Articole – Pagina 142 – Absoluto Fighting Center

19mart.

19 martie 2018

Capcana distantei. Vezi cum isi pacalesc Anderson Silva si Conor McGregor adversarii

Mai jos, traducerea unui articol scris de Jack Slack referitor la distanta, controlul acesteia si cum este folosita de luptatori mari precum Conor McGregor, Floyd Mayweather si Anderson Silva:

Controlul distantei ramane unul din putinii factori comuni pe care ii putem identifica in luptatori de top in box, kickbox, muay thai si arte martiale mixte.

In timp ce ma uitam la Sean O’Malley impotriva lui Andre Soukhamthath la UFC222, un tipar familiar a devenit aparent: O’Malley fenta si simula lovituri, iar Soukhamthath se retragea. Odata ce Soukhamthath se apropia de cusca si nu mai avea unde sa se duca, O’Malley se pregatea dar statea oricum inafara distantei standard de striking. Cand O’Malley ataca, o facea cu lovituri lungi de picioare si lovituri ciudate de brat la corp. Cand Soukhamthath incerca sa iasa prin deplasare circulara, O’Malley incerca lovituri circulare de picior. Cand Soukhamthath incerca sa-l atace pe O’Malley, intra practic intr-o zona moarta, O’Malley avand suficient spatiu la dispozitie incat sa nu fie surprins si sa se retraga spre centrul custii.

Cam asa a decurs tot meciul. Majoritatea isi vor aminti dreapta lui O’Malley pe contra cu care l-a pus la podea pe Soukhamthath.

Dar la un moment dat in prima runda, Soukhamthath a avut succes cu ceva ce nu vezi prea des in MMA si l-a surprins pe O’Malley. Soukhamthath i-a dat peste mana cu stanga si a lovit cu dreapta in timp ce a facut un mic truc de deplasare. O tehnica clasica in meciurile de karate pe puncte dar si o favorita a lui Benny „The Jet” Urquidez, veteran al kickbox-ului. In loc sa isi largeasca pozitia picioarelor, aduce piciorul din spate mai aproape, plasand astfel picior de sprijin si de forta mai aproape de adversar si sub centrul propriu de greutate.

E o tehnica simpla pentru a acoperi distanta repede – desi una cu multe riscuri – si una din cele mai directe cai de a ataca una din cele mai dominante strategii in MMA: capcana distantei.

Capcana distantei explicata

Loviturile pe contra sunt cele mai puternice arme pe care un luptator le are. Majoritatea expertilor sunt de acord ca lovitura care doare cel mai mult, este cea pe care n-o vezi. Sunt o suta de cai de a ascunde o lovitura, dar cand vrei sa pacalesti pe cineva, cea mai buna optiune e sa-i faci sa se concentreze pe ei insisi. Cand un om tocmai a aruncat o lovitura, atunci este cel mai vulnerabil.

In box, o mare parte dintre cei mai buni luptatori pe contra isi fac treaba pe pas in fata sau stand in distanta foarte mica – navigand „furtuna” de lovituri cu ajutorul eschivelor, blocajelor si a shoulder rolling-ului. Dar multi din cei mai buni luptatori defensivi exceleaza la a contra de la limita alonjei adversarului. Uita-te la Giorgio Petrosyan sau Floyd Mayweather. Stau foarte putin inafara distantei de lovire si limiteaza sansele pe care adversarul le are controland distanta cu ajutorul picioarelor.

E foarte usor sa te pierzi in statisticile oferite inainte de meci referitoare la inaltime si alonja si sa consideri cumva ca distanta in care se va sta va fi cea de jab a sportivului cu alonja mai buna. Dar multi luptatori, in special in MMA, aleg sa lupte intr-o distanta foarte mare, ceea ce inseamna ca ambi sportivi vor trebui sa acopere foarte mult teren pentru a lovi – Lyoto Machida si Stephen Thompson sunt doua exemple evidente. Daca ai nevoie de dovezi ca nu cel cu alonja cea mai mare seteaza automat si distanta in care se va disputa meciul, ar fi foarte usor sa ne uitam la Stefan Struve si sa radem la inabilitatea sa de a se folosi de inaltime si alonja in avantajul sau. Dar sa ne concentram pe exemple pozitive. Spre exemplu pe Saenchai.

Saenchai lupta des impotriva unor adversari mai inalti si cu o alonja mai buna si alege sa lupta la un centimetru sau doi in spatele alonjei lor, asteptand sa se intinda prea mult pentru a lovi, ca mai apoi sa contreze cu lovituri spectaculoase de picior sau combinatii sus-jos. Uita-te la Saenchai intr-un meci mai bun de-al lui si vei vedea cum oameni mai inalti se chinuie si nu pot sa inteleaga cum nu pot ajunge o persoana mai mica si totusi, cand Saenchai inchide distanta, o face aproape fara efort.

Daca doi luptatori schimba lovituri intr-o distanta medie, ambii ar trebui sa-si miste capul si sa arunce lovituri. E genul de situatie pentru care fanii se ridica de pe scaune si de obicei rezultatul este spectaculos, dar e si cel mai putin vazut element in striking-ul din MMA. Orice eschiva sau scadere de nivel e un pariu imediat ce cealalta persoana incepe sa arunce o lovitura mai ciudata de genunchi sau de picior, cautand capul adversarului. Distanta asta medie, in artele martiale mixte tinde sa fie mai mult o zona de tranzitie, clinch-ul fiind mult mai cautat.

O lovitura este o actiune exploziva si, pentru a lovi puternic, un luptator trebuie sa puna greutate in lovitura. Combinatia dintre deplasare si lovituri este in general mai slaba in MMA decat in box, unde un luptor e pe varfuri, iar in MMA cumva inca e normal ca intai sa lovesti si sa arunci greutatea in fata ca mai apoi sa urmeze si picioarele. Antonio Rogerio Nogueira a fost printre primii luptatori ce au exploatat asta. Geamanul Nogueira care putea boxa, ‘Little Nog’ folosea jab-ul din southpaw pentru a atrage loviturile puternice si largi ale adversarului, cedandu-i terenul ca mai apoi sa se intoarca cu stanga si sa-i prinda sau cu croseul de dreapta, pe pasul lor in fata.

In Grand Prix-ul PRIDE 2005, Rogerio l-a surprins pe Dan Henderson – fortandu-l sa loveasca larg si lasandu-l sa se aplece in fata ca mai apoi sa-l contreze cand era in pozitie proasta. Nogueira a continuat sa exploateze acelasi tip de greseala si cu Mauricio „Shogun” Rua in urmatoarea runda. Cativa ani mai tarziu, partenerul de antrenament al lui Nogueira pentru acel turneu, Anderson Silva, a fost capabil sa foloseasca asta si sa prinda cateva contre foarte bune, dupa exact aceleasi lovituri largi cu capul jos din partea lui Henderson.

Henderson e un exemplu extrem, dar sosirea in UFC a lui Anderson Silva a fost ca un reflector pus pe toti cei care faceau pasul in fata cu capul expus in MMA. Cum Royce Gracie a demonstrat ca oamenii nu prea aveau habar de ce faceau la sol, Silva a demonstrat in aceeasi masura ca e o greseala fatala sa incepi meciul si sa arunci lovituri fara sa stii ce faci.

Tine minte ca desi ce face Forrest Griffin – sta cu fata in fata si se arunca prea mult – e considerat un taboo si groaznic din punct de vedere al formei in box, ceea ce face Silva este de asemenea considerat un pic taboo in box. De fiecare data cand Griffin paseste in fata, Silva se retrage LINIAR. Bineinteles, nu este o greseala la acelasi nivel ca cea a lui Griffin. Atunci cand stai cu capul in fata si astepti lovituri … poti lua un knockout, dar boxerii sunt invatati destul de mult ca atunci cand se retrag, sa nu o faca liniar, tocmai pentru a nu ajunge in corzi. Ringul in forma de patrat pedepseste fara mila pe cei ce se retrag in linie dreapta. Cusca aproape circulara este mult mai permisiva in acest aspect.

