Montreal este casa Tristar Gym-ului, sala ce a dat multi luptatori de top in MMA-ul modern. Poate cei mai buni dintre acestia ar fi Georges Saint Pierre si Rory MacDonald, luptatori ce nu mai au nevoie de nici o prezentare.
Mastermind-ul din spatele acestor luptatori este Firas Zahabi, Head Coach al Tristar Gym-ului.
Mai jos, prima parte a unui interviu cu acesta, in care discuta cum a ajuns in acest sport, precum si diverse aspecte ale dezvoltarii unui sportiv atat in general, cat si in training camp-ul dinaintea meciului.
Cum te-ai apucat de antrenorat in primul rand?
Ca toata lumea, l-am vazut pe Royce Gracie si am ramas socat. Efectiv eram in soc vazand ca tipul asta mic ii invinge pe cei mult mai mari si mai puternici. Cautam de nebun o sala, dar nu era niciuna. Din intamplare, era un loc care gazduia un turneu. Am fost acolo si am urmarit turneul. Am vazut niste tipi care erau foarte buni si i-am intrebat unde se antreneaza. Asa l-am gasit pe Angelo Exeherakos, o centura mov in BJJ care se antrena sub Renzo Gracie si calatorea in New York. Am fost efectiv lipit de el inca de atunci. Acesta a suferit o accidentare la gat si nu se mai putea ocupa de sala. Eu, Georges Saint Pierre si David Loiseau eram foarte seriosi cu antrenamentele si m-a pus pe mine ca antrenor temporar, pana sa revina el si sa se linisteasca lucrurile un pic. Lucrurile insa nu s-au linistit pentru el. Sala a tot crescut si pana la urma am preluat-o. Trecerea s-a facut organic si natural. Nu a fost nici un plan, pur si simplu asa s-a intamplat.
Cu ce te ocupai inainte sa te dedici full time artelor martiale?
Concuram ca amator. Am castigat doua titluri nationale in Canada pe Muay Thai si am castigat doua medalii de aur pe provincie in lupte libere, o medalie de argint si multe turnee de grappling. Doar concuram si ma antrenam in toate artele martiale, ca GSP. Ma simteam bine. Am participat in multe meciuri de box de asemenea in timp ce imi luam licenta la facultate. Aveam 145 de pounds si nu credeam niciodata ca va fi o categorie in UFC pentru 145 de pounds. Am vazut ce bani faceau baietii, de exemplu GSP a facut 12000$ invingandu-l pe Karo Parisyan – deci pur si simplu o faceam for fun. Dupa ce mi-am luat licenta, mi-am spus ca voi incerca sa-mi castig traiul predand Jiu Jitsu, MMA si box pentru ca asta iubesc sa fac si, daca nu merge, voi deveni avocat, cum era planul initial. UFC-ul a explodat, GSP a explodat. Tristar Gym-ul a explodat. Toate astea s-au intamplat si uitati-ma unde sunt.
Ce ai studiat in scoala?
Am licenta in filozofie si cred ca asta m-a ajutat enorm. Chestia e ca oamenii spun „Esti un antrenor tanar”, dar eu am crescut cu sportul. Nu exista nimeni cu un avantaj de 15 ani peste mine in sportul asta. Cand sportul a ajuns in vest, eram acolo, din prima zi. Cine are mai multa experienta ca mine? Sunt mai tanar, dar avem acelasi nivel de experienta. Imediat cum a explodat sportul, eram acolo. Ar trebui totusi sa spun ca am ajuns un pic mai tarziu fata de punctul 0. Sunt acolo din 2000, mai exact.
In ansamblu, pare o perioada de timp foarte mare, nu?
