fbpx
144 Views

Fac antrenamente de Muay Thai in completarea BJJ-ului. Nu-mi plac! Stiu ca imi sunt folositoare, atat intr-o confruntare, cat si ca sa le pot integra intr-un antrenament de MMA, dar nu am nicio tragere de inima cand merg la sala sa izbesc sacul, palmarele sau partenerul de antrenament. Nu e vorba doar de Muay-Thai. As putea chiar sa largesc aria si sa includ toate stilurile de striking “dure”. Adica cele care includ sparring-ul. Am, cred, 2 probleme…

In primul rand, nu-mi place durerea. Nu suport sa lovesc sacul de 100 de ori cu tibia. Nu-mi place sa-mi iau pumni in cap. Cu atat mai putin sa merg pe strada cu un ochi vanat! Cred ca BJJ-ul este maratonul, iar stilurile de striking sunt sprint-ul. Cati practicanti peste 40 de ani vedeti in salile de striking? Si ma refer aici la cei care fac antrenamentul complet, incluzand sparring-ul. Intr-o sala de BJJ, intalnesti practicanti chiar si de 50 de ani care fac sparring cu cei de 20 de ani si de multe ori cu succes. Pentru ca trebuie sa fim sinceri cu noi insine, bucuria cea mai mare vine in sparring.

A doua problema tine insa si de calitatile mele fizice pentru arte martiale. Nu le am! Nu am nici forta, nici viteza, nici detenta, nici coordonare, nici flexibilitate etc. Nu sunt ceea ce se cheama “talentat” pentru artele martiale. Primul meu instructor de arte martiale, chiar spunea la un moment dat ca “eram pe langa”. Tocmai de aceea cred ca stilurile de striking sunt mai mult “fizice”, iar BJJ-ul mai mult “mental”. Puneti in ring un tip ce are calitati fizice de exceptie, in fata unuia ce practica de un an un stil de striking, dar este slab inzestrat din punctul de vedere al atributelor fizice. Sunt sanse mari ca primul sa castige. Faceti acelasi lucru in cazul BJJ-ului si veti vedea ca sansele se reduc pana la 0. Apoi, exista lovitura norocoasa. In BJJ nu exista, de exemplu, strangulare norocoasa. Pentru ca BJJ-ul cauta mai intai controlul:

1. Imi pozitionez corpul in cea mai avantajoasa pozitie posibila. (scuzati repetarea!)

2. Il pozitionez pe adversar astfel incat sa fie in cea mai dezavantajoasa pozitie.

3. Caut calea cu cea mai putina rezistenta.

4. (Cel mai important) Utilizez cat mai multe parti ale corpului meu, impotriva unei parti cat mai putin rezistente la presiune, a adversarului meu (ex. gatul pentru strangulare, cotul pentru hiperextensie).

Pot sa fac primii trei pasi si intr-un stil de striking. La “1” si “2” pot deschide un unghi de atac care sa il puna intr-o pozitie defavorabila, iar la “3” il pot lovi cand are garda jos, de exemplu. Pentru toate acestea am nevoie de viteza de deplasare, de executie si, implicit, forta in lovitura. Dar ce se intampla daca am 65 de kg si adversarul meu are 2,12 si 134 de kg.? Mai pot sa-l fac KO? Sa fie aceasta explicatia pentru care nu exista cat. Open la Muay Thai sau Kickboxing, fata de BJJ? Gatul unui adversar, oricat de mare sau puternic, va ramane sensibil la atacuri si astfel ajungem la punctul 4. Si apoi exista atacul dublu: in BJJ pot ataca simultan o strangulare si o cheie pe cot. “Vad” unde este mai putina rezistenta si acolo atac. Am timp sa sesisez, pentru ca am control. In picioare nu am acest lux. In picioare totul este automatism si reactie. La sol, acestea pot trece pe planul doi pentru ca am in plus posibilitatea sa controlez si sa evaluez situatia. Iti plac stilurile de striking, continua sa faci ce-ti place. Sper insa ca ai calitati fizice decente, ca sa poti avea rezultate intr-o confruntare. Atfel, te trezesti ca un “neinzestrat” o sa te stranguleze pana incepi sa visezi. Asa cum Royce Gracie a facut in primele UFC-uri, cand a avut nevoie sa invinga un adversar prin lovituri, de-abia la al 7-lea meci disputat in octogon. Pana atunci luptase cu campioni din box, kickbox, karate, kungfu sau judo, unii dintre ei cu 40 de kg. mai grei ca el. Iata si rezumatele acelor meciuri, cu mentiunea ca loviturile din meciul cu numarul 7 sunt dintr-o pozitie in care avea control perfect asupra adversarului:

[youtube D308Mgo1ZUQ]