Problemele apar cand adversarul sta pe varfuri, fenteaza foarte mult si se misca constant sa inchida distanta. Chris Weidman a demonstrat asta impotriva lui Silva, la fel si Bisping. Nu e la fel de spectaculos pentru fani, dar e enervant pentru un luptator de contra.

Dar asta nu inseamna ca principiul nu mai functioneaza atunci cand adversarul nu baga capul in pamant si incepe sa „inoate”. Chiar si luptatori de varf pot fi convinsi sa isi incerce norocul cautand o deschidere si sa devina vulnerabili atunci cand rateaza. Floyd Mayweather Jr a fost un exemplu foarte bun in box, cu toate ca el aplica asta un pic diferit. Silva, Machida, O’Malley si altii isi folosesc picioarele pentru a face adversarul sa rateze si o pozitie a corpului oarecum dreapta pentru a favoriza retragerea.

Mayweather si alti boxeri de top precum Roy Jones Jr, prefera sa prezinte adversarului o distanta falsa. Asta se intampla cand se apleaca un pic in fata. Capul luptatorului „atarna” in fata lui in stilul pe care l-am criticat la Dan Henderson si Forrest Griffin, dar in aceasta situatie, e ca un cearsaf rosu in fata unui taur. Picioarele si soldurile unui luptator iti spun cu adevarat unde este in ring, capul este unul din cel mai mobil punct al corpului si poate pacali foarte usor. De fiecare data cand Marquez arunca jab-ul sa-l loveasca pe Mayweather, care tinea capul in fata, Mayweather tragea capul inapoi, iar apoi arunca dreapta pe masura ce lovitura lui Marquez rata.

Silva, Conor si oricine altcineva care se bazeaza pe aceasta retragere din distanta in MMA trebuie sa fie permanent atenti la a restabili acea zona tampon (distanta ideala, un pic mai mare decat distanta de lovire, pentru a putea reactiona in timp la apropierea adversarului) intre ei si adversar, cu ajutorul picioarelor. Mayweather de foarte multe ori statea pe loc, in timp ce astepta ca adversarul sa muste momeala, intr-o pozitie in care picioarele nu se puteau misca atat de liber, daca avea nevoie. Observati aici cum Mayweather trece dintr-o pozitie a picioarelor tipica, dreapta si orientat in lateral catre o pozitie a picioarelor mai lata, stang aproape pe varfuri cu capul in fata centrului sau de greutate pe post de momeala. Imediat ce Canelo fenteaza, Mayweather se retrage pentru a contra, realizeaza ca Alvarez nu continua atacul si renunta la tactica pentru moment.

Succesul lui McGregor a fost construit in mare parte pe a convinge adversarul sa se arunce in fata catre el, ca mai apoi acesta sa paseasca in spate si sa-i intampine cu stanga.

Unul din secretele succesului si consistentei lui McGregor, comparativ cu alti luptatori de contra din MMA ce au fost inaintea lui, este ca el se duce pe ofensiva pentru a face asta sa se intample. Aproape fiecare lupta a lui McGregor consta in acesta ducandu-se in fata adversarului, ca mai apoi sa-l duca aproape de cusca si sa atace pana cand acesta incepe sa se arunce. Destul de curios, atunci cand McGregor conduce, de multe ori o face cu lovituri cu piciorul din fata si jab-uri cu stanga, usor aplecat in fata – genul de lovituri pe care nu le mai poti urma cu altele, in caz ca una conecteaza foarte bine, asta pentru ca picioarele raman in spate. Cu toate astea, asta este modul sau de a prezenta o ‘distanta falsa’ cum face Mayweather de exemplu. Cu ajutorul unei lovituri de stanga lungi. Imediat ce adversarul se intoarce, McGregor e in pozitia lui normala si la 2 metri distanta. Am analizat stilul lui McGregor extensiv inainte de meciul cu Mayweather.

Nu conteaza ce face in ofensiva, imediat ce adversarul sau incepe sa atace, McGregor se retrage spre centrul custii si cauta sa conecteze acea directa de stanga pe adversarul sau exagerat de extins. Chestia geniala este ca odata ce si-a pus adversarul pe cusca, McGregor are tot acel spatiu in spate sa se retraga si sa creeze distanta, iar cusca circulara il ajuta.

Dezamorsarea capcanei

E dificil sa invingi un om care asteapta sa te arunci. Daca se retrag atunci cand faci ceva, nu ii vei atinge. Dar capcana exista pentru ca unul dintre oameni controleaza acea zona tampon foarte eficient. E ceva dupa care se uita constant si cu foarte multa atentie si pe care o manage-uieste permanent si daca iese din acea zona, contrele aruncate perfect nu isi vor mai gasi tinta. De exemplu startul incet al lui McGregor cu Chad Mendes: Conor avea o accidentare la genunchi si Mendes era mai rapid decat se astepta, lucru ce l-a facut pe McGregor sa isi calculeze gresit pasii in spate si sa calculeze gresit distanta. Odata ce Mendes a incetinit, McGregor a inceput sa prinda loviturile pe contra si atunci a venit si sfarsitul.

Cand Mayweather a luptat cu McGregor, principala lui grija parea ca a fost sa tina o distanta potrivita si sa-l oboseasca pe McGregor. De fiecare data cand McGregor isi crea acea distanta si acea zona tampon, Mayweather pasea in fata si McGregor trebuia ori sa restabileasca distanta prin deplasare ori sa-l loveasca pe Mayweather pentru a-l tine la distanta. Primele 5 runde au fost in principiu McGregor care se deplasa, Mayweather care tot venea dupa si ca sa-l forteze sa se miste din nou. Asta a dus la multi pumni aruncati degeaba din partea lui McGregor si din ce in ce mai multe lovituri incasate pe masura ce picioarele ii incetineau.

In MMA, se pare ca luptatorii care stau la distanta foarte mare pentru a contra sunt si ei destul de expusi si vulnerabili imediat dupa contra. McGregor a fost prins de cativa adversari pe care i-a contrat – din fericire, acestia au intrat in pumnul sau mai intai. Antonio Rogerio Nogueira a conectat o multime de contre puternice pe Mauricio „Shogun” Rua care cauta sa il preseze, dar de multe ori se trezea ca iese mai sifonat in schimburile de lovituri. Asta se intampla pentru ca atunci cand lovesti pe contra, e foarte greu sa mai iesi in lateral si sa scapi de lovituri. Practic esti o tinta statatoare pentru orice urmeaza dupa.

In Mayweather – McGregor, surprinzator, nu am vazut nici un fel de taiere a ringului. Mayweather parea multumit si il lasa pe McGregor sa faca pas pivot si sa nu il tintuiasca pe corzi, chiar daca Mayweather nu e genul care tintuieste adversarul pe corzi. Asta si pentru ca pe masura ce McGregor se misca mai mult, cu atat obosea mai repede. Corzile sau gardul custii sunt principala metoda de a impiedica aceste contre, deoarece un luptator de contra are nevoie de spatiu de manevra in spatele lor pentru a contra efectiv. Imediat ce au ajuns cu spatele la cusca sau aproape de ea si nu mai au spatiul necesar de retragere, jocul lor nu mai functioneaza. Pentru un luptator de contra foarte pasiv, care incearca sa-si faca adversarul sa navaleasca, gandeste-te la Lyoto Machida, asta e o problema, dar alti luptatori au gasit o cale de a contra acest truc, atacand si punandu-si adversarul pe pas in spate, astfel evitand sa ajunga cu spatele la cusca. Asta ne aduce inapoi la meciul dintre Andre Soukhamthath si Sean O’Malley.