Da, eram aici in primii 10 ani. Multi baieti aveau un background in karate, un background in box. Eu nu aveam nici un background, deci trebuia sa ma adaptez. Cred ca a fost un lucru bun dar si rau in acelasi timp. Nu aveam o baza, a trebuit sa invat totul, asta a fost punctul rau. Avantajul a fost ca nu aveam nici un obicei prost invatat, nimic din ce nu era adaptat la MMA. Uneori e greu sa-l inveti striking pe un grappler, pentru ca uneori e fix opusul la ceea ce e el obisnuit sa faca. Uneori e greu sa inveti un striker sa lupte la sol sau in clinch pentru ca e foarte diferit la nivel de agresivitate. Cred ca sunt avantaje si dezavantaje atunci cand pornesti cu o baza sau un background si am observat asta in multi luptatori pe care i-am antrenat.
Ai spune ca ai reusit sa-ti construiesti abordarea, perspectiva si sistemul de antrenament in MMA datorita faptului ca ai venit fara o baza, in loc sa vii cu o baza si sa adaptezi de acolo?
Faptul ca nu aveam antrenori ne-a dat multa libertate pentru a inova si asta a fost un plus. Cred ca asta a fost un plus si pentru Helio Gracie, pentru ca Helio nu a avut multe interactiuni cu Mitsuyo Maeda – si doar interactiuni limitate cu Carlos Gracie – deci trebuiau sa inoveze cand Maeda nu era acolo. Daca era acolo, probabil i-ar fi trecut prin programul standard si ei nu ar fi avut ocazia sa inoveze. Au fost nevoiti sa-si dea singuri seama de anumite lucruri si asta le-a oferit un tool foarte puternic, problem-solving-ul. Stii, uneori nu vrei sa le dai studentilor tai toate raspunsurile. Le spun „Uneori e timpul sa-ti dai singur seama de anumite lucruri. Ce crezi ca ar trebui sa faci?” si uneori nu le place asta, dar e parte din a deveni maestru. Pe un maestru nu trebuie sa-l tii de mana si sa-i explici. Imagineaza-ti ca esti operat de un doctor si el trebuie sa aiba cartea langa el sa-i explice fiecare pas; dar nu poti acoperi toate posibilitatile intr-o carte. Intotdeauna spun studentilor „Va pot arata un milion de tehnici.”. Posibilitatile sunt infinite. Nu voi putea niciodata sa acopar toate situatiile care se pot intampla intr-o lupta. Nu o pot face. Exista un punct cand trebuie sa intelegi principiile din spatele tehnicilor si trebuie sa intelegi cum sa-ti iei propriile decizii. E ca in viata. Cand iei o decizie proasta, platesti. Iei o decizie buna, ai de castigat. La fel e si in arte martiale. Trebuie sa-ti folosesti capul, de acolo vine arta. Nu exista nici un robot perfect pentru arte martiale. Trebuie sa judeci adversarul si sa iei o decizie.
Ai spune ca unii luptatori invata mai usor decat altii, ca sunt unii ce prefera metode de antrenament mai stricte in timp ce altii prefera o mana mai libera?
Unora le place sa li se spuna ce sa faca, cu siguranta. Unii, sunt in extrema cealalta, nu le place sa li se spuna nimic. Mie imi plac cei din mijloc. Cand esti o centura alba sau albastra, nimanui nu-i pasa de opinia ta. Imi spui „Imi place asta, imi place asta” dar nu ai pic de experienta. Cand esti o centura mov, atunci vreau sa aud „Imi place de la riva” sau „Imi place double leg-ul cu capul pe interior”. Spune-mi mai multe pentru ca sunt atat de multe lucruri de descoperit, atat de multe directii, incat nu pot face asta ca un singur om. Daca vad ca un student se descurca bine la un anumit capitol, o sa explorez cu el acel lucru. Vreau sa vad ce a descoperit; dar doar de la mov sau as putea sa spun 5 ani in MMA pentru ca nu avem inca centuri. 5 ani de antrenament intens si apoi vreau sa-ti ascult opinia, exceptie facand daca esti expert in domeniu, atunci sunt ochi si urechi. Dar atunci cand incepi de la 0, primii 4-5 ani ar trebui sa-ti pastrezi opiniile pentru tine. Asta este cea mai buna cale de a invata.
