi, care poate dura chiar si un an, ce atitudine are? Isi doreste sa revina la antrenamente? Este amibitios in recuperare? etc.

Video-instructional despre bazele BJJ-ului, realizat de multiplu Campion Mondial, Bernardo Faria
Video-instructional despre bazele BJJ-ului, realizat de multiplu Campion Mondial, Bernardo Faria

10. STUDIU SUPLIMENTAR – asta presupune analize ale propriilor meci sau ale adversarilor, studierea instructionalelor sau a competitiilor etc. Invatam prin practica, dar si prin studiere. E foarte greu sa iti maresti numarul de ore de antrenament, mai ales cand esti extenuat, insa poti lasa corpul sa se odihneasca, iar mintea sa se antreneze…

1 View0
Ce se intampla cand un politist incearca sa ii puna catusele unei centuri negre in BJJ? (VIDEO)
Ce se intampla cand un politist incearca sa ii puna catusele unei centuri negre in BJJ? (VIDEO)
Ce se intampla cand un politist incearca sa ii puna catusele unei centuri negre in BJJ? (VIDEO)

Probabil ca foarte, foarte multi oameni nu si-au pus niciodata intrebarea „Ce se intampla atunci cand un politist incearca sa ii puna catusele unei centuri negre in Jiu Jitsu Brazilian?” Exista si un motiv foarte bun pentru care nu isi pune lumea aceasta intrebare, mai ales in Statele Unite ale Americii, unde politistii deschid de obicei focul inainte de a apuca sa faca vreun contact cu presupusii suspecti.

Tocmai de aceea, ar trebui sa ne gandim ca in Romania, probabil ca orice persoana ar trebui sa stie cateva lucruri de baza din tehnici de autoaparare sau din Jiu Jitsu Brazilian, cu atat mai mult politistii, jandarmii sau orice alte organe de interventie.

In Statele Unite, familia Gracie are deja un program prin care ii antreneaza pe cei din marina americana pentru a stapani BJJ la un nivel inalt, fapt ce le va servi in orice situatie dificila in care s-ar afla.

Acest lucru se practica deja de ani buni in State, iar acum, tot mai multe cluburi vor sa isi ofere serviciile pentru a ajuta cat mai multi politisti sa fie stapani pe situatie, chiar si atunci cand nu au arme la dispozitie.

DenverMartialArts.com in colaborare cu LightningKicks.com si cu Centurian Modern Law Enforcement Subject Control s-au decis sa faca un mic experiment. Acesta a constat in a pune un politist sa incerce sa il incatuseze pe un infractor. Acest infractor are centura neagra in BJJ, fapt ce ii va face misiunea politistului extrem de dificila.

Voi ce credeti ca se intampla? Va reusi politistul sa ii puna catusele? Credeti ca ar fi nevoie de astfel de exercitii practice si pentru organele de la noi din tara? Ce alte arte martiale ati recomanda pentru autoaparare?