Soukhamthath a adus piciorul din spate sub centrul de greutate ca mai apoi sa se impinga in el – a facut asta de cateva ori in meci. Daca problema e distanta, aceste explozii in stilul celor din karate – sacrificand pozitia si baza picioarelor pentru a acoperi o distanta mare – sunt o metoda de a rezolva asta prin forta bruta. Un luptator in principiu ar trebui sa fie mai rapid pe pasul in fata decat pe pasul in spate, iar aceste explozii sunt menite sa testeze asta. De multe ori in karate, aceste situatii de acoperit distanta rapid fac meciurile sa para mai mult a cursa. Pentru amuzament, uite un antrenor de top japonez demonstrand valoarea acestui lucru.

Bineinteles, problema e ca venind cu acel picior din spate sub tine pentru a putea avansa mai rapid e ca nu vei avea o baza buna daca adversarul nu se retrage si vrea sa te decapiteze. Dar principala problema pe care o avea Soukhamthath este ca O’Malley avea deja distanta si stia ca Soukhamthath o sa vina pentru ca nu fenta si era pus cu spatele la cusca, era practic fortat sa faca ceva. Apoi e si faptul ca avea vreo 10 metri de cusca pana sa fie nevoit macar sa se gandeasca la a iesi din linia de atac.

Cand Silva a venit din Price in UFC, s-a folosit considerabil de spatiul mai mare pe care-l oferea Octagonul, dar de care nu dispunea in PRIDE. Mult mai multa deplasare circulara, mult mai mult loc de manevra. Unii oameni s-au desteptat si au realizat ca fentele si pozitia in cusca faceau o diferenta foarte mare si acum nu mai poti ajunge in top 10 la middleweights alergand cu barbia in fata asteptand sa fii lovit. Strategiile lui Conor si ale lui Sean „McGregor-light” O’Malley iau ce facea Silva si adreseaza principalele probleme prin pozitiarea in cusca.

E foarte greu sa pacalesti un adversar cu fente cand piciorul tau din spate este langa cusca – tu esti cel in pericol, el e cel ce decide cand sa se apropie suficient de mult incat sa va loviti. Mai mult, sa ataci cand esti cu spatele la cusca e, de cele mai multe ori, cea mai putin folositoare solutie cand esti acolo. Dar daca incearca pur si simplu sa iasa prin deplasare circulara, risca sa fie luat la front kick-uri si lovituri circulare de picior pana e fortat sa iasa la atac. Unde Silva si Machida puneau intrebarea „Cum ma vei lovi daca eu continui sa ma retrag?”, McGregor pune intrebarea „Ce vei face ca sa nu mai fii cu spatele la cusca si sa nu ajungi acolo?”

In MMA in principiu vedem deplasare liniara. Motivele pentru care retragerea excesiva in linie dreapta este un taboo in box, exista si in MMA, dar sunt ascunse oarecum de cusca enorma si distanta exagerata si prezenta loviturilor de picior. Evident ca exista valoare in retragerea liniara pentru a forta adversarul sa se extinda prea mult pe o lovitura, iar strategia agresiva pe care o adopta McGregor pentru a forta adversarul sa atace, face o diferenta foarte mare.

Indiferent daca lumea MMA-ului se va destepta in privinta pericolului retragerii liniare sau nu, controlul distantei ramane unul din factorii comuni pe care ii putem identifica in luptatorii de top in artele martiale de striking. Totusi, nivelul striking-ului creste constant in MMA-ul de nivel inalt.

SURSA: https://sports.vice.com/en_us/article/zmgbb4/from-silva-to-mcgregor-the-distance-trap-is-the-most-powerful-principle-in-mma

0 Likes1 View0

19mart.

19 martie 2018

Capcana distantei. Vezi cum isi pacalesc Anderson Silva si Conor McGregor adversarii.

Mai jos, traducerea unui articol scris de Jack Slack referitor la distanta, controlul acesteia si cum este folosit acest lucru de luptatori mari precum Conor McGregor si Anderson Silva:

Controlul distantei ramane unul din putinii factori comuni pe care ii putem identifica in luptatori de top in box, kickbox, muay thai si arte martiale mixte.

In timp ce ma uitam la Sean O’Malley impotriva lui Andre Soukhamthath la UFC222, un tipar familiar a devenit aparent: O’Malley fenta si simula lovituri, iar Soukhamthath se retragea. Odata ce Soukhamthath se apropia de cusca si nu mai avea unde sa se duca, O’Malley se pregatea dar statea oricum inafara distantei standard de striking. Cand O’Malley ataca, o facea cu lovituri lungi de picioare si lovituri ciudate de brat la corp. Cand Soukhamthath incerca sa iasa prin deplasare circulara, O’Malley incerca lovituri circulare de picior. Cand Soukhamthath incerca sa-l atace pe O’Malley, intra practic intr-o zona moarta, O’Malley avand suficient spatiu la dispozitie incat sa nu fie surprins si sa se retraga spre centrul custii.

Cam asa a decurs tot meciul. Majoritatea isi vor aminti dreapta lui O’Malley pe contra cu care l-a pus la podea pe Soukhamthath.

Dar la un moment dat in prima runda, Soukhamthath a avut succes cu ceva ce nu vezi prea des in MMA si l-a surprins pe O’Malley. Soukhamthath i-a dat peste mana cu stanga si a lovit cu dreapta in timp ce a facut un mic truc de deplasare. O tehnica clasica in meciurile de karate pe puncte dar si o favorita a lui Benny „The Jet” Urquidez, veteran al kickbox-ului. In loc sa isi largeasca pozitia picioarelor, aduce piciorul din spate mai aproape, plasand astfel picior de sprijin si de forta mai aproape de adversar si sub centrul propriu de greutate.

E o tehnica simpla pentru a acoperi distanta repede – desi una cu multe riscuri – si una din cele mai directe cai de a ataca una din cele mai dominante strategii in MMA: capcana distantei.

Capcana distantei explicata

Loviturile pe contra sunt cele mai puternice arme pe care un luptator le are. Majoritatea expertilor sunt de acord ca lovitura care doare cel mai mult, este cea pe care n-o vezi. Sunt o suta de cai de a ascunde o lovitura, dar cand vrei sa pacalesti pe cineva, cea mai buna optiune e sa-i faci sa se concentreze pe ei insisi. Cand un om tocmai a aruncat o lovitura, atunci este cel mai vulnerabil.

In box, o mare parte dintre cei mai buni luptatori pe contra isi fac treaba pe pas in fata sau stand in distanta foarte mica – navigand „furtuna” de lovituri cu ajutorul eschivelor, blocajelor si a shoulder rolling-ului. Dar multi din cei mai buni luptatori defensivi exceleaza la a contra de la limita alonjei adversarului. Uita-te la Giorgio Petrosyan sau Floyd Mayweather. Stau foarte putin inafara distantei de lovire si limiteaza sansele pe care adversarul le are controland distanta cu ajutorul picioarelor.

E foarte usor sa te pierzi in statisticile oferite inainte de meci referitoare la inaltime si alonja si sa consideri cumva ca distanta in care se va sta va fi cea de jab a sportivului cu alonja mai buna. Dar multi luptatori, in special in MMA, aleg sa lupte intr-o distanta foarte mare, ceea ce inseamna ca ambi sportivi vor trebui sa acopere foarte mult teren pentru a lovi – Lyoto Machida si Stephen Thompson sunt doua exemple evidente. Daca ai nevoie de dovezi ca nu cel cu alonja cea mai mare seteaza automat si distanta in care se va disputa meciul, ar fi foarte usor sa ne uitam la Stefan Struve si sa radem la inabilitatea sa de a se folosi de inaltime si alonja in avantajul sau. Dar sa ne concentram pe exemple pozitive. Spre exemplu pe Saenchai.