Speram sa discutam game plan-ul si strategia. Te-ar deranja daca am vorbi despre proces? Cand unul din luptatorii tai au un meci programat, care e urmatorul lucru pe care il faci?
La inceputul carierei mele, obisnuiam sa-mi fac griji de ce o sa faca adversarul, dar pe masura ce au trecut anii, am venit cu propria mea curicula si am inceput sa rezolv probleme in ea. Nu vreau sa spun ca nu ma uit la adversar – cu siguranta o fac – dar mult mai putin ca inainte. Ma uit mai mult la luptatorii mei acum, vreau sa stiu cat de mult stiu din curicula mea. Vreau sa stiu cate vulnerabilitati poate exploata adversarul si vreau sa rezolv acele vulnerabilitati pentru ca nimeni sa nu le poata specula; dar, evident, daca luptatorul meu are un adversar cu o lovitura de dreapta foarte buna, o sa ne asiguram ca avem asta in vedere. Exista un echilibru care trebuie observat, dar nu incerc sa-mi fac luptatoriul sa fie omul perfect pentru adversarul sau. Trebuie sa fie gata sa se lupte cu oricine. Daca te faci antidotul perfect pentru Anderson Silva sau BJ Penn si apoi maine iti schimba meciul sau imediat dupa aceea apare o oportunitate buna pentru a lupta cu alt adversar, dar stilul tau e bun numai contra wrestlerilor sau celor din jiu jitsu, atunci stilul tau s-ar putea destrama. Daca va uitati la GSP de-a lungul anilor, el este singurul om al carui stil s-a adaptat pentru a lupta in orice stil. Intotdeauna spun ca e antagonistul perfect: orice faci bine, el te va scoate din acel element. Cand te scufunda in elementul tau slab, te va aduce inapoi la elementul tau puternic si te va invinge acolo, pentru ca te-a slabit intai si acum simti ca nu mai ai nici o carte de jucat.
Un lucru de care voiam sa te intreb. Te uiti la alti antrenori in MMA si antreneaza luptatori ce au un stil similar. Cand pui luptatorii unul langa altul, poti sa vezi lucruri pe care toti le fac intr-un fel asemanator. Rafael Cordeiro tinde sa-si antreneze luptatorii sa fie agresivi si intotdeauna pe pasul in fata; Trevor Wittman antreneaza strikeri foarte buni din punct de vedere mecanic; Henri Hooft antreneaza kickboxeri puri. Daca luam luptatorii antrenati de tine pe o perioada lunga de timp, exista asemanari tehnice – un double leg excelent cu timing impecabil, un jab puternic si precis ce poate fi aruncat in mai multe moduri, depasiri de garda bune, postura puternica de deasupra – dar felul in care aceste tehnici sunt aplicate de la luptator la luptator difera drastic. Boxeorul Andre Ward vorbea in trecut despre faptul ca trebuie sa fii un luptator ce poate lupta pe „orice teren”, in orice circumstante si cu orice adversar. Este asta unul din obiectivele tale?