YouTube player
952 Views0
Cum sa ai un stil de lupta ofensiv. 5 principii esentiale si cele 4 pozitii de atac!
de Tudor Mihaita (Head Coach Absoluto BJJ si centura neagra 2 Dan in BJJ)
Marcus Buchecha, Gordon Ryan sau Erberth Santos. Sunt sportivi care ne dau impresia ca tot timpul cauta finalizarea. Te-ai gandit ce presupune sa fii ofensiv?
Cred ca a fi ofensiv inseamna sa urmaresti mai multe lucruri in timpul sparringului sau al unui meci.
CELE 5 PRINCIPII PENTRU A FI OFENSIV
  • sa fii in miscare. Pentru a initia atacuri trebuie sa fii intr-o situatie in care te poti misca. Gandeste-te la De La Riva sau la Control Lateral deasupra. Sunt pozitii in care ai libertate de miscare si poti ataca.
  • sa cauti o imbunatatire a pozitiei care sa iti aduca puncte. Evident, pentru asta trebuie sa cunosti modalitatile prin care obtii puncte in BJJ. In acest sens, cele mai importante situatii le consider a fi inversarile (2 puncte), depasirile (3 puncte) si luatul spatelui (4 puncte). Vei vedea ca atunci cand cauti punctele apar finalizarile, si invers (mai multe detalii mai jos).
  • sa cauti finalizarea. Este unul dintre aspectele cele mai importante ale unui stil ofensiv. Atunci cand il pui pe adversar in situatia de a se apara, acesta este putin probabil sa mai atace, la randul sau.
  • sa ai prize favorabile finalizarilor. Un exemplu foarte bun aici este depasirea demigarzii cu knee slide. Poti avea o priza de tip long step (vezi foto de mai jos), cross collar (gulerul apropiat), far collar (gulerul indepartat) sau underhook. Daca vei folosi priza de long step, vei putea combina mai multe tipuri de depasiri (long step, knee silde, reverse knee slide, leg weave), insa nu vei avea nicio finalizare la dispozitie pentru ca o mana controleaza gulerul, iar cealalta piciorul. Cu cross collar poti ameninta atat depasirea, cat si Strangularea in X sau Brabo cu gi. In ce priveste far collar, din nou nu ai variante de finalizare, trebuind doar sa te multumesti cu depasirea. In ultima varianta descrisa, cea cu underhook, ai posibilitatea mai multor finalizari (Kimura, Armbar, Armbar inversat etc.) IMEDIAT ce ai depasit si mai putin in timpul depasirii.
 Rodolfo Vieira foloseste aici prizele de tip long step pentru a depasi demigarda adversarului
  • cel mai important: sa combini finalizarea cu imbunatatirea pozitiei sau invers! Este, dupa parerea mea, cea mai buna forma de a fi ofensiv. Si cu cat vei gasi mai multe combinatii de acest gen in game-ul tau cu atat vei fi mai ofensiv. Ex. finalizare -> imbunatatirea pozitiei: ataci omoplata din garda inchisa si o folosesti pentru a inversa adversarul in control lateral. Ex. imbunatatirea pozitiei -> finalizare: ataci o inversare peste umar din garda inchisa (bump sweep) si cand adversarul posteaza in mana pentru a se apara ii ataci kimura
Nu stiu daca te-ai gandit vreodata, dar majoritatea finalizarilor pe care le poti realiza din garda te pot ajuta si la inversare:
  • armbar -> pendul
  • triunghi -> pendul
  • omoplata -> rulare in lateral
  • kimura -> rulare in mount sau lateral
  • ghilotina -> rulare in mount sau lateral
  • strangulare in X -> rulare in lateral
  • loop choke -> rulare in lateral
Etc.
CELE 4 POZITII SI CUM SA LE FOLOSESTI PENTRU A ATACA
Impart situatiile in care pot fi ofensiv in 4 pozitii in functie de eficienta atacurilor: POZITII FAVORABILE, GARDA, DEPASIRI DE GARDA, POZITII NEFAVORABILE. Iti voi oferi cateva exemple pentru fiecare in parte.
POZITII FAVORABILE
Aici sunt incluse controlul lateral (side control), controlul prin fandare (knee on belly), controlul deasupra (mount), controlul spate (back mount si back control). Acestea sunt pozitii eminamente ofensive, in care ai o multitudine de finalizari la dispozitie. Iti voi enumera care cred eu ca sunt cele mai eficiente tipuri de prize/control pentru a finaliza sau a iti imbunatati pozitia:
  • Controlul lateral (side control): underhook (permite Armbar inversat, Kimura, Armbar si trecere in control deasupra), peste umar (permite Kimura, Strangulare nord-sud, Ghilotina si luat spatele)
  • Controlul prin fandare (knee on belly): underhook (permite Armbar inversat, Kimura, Armbar si trecere in control deasupra), cross collar (permite Strangulare in X si Brabo cu gi)
  • Controlul deasupra (mount): underhook (permite Triunghi cu bratele, Armbar, Triunghi cu picioarele si luat spatele), cross collar (permite Strangulare in X si luat spatele)
  • Controlul spate (back control): priza Kimura (permite Armbar, Triunghi, Wrist lock), camasa de forta (permite strangulari si Triunghi inversat cu picioarele)
Camasa de forta (straight jacket) un tip de control folosit in special de sportivii antrenati de John Danaher
GARDA
Exista o multitudine de tipuri de garda care ofera prize ofensive ce duc la finalizari, inversari sau luat spatele. Voi puncta doar 2:
  • Cross Collar. Poate fi folosit din Garda Inchisa, Deschisa, De La Riva, Demigarda etc. Este o modalitate prin care poate fi manipulat corpul adversarului in cele 4 directii (inainte, inapoi, stanga, dreapta), dar care ofera si 2 arme foarte eficiente: collar drag-ul si strangularile
  • Leg Lock-uri. Acestea pot fi atacate fie prin incarcari de tipul intrarii in Single Leg X sau prin rotiri de tipul intrarii la Kneebar sau Calf Crasher. Avantajul aici este ca aceste atacuri pot fi folosite aproape in toate cazurile si ca inversari.
 Rafael Mendes, intr-un tip de De La Riva extrem de ofensiv, cu un control cross collar
DEPASIRILE DE GARDA
Asa cum precizam ceva mai sus depasirile de garda ofera de foarte multe ori posibilitatea finalizarii. Cele 4 atacuri pe care le consider cele mai eficiente aici sunt:
  • Kimura. Este un atac foarte versatil si exista sportivi care isi creaza un intreg game in jurul acestei finalizari
  • Ghilotina. Are aceleasi atribute ofensive descrise la Kimura, fiind eficienta in special la no gi
  • Cross Collar. Pentru motivele enumerate la inceputul articolului
  • Leg Lock-uri. Varietatea acestora este foarte mare. As da un plus aici Estima Lock-ului pentru ca in multe situatii nu presupune pierderea pozitiei
POZITIILE NEFAVORABILE
Nu sunt un fan al atacurilor din pozitiile nefavorabile. Consider ca structurile create in aceste pozitii trebuie sa fie de aparare si iesire si nu de atac. Exista insa cateva destul de eficiente, in anumite situatii aparte (!):
  • Controlul lateral (side control): Strangulare Baseball, Kimura, Americana
  • Controlul prin fandare (knee on belly): intrare in 50/50
  • Controlul deasupra (mount): intrare in Single Leg X
  • Controlul spate (back control): Ankle Lock