Saenchai lupta des impotriva unor adversari mai inalti si cu o alonja mai buna si alege sa lupta la un centimetru sau doi in spatele alonjei lor, asteptand sa se intinda prea mult pentru a lovi, ca mai apoi sa contreze cu lovituri spectaculoase de picior sau combinatii sus-jos. Uita-te la Saenchai intr-un meci mai bun de-al lui si vei vedea cum oameni mai inalti se chinuie si nu pot sa inteleaga cum nu pot ajunge o persoana mai mica si totusi, cand Saenchai inchide distanta, o face aproape fara efort.

Daca doi luptatori schimba lovituri intr-o distanta medie, ambii ar trebui sa-si miste capul si sa arunce lovituri. E genul de situatie pentru care fanii se ridica de pe scaune si de obicei rezultatul este spectaculos, dar e si cel mai putin vazut element in striking-ul din MMA. Orice eschiva sau scadere de nivel e un pariu imediat ce cealalta persoana incepe sa arunce o lovitura mai ciudata de genunchi sau de picior, cautand capul adversarului. Distanta asta medie, in artele martiale mixte tinde sa fie mai mult o zona de tranzitie, clinch-ul fiind mult mai cautat.

O lovitura este o actiune exploziva si, pentru a lovi puternic, un luptator trebuie sa puna greutate in lovitura. Combinatia dintre deplasare si lovituri este in general mai slaba in MMA decat in box, unde un luptor e pe varfuri, iar in MMA cumva inca e normal ca intai sa lovesti si sa arunci greutatea in fata ca mai apoi sa urmeze si picioarele. Antonio Rogerio Nogueira a fost printre primii luptatori ce au exploatat asta. Geamanul Nogueira care putea boxa, ‘Little Nog’ folosea jab-ul din southpaw pentru a atrage loviturile puternice si largi ale adversarului, cedandu-i terenul ca mai apoi sa se intoarca cu stanga si sa-i prinda sau cu croseul de dreapta, pe pasul lor in fata.

In Grand Prix-ul PRIDE 2005, Rogerio l-a surprins pe Dan Henderson – fortandu-l sa loveasca larg si lasandu-l sa se aplece in fata ca mai apoi sa-l contreze cand era in pozitie proasta. Nogueira a continuat sa exploateze acelasi tip de greseala si cu Mauricio „Shogun” Rua in urmatoarea runda. Cativa ani mai tarziu, partenerul de antrenament al lui Nogueira pentru acel turneu, Anderson Silva, a fost capabil sa foloseasca asta si sa prinda cateva contre foarte bune, dupa exact aceleasi lovituri largi cu capul jos din partea lui Henderson.

Henderson e un exemplu extrem, dar sosirea in UFC a lui Anderson Silva a fost ca un reflector pus pe toti cei care faceau pasul in fata cu capul expus in MMA. Cum Royce Gracie a demonstrat ca oamenii nu prea aveau habar de ce faceau la sol, Silva a demonstrat in aceeasi masura ca e o greseala fatala sa incepi meciul si sa arunci lovituri fara sa stii ce faci.

Tine minte ca desi ce face Forrest Griffin – sta cu fata in fata si se arunca prea mult – e considerat un taboo si groaznic din punct de vedere al formei in box, ceea ce face Silva este de asemenea considerat un pic taboo in box. De fiecare data cand Griffin paseste in fata, Silva se retrage LINIAR. Bineinteles, nu este o greseala la acelasi nivel ca cea a lui Griffin. Atunci cand stai cu capul in fata si astepti lovituri … poti lua un knockout, dar boxerii sunt invatati destul de mult ca atunci cand se retrag, sa nu o faca liniar, tocmai pentru a nu ajunge in corzi. Ringul in forma de patrat pedepseste fara mila pe cei ce se retrag in linie dreapta. Cusca aproape circulara este mult mai permisiva in acest aspect.

Problemele apar cand adversarul sta pe varfuri, fenteaza foarte mult si se misca constant sa inchida distanta. Chris Weidman a demonstrat asta impotriva lui Silva, la fel si Bisping. Nu e la fel de spectaculos pentru fani, dar e enervant pentru un luptator de contra.

Dar asta nu inseamna ca principiul nu mai functioneaza atunci cand adversarul nu baga capul in pamant si incepe sa „inoate”. Chiar si luptatori de varf pot fi convinsi sa isi incerce norocul cautand o deschidere si sa devina vulnerabili atunci cand rateaza. Floyd Mayweather Jr a fost un exemplu foarte bun in box, cu toate ca el aplica asta un pic diferit. Silva, Machida, O’Malley si altii isi folosesc picioarele pentru a face adversarul sa rateze si o pozitie a corpului oarecum dreapta pentru a favoriza retragerea.

Mayweather si alti boxeri de top precum Roy Jones Jr, prefera sa prezinte adversarului o distanta falsa. Asta se intampla cand se apleaca un pic in fata. Capul luptatorului „atarna” in fata lui in stilul pe care l-am criticat la Dan Henderson si Forrest Griffin, dar in aceasta situatie, e ca un cearsaf rosu in fata unui taur. Picioarele si soldurile unui luptator iti spun cu adevarat unde este in ring, capul este unul din cel mai mobil punct al corpului si poate pacali foarte usor. De fiecare data cand Marquez arunca jab-ul sa-l loveasca pe Mayweather, care tinea capul in fata, Mayweather tragea capul inapoi, iar apoi arunca dreapta pe masura ce lovitura lui Marquez rata.

Silva, Conor si oricine altcineva care se bazeaza pe aceasta retragere din distanta in MMA trebuie sa fie permanent atenti la a restabili acea zona tampon (distanta ideala, un pic mai mare decat distanta de lovire, pentru a putea reactiona in timp la apropierea adversarului) intre ei si adversar, cu ajutorul picioarelor. Mayweather de foarte multe ori statea pe loc, in timp ce astepta ca adversarul sa muste momeala, intr-o pozitie in care picioarele nu se puteau misca atat de liber, daca avea nevoie. Observati aici cum Mayweather trece dintr-o pozitie a picioarelor tipica, dreapta si orientat in lateral catre o pozitie a picioarelor mai lata, stang aproape pe varfuri cu capul in fata centrului sau de greutate pe post de momeala. Imediat ce Canelo fenteaza, Mayweather se retrage pentru a contra, realizeaza ca Alvarez nu continua atacul si renunta la tactica pentru moment.

Succesul lui McGregor a fost construit in mare parte pe a convinge adversarul sa se arunce in fata catre el, ca mai apoi acesta sa paseasca in spate si sa-i intampine cu stanga.

Unul din secretele succesului si consistentei lui McGregor, comparativ cu alti luptatori de contra din MMA ce au fost inaintea lui, este ca el se duce pe ofensiva pentru a face asta sa se intample. Aproape fiecare lupta a lui McGregor consta in acesta ducandu-se in fata adversarului, ca mai apoi sa-l duca aproape de cusca si sa atace pana cand acesta incepe sa se arunce. Destul de curios, atunci cand McGregor conduce, de multe ori o face cu lovituri cu piciorul din fata si jab-uri cu stanga, usor aplecat in fata – genul de lovituri pe care nu le mai poti urma cu altele, in caz ca una conecteaza foarte bine, asta pentru ca picioarele raman in spate. Cu toate astea, asta este modul sau de a prezenta o ‘distanta falsa’ cum face Mayweather de exemplu. Cu ajutorul unei lovituri de stanga lungi. Imediat ce adversarul se intoarce, McGregor e in pozitia lui normala si la 2 metri distanta. Am analizat stilul lui McGregor extensiv inainte de meciul cu Mayweather.