Sunt un fan foarte mare Bruce Lee. Adevarul este ca nu ar trebui sa ai un stil. Asta este maestria absoluta. Nu spun ca sunt acolo, spun doar ca e ceva ce stim teoretic. E ceva ce stim din observatii. E cel ce se adapteaza tot timpul si merge in fata, fiindca trendurile se vor schimba. Ceea ce facea Chuck Liddell a mers o perioada lunga de timp, pana cand n-a mai mers si oamenii au inceput sa-l descifreze. De asta cred ca trebuie sa te reinventezi tot timpul. Intotdeauna trebuie sa adaugi ceva nou si intotdeauna spun luptatorilor mei ca nu e o chestiune de alb si negru, e o chestie de grade. Daca ai prea multe tehnici limitate, dupa un timp adversarii tai se prind si stilul tau este limitat. Daca nu ai suficienta varietate, te blochezi si iti limitezi abilitatea de a fi creativ. Nu numai ca iti limitezi stilul, dar opusul ar fi sa iti incarci stilul cu mult prea multe tehnici. Exersezi fiecare tip de lovitura sub soare, fiecare tip de pumn sub soare, fiecare tip de strangulare si nu vei avea nimic concret. Nu ai ajuns la maestrie in nici o tehnica. Sunt doua extreme. Imi concentrez timpul pe o tehnica si raman limitat sau ma antrenez in cat mai multe dar fara sa excelez la nimic? Trebuie sa gasesti un echilibru si sa progresezi pas cu pas, in grade. Pentru mine, eu cred ca trebuie sa ajungi maestru in ceva si sa ai habar la un nivel mai mic despre alte lucruri. E ca in educatie, iti iei un master in ceva, o licenta, etc. Ai nevoie de o viata intreaga sa construiesti un GSP, si nu sunt singurul antrenor care l-a ajutat cu informatie si cunostinte. E nevoie de o viata si nici asa nu vei ajunge la maestria artelor martiale. Telul meu in viata este sa fiu un astfel de maestru, sa stiu totul despre wrestling, boxing, jiu jitsu, kickbox, muay thai, tae kwon do. Chiar vreau sa le stiu pe toate. Le practic pe toate simultan? Nu. Trebuie sa o iau in faze, treptat, sa prioritizez, sa pun anumite lucruri pe primul loc, deci e o chestie de nivel. Daca am un om care a facut striking toata viata, stiu ca prin a-l pune sa se antreneze in continuare striking, cresterile vor fi foarte mici, deci il voi pune sa faca altceva; dar ce? Am atatea alegeri. O sa-l fac sa faca ceea ce cred eu ca e mai bine pentru el. Poate e sprawl-ul, poate e double-leg-ul, poate e hip escape-ul. Trebuie sa ma uit la el si sa ma decid. Aici e locul si momentul in care antrenorul de MMA este de nepretuit. Un antrenor de box iti va spune ca trebuie sa lovesti cu pumnii. Un antrenor de kickbox o sa-ti spuna ca trebuie sa adaugi lovituri de picior. Un wrestler iti va spune sa adaugi double leg-ul si sprawl-ul. Un practicant de Jiu Jitsu o sa-ti spuna sa inveti garda. Toti te vor indruma catre uneltele pe care le au ei, pentru ca nu le stiu pe celelalte si cred ca unealta lor e cea mai buna. Stii vorba aia veche…daca tot ce ai e un ciocan, fiecare problema este un cui. Am multi antrenori buni aici, dar multi sunt specialisti intr-un lucru, asa ca atunci cand urmarim o lupta, antrenorul de wrestling va spune ca a pierdut pentru ca nu stia wrestling. Cel de box va spune ca nu are deplasare. Toti iti vor da sfaturi in functie de background-ul lor. E normal – asta stiu – dar antrenorul de MMA poate oferi un diagnostic mult mai obiectiv. E important sa ai specialisti in echipa, dar e important sa ai cel putin un generalist care stie toate artele.
Pentru a continua cu ideea de a nu te pregati pentru un oponent specific, ci a fi pregatit in general, ceva ce am observat cu Rory MacDonald in ultima lupta e ca i-ai spus intre runde ca devenea prea greu pe picior din fata. Te uiti la stilul sau si iti dai seama ca are tendinta de a face asta, desi nu e un lucru bun sau rau, nu?
Isi largeste baza foarte mult, ceea ce ii face probleme atunci cand trebuie sa blocheze o lovitura de picior. Cand vezi un luptator Thai cu o baza foarte ingusta, e pentru ca intotdeauna se lupta cu oameni cu lovituri de picior foarte bune. Toti in Tailanda lovesc ca niste cai, deci baza lor s-a dezvoltat pentru a tine piciorul din fata usor si a putea anticipa loviturile de picior, deci ce spui e foarte precis.