Finalizare prin ankle lock atunci cand esti dominat din control spate

Care sunt pozitiile pe care le consideri cele mai ofensive?
1 View0
Garda inchisa, demigarda, garda fluture. Privire de ansamblu.

Unul din elementele prin care Jiu Jitsu Brazilian se diferentiaza foarte mult de celelalte stiluri de grappling este accentul pe care il pune pe lupta de pe spate, lupta in care practicantul va fi nevoit sa foloseasca un anumit tip de „garda”.

Definim sportivul ca fiind in garda atunci cand este sub adversarul sau, cu minim un picior intre el si adversar.

In general fiecare garda bifeaza minim unul din punctele de mai jos:

  1. Permite controlul distantei intre tine si adversar.
  2. Te protejeaza de lovituri.
  3. Permite inversarea adversarului. Prin inversare intelegem ca sportivul care este jos, sa ajunga deasupra, printr-un procedeu folosit din garda.
  4. Permite finalizarea adversarului printr-un procedeu articular sau strangulare.
  5. Permite tranzitia catre alte pozitii avantajoase (exemplu butterfly guard catre pozitii de footlock).
  6. Permite celui de jos sa se ridice.
  7. Permite celui de jos sa traga de timp, daca este nevoie.

In continuare vom analiza trei astfel de tipuri de garzi si anume garda inchisa, demigarda si garda fluture.