Nu conteaza ce face in ofensiva, imediat ce adversarul sau incepe sa atace, McGregor se retrage spre centrul custii si cauta sa conecteze acea directa de stanga pe adversarul sau exagerat de extins. Chestia geniala este ca odata ce si-a pus adversarul pe cusca, McGregor are tot acel spatiu in spate sa se retraga si sa creeze distanta, iar cusca circulara il ajuta.

Dezamorsarea capcanei

E dificil sa invingi un om care asteapta sa te arunci. Daca se retrag atunci cand faci ceva, nu ii vei atinge. Dar capcana exista pentru ca unul dintre oameni controleaza acea zona tampon foarte eficient. E ceva dupa care se uita constant si cu foarte multa atentie si pe care o manage-uieste permanent si daca iese din acea zona, contrele aruncate perfect nu isi vor mai gasi tinta. De exemplu startul incet al lui McGregor cu Chad Mendes: Conor avea o accidentare la genunchi si Mendes era mai rapid decat se astepta, lucru ce l-a facut pe McGregor sa isi calculeze gresit pasii in spate si sa calculeze gresit distanta. Odata ce Mendes a incetinit, McGregor a inceput sa prinda loviturile pe contra si atunci a venit si sfarsitul.

Cand Mayweather a luptat cu McGregor, principala lui grija parea ca a fost sa tina o distanta potrivita si sa-l oboseasca pe McGregor. De fiecare data cand McGregor isi crea acea distanta si acea zona tampon, Mayweather pasea in fata si McGregor trebuia ori sa restabileasca distanta prin deplasare ori sa-l loveasca pe Mayweather pentru a-l tine la distanta. Primele 5 runde au fost in principiu McGregor care se deplasa, Mayweather care tot venea dupa si ca sa-l forteze sa se miste din nou. Asta a dus la multi pumni aruncati degeaba din partea lui McGregor si din ce in ce mai multe lovituri incasate pe masura ce picioarele ii incetineau.

In MMA, se pare ca luptatorii care stau la distanta foarte mare pentru a contra sunt si ei destul de expusi si vulnerabili imediat dupa contra. McGregor a fost prins de cativa adversari pe care i-a contrat – din fericire, acestia au intrat in pumnul sau mai intai. Antonio Rogerio Nogueira a conectat o multime de contre puternice pe Mauricio „Shogun” Rua care cauta sa il preseze, dar de multe ori se trezea ca iese mai sifonat in schimburile de lovituri. Asta se intampla pentru ca atunci cand lovesti pe contra, e foarte greu sa mai iesi in lateral si sa scapi de lovituri. Practic esti o tinta statatoare pentru orice urmeaza dupa.

In Mayweather – McGregor, surprinzator, nu am vazut nici un fel de taiere a ringului. Mayweather parea multumit si il lasa pe McGregor sa faca pas pivot si sa nu il tintuiasca pe corzi, chiar daca Mayweather nu e genul care tintuieste adversarul pe corzi. Asta si pentru ca pe masura ce McGregor se misca mai mult, cu atat obosea mai repede. Corzile sau gardul custii sunt principala metoda de a impiedica aceste contre, deoarece un luptator de contra are nevoie de spatiu de manevra in spatele lor pentru a contra efectiv. Imediat ce au ajuns cu spatele la cusca sau aproape de ea si nu mai au spatiul necesar de retragere, jocul lor nu mai functioneaza. Pentru un luptator de contra foarte pasiv, care incearca sa-si faca adversarul sa navaleasca, gandeste-te la Lyoto Machida, asta e o problema, dar alti luptatori au gasit o cale de a contra acest truc, atacand si punandu-si adversarul pe pas in spate, astfel evitand sa ajunga cu spatele la cusca. Asta ne aduce inapoi la meciul dintre Andre Soukhamthath si Sean O’Malley.

Soukhamthath a adus piciorul din spate sub centrul de greutate ca mai apoi sa se impinga in el – a facut asta de cateva ori in meci. Daca problema e distanta, aceste explozii in stilul celor din karate – sacrificand pozitia si baza picioarelor pentru a acoperi o distanta mare – sunt o metoda de a rezolva asta prin forta bruta. Un luptator in principiu ar trebui sa fie mai rapid pe pasul in fata decat pe pasul in spate, iar aceste explozii sunt menite sa testeze asta. De multe ori in karate, aceste situatii de acoperit distanta rapid fac meciurile sa para mai mult a cursa. Pentru amuzament, uite un antrenor de top japonez demonstrand valoarea acestui lucru.

Bineinteles, problema e ca venind cu acel picior din spate sub tine pentru a putea avansa mai rapid e ca nu vei avea o baza buna daca adversarul nu se retrage si vrea sa te decapiteze. Dar principala problema pe care o avea Soukhamthath este ca O’Malley avea deja distanta si stia ca Soukhamthath o sa vina pentru ca nu fenta si era pus cu spatele la cusca, era practic fortat sa faca ceva. Apoi e si faptul ca avea vreo 10 metri de cusca pana sa fie nevoit macar sa se gandeasca la a iesi din linia de atac.

Cand Silva a venit din Price in UFC, s-a folosit considerabil de spatiul mai mare pe care-l oferea Octagonul, dar de care nu dispunea in PRIDE. Mult mai multa deplasare circulara, mult mai mult loc de manevra. Unii oameni s-au desteptat si au realizat ca fentele si pozitia in cusca faceau o diferenta foarte mare si acum nu mai poti ajunge in top 10 la middleweights alergand cu barbia in fata asteptand sa fii lovit. Strategiile lui Conor si ale lui Sean „McGregor-light” O’Malley iau ce facea Silva si adreseaza principalele probleme prin pozitiarea in cusca.

E foarte greu sa pacalesti un adversar cu fente cand piciorul tau din spate este langa cusca – tu esti cel in pericol, el e cel ce decide cand sa se apropie suficient de mult incat sa va loviti. Mai mult, sa ataci cand esti cu spatele la cusca e, de cele mai multe ori, cea mai putin folositoare solutie cand esti acolo. Dar daca incearca pur si simplu sa iasa prin deplasare circulara, risca sa fie luat la front kick-uri si lovituri circulare de picior pana e fortat sa iasa la atac. Unde Silva si Machida puneau intrebarea „Cum ma vei lovi daca eu continui sa ma retrag?”, McGregor pune intrebarea „Ce vei face ca sa nu mai fii cu spatele la cusca si sa nu ajungi acolo?”

In MMA in principiu vedem deplasare liniara. Motivele pentru care retragerea excesiva in linie dreapta este un taboo in box, exista si in MMA, dar sunt ascunse oarecum de cusca enorma si distanta exagerata si prezenta loviturilor de picior. Evident ca exista valoare in retragerea liniara pentru a forta adversarul sa se extinda prea mult pe o lovitura, iar strategia agresiva pe care o adopta McGregor pentru a forta adversarul sa atace, face o diferenta foarte mare.

Indiferent daca lumea MMA-ului se va destepta in privinta pericolului retragerii liniare sau nu, controlul distantei ramane unul din factorii comuni pe care ii putem identifica in luptatorii de top in artele martiale de striking. Totusi, nivelul striking-ului creste constant in MMA-ul de nivel inalt.

SURSA: https://sports.vice.com/en_us/article/zmgbb4/from-silva-to-mcgregor-the-distance-trap-is-the-most-powerful-principle-in-mma

0 Likes1 View0

10mart.