Rory isi tine baza foarte lata pentru ca, atunci cand te bati cu boxeori, vrei sa faci slipuri; dar Tarec Saffiedine nu boxa prea mult. A schimbat in southpaw si se proteja cu distanta. Schimba apoi cu stangul in fata, ataca si se retragea. Si m-am prins de tipar. Imediat cum facea schimbarea de la southpaw, atunci trebuia atacat. Cand era in southpaw, nu lovea cu picior; in principiu se neutraliza singur si nu se intampla nimic. Atunci cand schimba din southpaw in ortodox trebuie atacat pentru ca de fiecare data cand face asta, conecteaza un picior dupa care se retrage in southpaw. Juca un joc foarte inteligent, dar din fericire ne-am prins. Ai spus exact adevarul. Pentru ca Rory tinea foarte multa greutate pe piciorul din fata, nu putea prinde lovitura. S-a putut apara in prima si a doua runda dar deja escalau lucrurile. Am vrut sa-l scot din asta.
In ceea ce priveste gameplan-ul, e asta un lucru asupra caruia ai lucrat cu el in training camp?
Avem planurile A, B si C, dar intotdeauna spun luptatorilor, te-am antrenat in acest game plan. Nu-ti pot spun game plan-ul. Trebuie sa consum luni de antrenament cu tine in game plan, in sparring. O sa-ti spun „Hai sa inc ercam asta.”. Cand mai avem mult pana la lupta o sa incercam anumite lucruri si vom incerca sa rezolvam anumite probleme, sa facem troubleshooting. Am adus cativa luptatori ce lovesc bine cu picioarele si i-am aratat lui Rory cateva lucruri pe care ar putea sa le faca impotriva loviturilor la picioare. I-am aratat multiple aparari, daca nu merge una, o incearca pe cealalta. Sa le incerce in antrenament. Va favoriza una mai mult decat alta si cu aceea vom merge. Trebuie sa avem o minte deschisa. Cum spuneam mai devreme, cu luptatorii mai experimentati, le voi oferi mai multe variante. Le dau flexibilitate mai multa. Cu incepatorii sunt mai rigid, ceva de genul „Fa asta, nu-mi pasa ce crezi.”. Si cred ca e corect. Nu cred ca e tiranie si nu cred ca e extrem, pentru ca la inceput nu ai experienta; trebuie sa ai incredere in mine. Dar mai tarziu, trebuie sa am eu incredere in tine ca vei veni si vei gandi pentru tine.
Mi se pare ca e o misconceptie fundamentala in privinta a ceea ce este un gameplan, printre fani si membri ai mass media si chiar printre randurile luptatorilor. Majoritatea cred ca e ceva de genul „Oh uite, acum m-am uitat la meciurile adversarului. Uite ce vom face.” .
O sa se duca dracului totul asa.
Inteleg. In experienta mea, cu cat incepi mai devreme sa analizezi adversarul si sa inveti cum sa-i contrezi miscarile, cu atat vei iesi mai bine. Training camp-ul tau, intr-o anumita masura, e gameplan-ul; nu e un document pe care i lfaci si te gandesti „Acum bifez casuta asta, acum asta, etc”.
Aristotel a spus-o cel mai bine: „Suntem ceea ce facem in mod repetat” . Cu totii l-am auzit pe Mike Tyson spunand „Toti au un gameplan pana cand sunt loviti in fata” , si e adevarat. Daca iti spun gameplan-ul inainte de lupta si intrii in lupta, primul lucru pe care o sa ti-l amintesti e gameplan-ul, dar asta pentru ca TE ANTRENEZ in el. Apoi, cand adversarul te loveste, daca l-ai repetat suficient, va iesi la suprafata gameplan-ul.
Cand te uiti la un luptator precum campionul UFC Featherweight Jose Aldo, care e un luptator foarte tactic – adica daca il lovesti pe Aldo, vrea sa te loveasca imediat inapoi mult mai tare pentru a castiga schimbul… deci iei un luptator cu gandire tactica si apoi ii oferi un antrenor strategic, precum Andre Pederneiras, si obtii niste rezultate bune, pentru ca fiecare il tine in control pe celalalt. Ambele aspecte raman in control in cursul luptei. Cand vine vorba de luptatorii pe care i-ai antrenat, simti ca ai nevoie mai mult de strategie sau de tactica ? De ce si cum?