  1. Garda inchisa / Closed Guard. Garda care a pus Jiu Jitsu pe harta, fiind inventata pentru autoaparare sau MMA/Luta Livre. Garda inchisa presupune ca adversarul sa fie intre picioarele tale, tu avand picioarele inchise la spate. De cele mai multe ori, este primul tip de garda cu care un incepator are contact. Este o garda foarte versatila, existand un numar mare de procedee si tranzitii din aceasta pozitie, avand posibilitati multe atat pentru inversari precum si pentru finalizari. Este de asemenea una din garzile ce au aplicabilitate reala in situatiile de autoaparare / MMA. Ideala pentru incepatori deoarece ofera multe posibilitati si forteaza practicantul sa invete concepte importante precum schimbarea unghiurilor si miscarea de solduri. Majoritatea atacurilor din garda inchisa vin odata ce adversarul are postura rupta (este aplecat sau tras in fata). Garda inchisa presupune lupta considerabila pe brate, astfel ca forta in brate, trunchi si picioare ajuta considerabil in ruperea posturii adversarului. Principalele probleme in garda inchisa, pentru cel de jos, apar atunci cand atacatorul incepe sa se indrepte si sa aiba postura.
  2. Demigarda / Half Guard. Initial vazuta ca o pozitie pur defensiva, unde principalul scop era recuperarea de garda inchisa, demigarda a evoluat foarte mult in ultimii ani, devenind o garda extrem de eficienta la toate nivelele. Presupune ca unul din picioarele adversarului sa fie intre picioarele tale. De multe ori, din postura de incepator, te vei regasi in aceasta situatie insa mai mult din perspectiva defensiva (cand ti se depaseste garda). Este un tip de garda orientat mai mult catre inversarea adversarului, existand totusi si cateva variante de a finaliza. Aplicabilitatea in MMA este una mica, fiind nevoie de foarte mult antrenament de specializare pentru a o putea folosi cu succes, insa este posibil, asa cum o demonstreaza Demian Maia. Demigarda se bazeaza foarte mult pe underhook si pe pozitia de dogfight, intelegerea celor doua concepte fiind esentiale in aceasta pozitie. Nu este o garda recomandata incepatorilor, insa are o marja de invatare mult mai mica comparativ cu tipuri de garzi mai moderne si nu necesita niste calitati fizice extraordinare desi evident, acestea ajuta. Principalele probleme in demigarda, pentru cel de jos, apar atunci cand adversarul depaseste cadrul format din genunchi si cot si poate ataca o depasire sau atunci cand obtine underhook-ul, acesta fiind necesar pentru cel de jos pentru a putea ataca.

    3. Butterfly Guard. Garda fluture este o garda orientata mai mult catre MMA, desi poate fi folosita cu succes si in competitiile de grappling. Este o garda ce presupune inchiderea distantei fata de adversar si inversarea (de cele mai multe ori) acestuia in stanga sau in dreapta cu ajutorul picioarelor. Marcelo Garcia este unul din cei mai mari exponenti al acestei garzi. Butterfly guard-ul foloseste foarte mult conceptul de dezechilibrare si incarcare a adversarului, precum si controlul bratelor acestuia cu ajutorul underhook-ului si a overhook-ului. Este o garda ce functioneaza foarte bine impotriva adversarilor mai grei. Principala calitate fizica importanta aici este forta picioarelor. In ultimul timp insa, a fost promovat un nou „rol” pentru aceasta garda. Acela de a o folosi pentru a intra in pozitii de atacuri pe picioare. Majoritatea setup-urilor catre astfel de pozitii implica incercarea unei inversari ce ii ofera adversarului doua posibilitati. Prima este sa accepte inversarea, astfel sa ajunga jos, a doua fiind sa posteze, iar astfel sa ofere piciorul. Este o garda relativ accesibila incepatorilor, insa dupa ce acestia deprind conceptele de baza.

1 View0