10 martie 2018

McGregor vs 50 Cent! Schimb amuzant de replici intre cei doi!

Vara trecuta, in timpul turului de promovare al meciului Mayweather – McGregor, Conor l-a inclus si pe 50 Cent in trash talking-ul sau, astfel luand nastere o disputa intre ei.

Conor a pierdut la scurt timp meciul cu Mayweather, astfel ca neintelegerile cu 50 Cent trebuiau sa se opreasca acolo, insa nu asta s-a intamplat.

„Fac afaceri si IAU afaceri! Regii recunosc regi! Felicitari lui JayZ pentru obtinerea locului 1 in fata lui Diddy, pe lista celor mai bine platiti oameni Forbes. Ce depasire! Diddy n-a fost numarul 2 de foarte mult timp. Pana acum. Uita-te atent prietene la clasament. Poate o sa prinzi iar locul intai. Sunt curios sa vad lista Forbes pe acest an cu cei mai bine platiti atleti. L-am intrecut pe Cristiano Ronaldo, dupa cum i-am spus in 2016. Floyd, ca un luptator retras care face ZERO venituri substantiale inafara ringului nu e pe lista si, pe termen lung, e deja mort. Artele martiale mixte sunt un joc glorios, Floyd. O sa iubesti asta, hahaha, sa-i dea cineva tag lui 50 Cent pentru mine. Mi-a dat block pe instagram fraierul asta de 50 de ani. Ah, nu-mi block 50, inca imi plac unele din melodiile tale. Alea vechi hahaha! Va binecuvanteaza regele! @burgerking”

50 Cent nu a dat nici el inapoi si a venit cu un raspuns:

„McGregor e talentat pentru un alb…dar negrii au gene superioare. Ca sa aiba si oamenii albi un campion au trebuit sa-l inventeze pe Rocky. Au trebuit sa faca cacatul ala, pentru ca in realitate nu sunt in stare. Pur si simplu e prea multa munca.”

Asta ne aduce la ziua de joi, cand Conor a venit cu ultima replica:

„La multi ani tuturor femeilor! Scoateti sanii pentru baieti doamnelor. Va iubim. Gene superioare pe naiba prietene. Eu sunt facut din granit. Tu ai nevoie de sutien, fraiere. Mai bine taceai din gura si promovai acel meci pe gratis in continuare (cel cu Mayweather). Dar ai continuat cu meme-urile. Ai 50 de ani, 50. 50 de ani. Du-te naiba. Dar serios, doar dragoste pentru tine. Esti un nebun, dar inca iubim cateva din piesele tale in aceasta parte a lumii. Una din ele am avut-o ca melodie de intrare in Madison Square Garden cand am luat o centura. Se numea „I run New York”.

Schimburile amuzante de replici dintre cei doi par sa se fi oprit aici momentan, fiind foarte greu ca lucrurile sa escaladeze mai departe. Un meci intre cei doi, desi aproape imposibil, ar fi o cascadorie publicitara mare.

McGregor este inca in negocieri cu UFC-ul pentru urmatorul meci. Variantele pentru McGregor ar fi urmatoarele:

Meciul 3 cu Nate Diaz, pentru a incheia duelul cu acesta. Primul meci l-a pierdut prin submisie, al doilea l-a castigat printr-o decizie la limita.
Meci cu castigatorul dintre Tony Ferguson si Khabib Nurmagomedov pentru centura lightweight. Desi ambii sunt luptatori redutabili, majoritatea expertilor il considera pe Khabib ca fiind un luptator mult mai incomod pentru McGregor decat Tony Ferguson.
Meciul 2 cu Mayweather. Desi sansele sunt destul de mici aici, Mayweather a tot dat indicii cum ca ar fi interesat sa intre in cusca. Ramane insa de vazut exact in ce conditii si contra cui, insa un meci cu McGregor ar avea un potential financiar bun.
Georges Saint-Pierre. Aceasta varianta a fost vehiculata si inainte, insa a fost lansata iar, ca urmare a slabirii radicale suferita de Georges Saint-Pierre, suficient de radicala incat ar putea lupta la lightweight. Desi se antreneaza, nu se cunosc inca detalii despre starea de sanatate a lui Georges Saint-Pierre si despre planurile acestuia de viitor, insa un meci cu Conor McGregor ar avea cu siguranta reteta financiara necesara pentru a-l determina sa se intoarca. Georges Saint-Pierre este un alt adversar considerat a fi foarte incomod pentru McGregor, datorita abilitatilor de wrestling pe care le poseda.

0 Likes789 Views0

3mart.

3 martie 2018

UFC 222: Ortega vs Edgar. Analiza tactica.

In aceasta dimineata avem parte de un meci foarte interesant in co-mainevent-ul UFC 222, anume Brian Ortega vs Frankie Edgar.

Castigatorul foarte probabil va primi si urmatoarea sansa la centura impotriva lui Max Holloway.

Mai jos, prefata din punct de vedere tactic oferita de Jack Slack:

UFC 222 era pe cale sa fie un dezastru. E greu de imaginat ca pana si cei mai inraiti fani ai UFC-ului ar plati 60 de dolari ca s-o vada pe Cyborg luptand cu Yana Kunitskaya. Mai ales tinand cont ca gala poate fi vazuta si ilegal pe internet. A fost chiar o perioada cand Arlovski vs Stefan Struve era co main event-u, dar meciul dintre Frankie Edgar si Brian Ortega a aparut de nicaieri. E genul ala de meci pe care nu stii ca vrei sa-l vezi pana nu e anuntat.

Main event-ul original a fost Holloway vs Edgar, dar Max s-a retras din cauza unei accidentari. Holloway e intr-o pozitie ciudata. A castigat de curand titlul si recunoasterea lumii, dar a cam curatat si divizia featherweight. Frankie Edgar e cam singurul ce lipseste din CV.

Edgar, intre timp, a fost suficient de bun sa ii bata pe toti, cu exceptia lui Jose Aldo. Odata ce Holloway l-a batut pe Aldo de doua ori si l-a scos din cursa pentru titlu, s-a ivit oportunitatea si pentru Edgar sa reintre in cursa, asta in timp ce Brian Ortega si-a croit si el drum catre locul 3 in clasamentul UFC. Nimeni nu se gandea la Edgar vs Ortega pana cand nu a devenit o posibilitate reala. Acum e un meci interesant intre garda veche si un tip cu o garda de scoala veche.

De Frankie Edgar am vorbit de atatea ori incat probabil deja ai o intelegere a ceea ce face. Multa deplasare, multe fente, ascunde prin acele fente lovituri legitime, iar apoi pe baza acelor lovituri isi construieste un takedown. Daca obtine pozitia top, nu te va lasa sa iesi de acolo cu una cu doua si impotriva multor luptatori, o singura proiectare i-a fost suficienta pentru a castiga runda.

Pe de alta parte, nu prea am avut oportunitatea de a discuta despre Brian Ortega. E neinvins in MMA, avand totusi un No Contest din cauza unui test antidoping picat. Din nefericire, chiar s-a dopat, a luat drostanolon, nu a fost prins cu tigari interzise. Asta era in perioada de dinainte de USADA, cand toti erau cu niste umeri imensi, perioada in care sa pici un test anti doping era greu si insemna ca n-ai fost deloc atent, dar ar fi o greseala sa permiti acestui incident sa te distraga de la abilitatile evidente pe care le are.

Ortega a ajuns in UFC datorita grappling-ului sau. In primele 8 meciuri ale sale, a castigat de trei ori prin triunghi, astfel triunghiul devenind cumva tehnica lui semnatura. De cand a ajuns in UFC, in Iulie 2014, a terminat toate meciurile inainte de limita si e mai bine asa. Striking-ul lui Ortega s-a transformat dintr-un striking dezordonat si haotic intr-unul decent, dar inca e plin de carente si obiceiuri proaste.