Totul. Uneori e una, alteori e alta. Acolo intervine ochiul experimentat. E totul despre recunoasterea tiparelor. Am vazut tipare de milioane de ori si le pot rezolva. Cu cat le vad mai mult cu atat le inteleg mai bine. Cu cat te expui mai mult la tiparele luptelor, cu atat vezi mai mult, si uneori imi dau seama ca e ceva in neregula cu pattern-ul tau. N-o pot explica. E pur si simplu vorba de ani de analizat si studiat lupte si asta e un motiv pentru care ma antrenez, pentru ca vreau sa simt ceea ce simte luptatorul. Rolluiesc si fac wrestling cu toti luptatorii mei pentru ca una e sa te uiti, alta e sa faci. Vii cu toate teoriile astea mari apoi cand te infrunti cu realitatea, vei vedea exact cum stau lucrurile.
Deci faci sparring cu toti luptatorii tai?
De la GSP la cineva care e prima oara in sala. E foarte important pentru mine, pentru ca daca stii tehnica cu adevarat, stii teoria si stii strategia, atunci de ce nu le faci?
Poate pentru ca nu le-ai exersat niciodata?
Atunci cum le faci? O sa-ti spun un lucru: Uita-te la om cand incerca sa zboare. Oamenii au sarit de pe cladiri pentru ca ei credeau atat de mult ca dispozitivul lor va functiona. Primul care a incercat sa zboare a sarit de pe o cladire si si-a rupt spatele. Teoria e un lucru, dar inca nu ai facut testul real si asta e frumusetea filozofiei. Oamenii ma intreaba, „De ce ai luat licenta in filozofie? Ce o sa faci cu ea?” . Folosesc acea diploma in fiecare zi, pentru ca m-a invatat cum sa examinez si sa testez validitatea unui argument. Sa spui ca e mai bine sa lovesti asa, decat in alt fel e un statement. Trebuie sa examinam. Daca iti spun „Urca-te in avionul asta” o sa ma intrebi „A fost testat?” , „Nu, dar nu-ti fa griji, tipul care l-a facut e 100% sigur ca o sa mearga.” „Pai care e background-ul tipului? Cate avioane a mai facut?” „Nu, nici un test.” . Nu m-as urca in avionul ala; si e nebunie, pentru ca si atunci cand testam lucrurile, se mai intampla ceva ce nu putea fi prezis. Luptele sunt la fel. Sunt foarte greu de controlat. Sunt atat de multi factori. Multe se pot intampla intr-o lupta, deci pentru a intelege haosul si milioanele de variabile din lupte, trebuie sa fi practicat. Bruce Lee a spus „Daca vrei sa inveti sa inoti, trebuie sa sari in apa.” . A spus asta. Era un filozof, un ganditor. A inteles importanta experientei.
Am observat atunci cand predai ca esti foarte, foarte focusat pe fundamentale, mai ales cu oameni precum Desmond Green. A fost primul lui meci pentru tine?
Da, primul meci.
Am observat ca lucrati la fundamentale – postura in garda, plasamentul mainilor, chestii de genul. Cand vin oameni prima oara la tine, tineri precum Green sau cu cariere mai mari, te concentrezi intotdeauna pe fundamentale sau incerci sa maximizezi alte lucruri?
Intodeauna fundamentale. Am lucrat cu centuri negre care nu aveau bazele. Am lucrat cu strikeri de elita care nu aveau bazele. Nu ma intelege gresit, nu toata lumea incepe cu cei mai buni antrenori. Unii au deprins obiceiuri proaste. Un tip precum Green nu ajunge la nivelul asta fara un antrenor bun, dar poate a avut la un moment dat si un antrenor prost. Cat despre baze…ei bine…ai fi surprins, sunt unii care lupta la cel mai inalt nivel si nu au anumite aspecte fundamentale puse la punct. De asta cred ca trebuie eliminate aceste gauri in tehnica, pentru ca ei stiu niste chestii avansate si niste chestii de baza, dar le si lipsesc unele chestii de baza, iar asta nu iti ofera o baza solida. Am vazut oameni cu 10 lupte in UFC care nu fac sprawl-ul corect. Inca nu stiu sa faca sprawl, dar sunt mai multe aspecte. Asta demonstreaza doar ca tehnica e un aspect, desi cred ca tehnica e mai importanta ca toate.
Ai luptatori cu corpuri drastic diferite. In continuare ii inveti aceleasi baze, dar in ceea ce priveste gameplan-ul per ansamblu, daca ai un luptator care e cu tine de 5-8 lupte, cum il construiesti? Daca iei un luptator inalt si definit precum Rory, vrei sa-l vezi folosind tehnici potrivite pentru corpul lui sau e o chestie temperamentala?
As spune ca, unu, e vorba despre corpul sau – materialul e intotdeauna primu – si apoi temperamentul. Sunt cateva exceptii, dar in general ma uit la ce atribute are luptatorul. Intotdeauna le spun ca daca Muhammad Ali ar fi luptat precum Tyson, nu ar fi fost atat de bun. I-as fi antrenat pe amandoi diferit.
Ca sa dam un exemplu concret, un tip care imi vine in minte este Mansour Barnaoui, pe care il ai de anul trecut. E foarte inalt, alonja mare si foarte definit si exploziv.
Foarte agresiv, foarte greu sa-i controlezi temperamentul. Foarte prietenos, nu intelegeti gresit, dar in sparring si in meci isi consuma rezervorul fara sa tina cont si poate un luptator experimentat il va face sa plateasca. Dar continua, ce spuneai?
Se leaga de ce spuneai. L-am urmarit destul de mult in ultimul an si e un luptator de distanta scurta fantastic. E fantastic in clinch. Face lucruri ce imi amintesc de Alistair Overeem cand era tanar, cu flying knees in clinch si controlul foarte puternic, felul in care foloseste postura, chestiile de genu. Apoi vezi corpul sau. 1.82m, 70 de kg si te gandesti ca poate are un game bazat pe picioare, ca ar trebui sa loveasca lovituri mai lungi, de distanta, in loc de croseele pe care le prefera. Daca iei un astfel de luptator, in ce masura crezi ca vei avea nevoie de ani pentru a-l face sa foloseasca toate aceste unelte?
Am lucrat cu Mansour pentru doar doua luni. Daca ar fi ramas aici, cred ca stilul lui ar fi evoluat rapid, pentru ca sunt multe lucruri ce mi-ar fi placut sa i le arat, dar chestia e ca e imprevizibil si asta e cel mai mare dezavantaj dar si cel mai mare avantaj pentru el. Trebuie sa invete sa se controleze. Rory era si el asa cand a venit. Era „salbatic”. Problema cu asta e ca atunci cand lucrurile merg bine, e fantastic, dar cand incep sa mearga prost, lucrurile vor fi dezastruoase. Cand i-ai ranit, e gata. Se vor baga intr-o situatie foarte proasta, pentru ca nu au nici o grija. Iti incerci norocul cu diversi adversari, risti foarte mult si merge. Dar un luptator foarte experimentat poate folosi aceasta agresivitate impotriva ta, deci trebuie sa ai mare grija.
Cam asta a facut Carlos Condit cu MacDonald cu ani in urma. I-a dat momeana si i-a dat momeala pana la sfarsitul meciului si daca MacDonald mai avea 10 secunde, ar fi castigat.
E adevarat. A fost o lupta mult mai stransa decat zic oamenii. Rory castiga si asta ii soca pe toti, dar s-a gazat si a fost ranit pentru ca s-a extins pe lovitura prea mult. E un pusti care invata din experienta, ca noi toti si uite unde a ajuns.