Ortega pare ca vrea sa lupte ca un boxeor de scoala veche, din epoca de aur a boxului, anume sa loveasca jab-ul, apoi sa coboare mana si sa faca shoulder-roll-ul pentru a se apara de raspunsul adversarului. Shoulder roll-ul este partea care nu ii iese constant. De la Clay Guida si Renato Miocano pana la Cub Swanson, oricine l-a presat cu combinatii dupa jab-ul sau l-a prins curat, chiar de mai multe ori consecutiv.

Faptul ca Ortega incarca uppercut-ul sau de undeva din spate este inca o cauza de dezamagire. Un uppercut lung este o invitatie pentru a contra, chiar daca sunt luptatori care pot face asta fara sa fie prinsi, genul de luptatori lungi precum Alexander Gustafsson. Ortega insa, cand face asta, o face atunci cand este fix in fata adversarului si de multe ori este lovit cand incearca.

Capacitatea lui Ortega de a incasa impreuna cu jab-ul sau l-au purtat cu succes in schimburile de striking impotriva unor luptatori decenti, iar lucrul sau la corp impotriva lui Moicano in ultima runda cu siguranta mi-a deschis ochii in privinta inteligentei pe care o are, chiar daca inca nu are cunostintele tehnice atat de puse la punct. Mai mult, faptul ca loveste foarte des in linie dreapta il ajuta, impreuna cu inaltimea si alonja sa, sa fie mai protejat de eventualele raspunsuri.

Dar jocul lui Ortega nu este despre boxul frumos, ci despre pasul in fata, despre a fi convingator ca nu poate fi doborat si a face adversarii sa ii caute soldurile pentru a-l proiecta. De multe ori Ortega a profitat de intrari la proiectare mai slabe si a finalizat lupta cu o ghilotina sau o strangulare anaconda.

Ortega poate forta acelasi gen de oportunitate si prin clinch-ul over/under in picioare ca mai apoi sa astepte ca adversarul sa arunce soldurile in spate, moment in care ataca ghilotina.

Acest stil foarte fluid, asemanator lui Rafa Mendes, de a cauta si folosi priza frontala pe cap (front headlock), unde capul lui Ortega ajunge langa cel al adversarului (acesta privind spre tavan), a castigat premiul nostru de cea mai inovatoare tehnica in anul 2017. Cub Swanson a fost salvat de clopot pe masura ce Ortega cauta strangularea anaconda in prima runda, iar Diego Brandao a fost finalizat cu un triunghi, asta dupa ce Ortega ii luase control deasupra.

Jocul de garda al lui Ortega ne ofera cea mai interesanta intrebare in acest meci cu Frankie Edgar. Daca Ortega va presa tot timpul in fata, ar sugera ca Edgar ar putea incerca proiectarea, dar daca Ortega nu reuseste sa prinda o ghilotina si sa o finalizeze, s-ar putea trezi sub un veteran al ground and pound-ului. Edgar a cam vazut mai toate tipurile de garzi in cariera sa de MMA si nu prea a avut probleme. B.J. Penn ne-a oferit ceea ce era considerata ca fiind apogeul garzii in MMA, concentrandu-se pe trio-ul dintre inversare, submisie sau ridicare in picioare. Finalizarile de pe spate erau rare pentru Penn, dar mai mereu se putea ridica in picioare prin pericolul pe care il punea cu acestea. Ortega este un luptator ce foarte rar cauta sa se ridice in picioare de pe spate, iar asta este interesant.

Odata la ceva timp vei vedea un nou prospect luand cu asalt partea de jos a clasamentului UFC si reusind sa dea submisii si inversari in momentul in care este dus jos – si comentatorul va spune „Nu ii pasa daca este proiectat”, „El vrea sa il proiectezi!”. Ultima oara cand Frankie Edgar a auzit asta, a fost cand Yair Rodriguez era acel prospect la featherweight. Filozofia lui Rodriguez era sa atace constant de pe spate cu triunghi si armbar, iar ocazional cu inversare cand adversarul se ridica. Edgar, care si-a petrecut o mare parte din timpul petrecut peste adversari impiedicandu-i sa ajunga la cusca, ca sa nu se poata ridica, a decis sa-l duca pe Rodriguez pe cusca si acolo am vazut toti cat de eficient este sa ataci din garda atunci cand nu te poti misca liber pe spate.

Acelasi lucru s-a intamplat in Bellator timp de trei runde, in meciul dintre Goiti Yamauchi si Michael Chandler, acum cateva saptamani. Yamauchi insista sa tina garda inchisa, iar Chandler il ducea la cusca si ori il presa in cusca ori venea cu capul sub barbia lui. A fost o victorie simpla si convingatoare pentru Chandler.

Ultimul adversar al lui Alexander Volkanovski, Jeremy Kennedy, a suferit o infrangere convingatoare prin TKO, dar a dat peste cea mai buna optiune atunci cand esti pe spate, joci garda inchisa si esti langa cusca. Dupa ceva timp in care a fost incarcat si tinut jos, a deschis garda, a pus knee shield-ul si Volkanovski a inceput sa depaseasca. Insa cusca a avut rol de bariera si l-a ajutat pe cel de jos: Volkanovski nu se mai putea duce in nord-sud si a sfarsit in demigarda, unde Kennedy a incercat sa se ridice cu un single leg. In final, nu i-a iesit, dar Kennedy facea lucruri sa se intample, unde pana in acel moment era batut fara replica in garda inchisa.

Ce face Ortega foarte bine – si Penn si multi alti nu faceau – este sa-si foloseasca coatele. Nu doar lovituri in sus. Ortega isi foloseste picioarele si soldurile pentru a impinge si a trage constant adversarul cu scopul de a-l dezechilibra. Thiago Tavares a incercat sa stea in tripod pe Ortega, iar Ortega l-a impins si a tras si l-a facut pe Tavares sa cada drept in cotul sau. In runda a doua, Tavares avea o pereche de taieturi aproape perfect simetrice deasupra ochilor.

Gameplan-uri ipotetice

In acest meci, din punct de vedere al fizicului, avem doua extreme. Edgar e genul mai indesat, Ortega e inalt si lung. Problema este insa mai complicata de atat. Jocul lui Edgar profita la maxim de statura sa. Omul mai mic de inaltime va pierde in general striking-ul din distanta, dar va fi mai rapid pe scaderea de nivel. Edgar este un maestru in a lucra combinatii si a face scaderea de nivel pentru a lua single leg-ul. De multe ori Edgar arunca niste jab-uri la corp inainte sa scada nivelul, sa loveasca cu palma in umarul din fata al adversarului pentru a-l impinge in spate, in timp ce el ia piciorul din fata. Jocul lui Ortega e unul care pedepseste constant adversarii ce fac scaderi de nivel.

Prima intrebare este in ce masura va putea Edgar sa anuleze ghilotina si strangularea anaconda. Edgar are un timing foarte bun pe intrarile la proiectare, dar pare ca exact asta asteapta Ortega. De fiecare data cand vorbim de Edgar, vorbim si de abilitatea sa incredibila de a anticipa ce gandeste adversarul – imediat ce isi convinge adversarul ca sunt intr-un meci de kickboxing, coboara imediat nivelul si este la soldurile lor, niciodata mai devreme sau mai tarziu. In acest meci am putea spera sa-l vedem lucrand mai mult din picioare pentru ca e o zona in care are anumite avantaje si riscul cel mai mare in acest meci este in momentul in care intra la proiectare, adica in procesul de a duce lupta jos. In picioare, are mai multe unelte si mai multa experienta, iar la sol se poate folosi de cusca pentru a anula amenintarile lui Ortega.