A fost o placere sa-i urmaresc progresul lui Rory pe brate de-a lungul anilor, pentru ca a fost un punct inainte de meciul cu Saffiedine in care Rory avea cele mai multe lovituri conectate dar nici un knockdown, comparat cu orice alt luptator. Vedeai tehnica lui cat de curata era la nivel mecanic si stiai ca e doar o chestiune de timp pana va incepe sa dea knockout-uri. Mi-a placut sa-l vad facand asta cu Saffiedine, pentru ca baza lui era atat de buna.
Da, a fost un timp in care Rory era numarul unu statistic pentru precizie si Georges era numarul doi. O sa-ti spun ceva, am un stil unic de a lovi pe care l-am dezvoltat de-a lungul anilor specific pentru MMA, si oamenii poate rad si spun „Cum adica stil unic de a boxa?” . Distantele difera in MMA si asta face o diferenta enorma. Mi-a luat ani de zile sa inteleg asta. Distantele sunt diferite si, din cauza wrestling-ului, o parte foarte mare din striking-ul in distanta scurta, pe care-l vedem in box, nu este posibil aici. Sunt mult mai multe tehnici disponibile, pentru ca putem lovi cu piciorul, cu pumnul, cu genunchiu, dar stilul de a lovi cu pumnul trebuia sa se adapteze. Plus, manucile sunt mai mici, ceea ce face o diferenta foarte mare. Port manusi de 4-ounce. Am manusi de 8-ounces, 16 ounces.
In ceea ce priveste stilul de a lovi, te focusezi pe aspectul distantei? Vad multi oameni antrenati de tine cu un jab foarte bun.
Nu pot spune ca stiu totul despre jaburi, dar am citit multe despre jab. Am studiat jab-ul foarte mult si cred ca e cea mai buna lovitura a mea. Cred ca e o lovitura a maestrului. Bruce Lee si-a bazat game-ul pe asta, toata arta pe asta. Am citit multe carti bune despre jab si, din perspectiva mea, mi-am dezvoltat propriul stil. Trebuie sa spun ca nu sunt de acord cu jab-ul lui Bruce Lee. E o carte foarte buna denumita „The Lead”, am uitat autorul, dar a scris cea mai buna carte care descrie jab-ul lui Bruce Lee. Pe cat de buna e, cred ca e gresita si nu e testata. Nu spun asta ca insulta. Spun doar ca Bruce Lee a boxat pentru 5 ani si nu a avut suficient timp sa vada toate aspectele; si cred ca cel mai bun jab este cel din din vest, care nu se aplica la jabul din MMA, din considerente de distanta. Cand luptam cu lovituri de picior, stam un pic mai distantati decat daca am fi lovit doar cu pumnul, pentru ca loviturile au o raza de actiune mai mare. Deci jab-ul trebuie sa se schimbe. Inca n-am vazut pe nimeni sa foloseasca jab-ul lui Bruce Lee in lupte reale. Am auzit ca sunt video-uri cu Bruce Lee facand asta, dar nu le-am vazut niciodata si ar trebui sa ma intreb la ce nivel a facut-o. Avea o minte geniala, dar a avut numai 5 ani la dispozitie de cand a descoperit boxul. Cate poti invata in 5 ani?
Compara 5 ani cu cineva ca Archie Moore, care a facut asta toata viata.
Omul a facut knockout mai mult de o suta de oameni. Ai crede ca a invatat una sau doua chestii?
Foarte posibil.
Cel mai bun jab l-am vazut la Muhammad Ali si ar trebui sa spun si Floyd Mayweather. Lumea crede ca jab-ul e doar o modalitate de a seta combinatii. Nu este, este o lovitura cu care te poti apara in primul rand. Cand cineva ma ataca, cu jab-ul pot intercepta orice tip de lovitura. E vorba de interceptare, nu setarea loviturilor. Asta vine abia dupa.
Poti castiga lupte cu jab-ul.
Absolut.
Sursa: sherdog.com