Desi defensiva lui Ortega lasa de dorit si este lovit curat in fiecare meci, cu siguranta poate incasa lovituri puternice. Swanson si Moicano au avut succes cand s-au concentrat pe a lovi corpul si piciorul din fata al lui Ortega. Curios, Ortega are cateva asemanari cu B.J. Penn: se concentreaza pe jab si este destul de greu pe intoarceri. Impotriva lui Penn mergea de minune pasul in lateral urmat de low kick sau pasul in lateral urmat de combinatie cap-corp-cap. Ortega nu este counter puncher cum a fost Penn, dar se va lasa pe spate si se va inchide cand vede ceva venind. Folosind o lovitura larga de dreapta – in special la rinichi cand Ortega se intoarce cu totul – Edgar ar putea pregati eventuale overhand-uri cu care i-a prins si pe Penn si pe Urijah Faber, pe masura ce se lasau pe spate sa blocheze croseul. Momentul in care se lasa pe spate e de asemenea un moment perfect sa loveasca piciorul din fata, din moment ce nu mai are greutate in el.

Daca poate obtine proiectarea, Edgar ar trebui sa fie ca un wrestler old school. N-are sens sa depaseasca sau sa creeze scramble-uri impotriva lui Ortega; cea mai buna optiune pare ca este sa-l impinga la cusca si sa-i blocheze soldurile pentru a preveni incercarile de submisii. Cand Thiago Tavares a facut asta, Ortega a fost fortat sa abandoneze garda si sa se ridice – dar i-a luat ceva timp sa realizeze asta. Dar in timp ce Tavares a fost inactiv deasupra, Edgar s-a dovedit a fi o furtuna pe partea ofensiva impotriva lui Yair Rodriguez. Lipsa de inaltime a lui Edgar il ajuta aici. Poate lua acea pozitie clasica de genul Kid Yamamoto, sa stea in garda adversarului si tot sa fie in stare sa-l loveasca in fata. Spre deosebire de Yamamoto, nu trebuie sa-si faca griji ca adversarul va iesi printre corzi.

Tinand cont de faptul ca nu vrea sa fie prins in ghilotina, ar fi bine sa-l vedem pe Edgar luand single leg-ul obisnuit si sa se ridice cat mai repede posibil. Impotriva adversarilor cu un echilibru foarte bun, precum B.J. Penn, a fost bun la a ridica piciorul, a se ridica si el ca mai apoi sa continue cu un picior sau un pumn, pe masura ce elibereaza piciorul.

Tot la ideea de a evita ghilotina, cand Ortega intra in clinch cu Edgar, ar fi mai bine pentru Edgar daca s-ar limita la genunchi la coapsa. Mai toti adversarii lui Ortega atunci cand s-au gasit in clinch, au incercat sa se retraga ca mai apoi sa fie prinsi in ghilotina. Edgar are dezavantajul de a fi scund, ar putea sa incerce sa-l tina pe cusca. L-ar scapa de multe belele, chiar daca ar fi o lupta plictisitoare.

Edgar ar putea sa aiba succes cu boxul sau pe contra. S-a dovedit a fi un boxeor bun pe contra in schimburi. Nu are cele mai puternice lovituri (chiar daca si-a mai surprins adversari), dar lucreaza foarte bine atunci cand absoarbe loviturile pe antebrat sau eschiveaza ca mai apoi sa returneze in combinatie. De fiecare data cand Faber arunca un overhand, Edgar il bloca si raspundea cu un uppercut si il prindea pe Faber prea in fata.

Atacurile lui Ortega tind sa mearga in una din doua directii: arunca jab-ul si se lasa pe spate pentru a face shoulder roll sau arunca jab-ul si urmeaza cu un overhand, care il lasa dezechilibrat. Edgar ar putea sa raspunda la jab cu o combinatie jos-sus, de preferat croseul de dreapta la corp pe partea inchisa si croseul de stanga la barbie in spatele mainii lui Ortega. Ar putea de asemenea sa raspunda cu uppercut-ul de dreapta sau directa de dreapta urmata de croseul de stanga. Combinatiile pe contra fac diferenta in meciurile de box de nivel inalt – daca incepi sa le arunci catre un adversar care inca nu este foarte experimentat, ai o sansa buna sa-l coplesesti si sa-l faci sa fie pasiv.

Cand vorbim despre tinerii astia care pot incasa mult si fac tot timpul pasul in fata, e intotdeauna bine sa arunci liniar una – doua lovituri de coate. Poti sa intri intr-un pumn si sa avansezi in fata. Daca intri insa intr-o lovitura de cot, risti sa fii taiat grav si sa trebuiasca sa te descurci cu sange in ochi tot restul meciului.

Pentru Ortega, n-are sens sa renunte la lucrurile pe care le-a lucrat. Jab-ul sau e rapid si greu cand vrea el sa fie. Are si un jab la corp rapid si ok ca putere, lucru pe care nu prea il vedem in MMA. Din nefericire, nu prea construieste pe acel jab la corp, dar nu e nevoie de foarte multa munca pentru a rezolva asta. Cateva jab-uri la corp, apoi un jab la corp si o dreapta la cap e o combinatie clasica. Nu m-as astepta sa vedem asa ceva meicul asta, dar daca Ortega invata sa fenteze cu o lovitura la corp si sa loveasca la cap cu mana din fata – atat ca jab cat si ca croseu – va fi mult mai amenintator in picioare si ar putea sa construiasca pe jab-ul la corp in stilul lui Gustafsson si Junior dos Santos.

Ideal, Ortega ar lucra aceste jab-uri sus si jos, l-ar tine la distanta cu bratul in piept pe Edgar si apoi ar lovi cu dreapta. Tinand cont de asemanarile cu Luke Rockhold, atat in ceea ce priveste pozitia in clasament, precum si submisiile date pe intrarea la proiectare, mi-ar placea personal sa-l vad pe Ortega lovind mai mult cu piciorul. Low kick-urile traditionale sunt periculoase impotriva lui Edgar – ar putea lua piciorul fara prea mare chinuiala – dar loviturile la corp si la cap ar putea intra bine. Ortega are si niste lovituri de genunchi decente, ce l-ar putea duce in clinch. Ar putea sa aibe sanse mai mari sa prinda ghilotina daca il lucreaza pe Edgar inainte cu niste lovituri de genunchi, in timp ce acesta e cu spatele la gard.

Arsenalul de tehnici anti wrestler ar putea functiona bine pentru Ortega daca vrea sa lucreze un pic in picioare fara a se ingrijora de proiectari. Low kick-ul pe tibie/gamba functioneaza bine, lovitura laterala pe genunchi, front kick-ul la fel. Edgar are de obicei o pozitie larga a picioarelor, ceea ce inseamna ca poate fi afectat considerabil de loviturile de picior.

Pe bune, Ortega e singura necunoscuta in aceasta lupta. In ciuda seriei de victorii si a meciurilor din UFC, nu stim ce poate face cu adevarat. Tot ce adauga in jocul sau este o surpriza placuta, dar e greu de spus daca are suficiente unelte pentru a invinge un adversar atat de versatil si experimentat precum Edgar. Foarte bizar, cei din coltul lui Ortega i-au cerut de multe ori sa incerce proiectarea, dar el nu a incercat niciuna. Pare genul de luptator care cauta doar contra in ceea ce ii priveste grappling-ul. Nu stim daca poate sau nu duce jos luptatori de nivelul lui Edgar.

Cu siguranta o victorie impotriva lui Edgar ar fi o realizare enorma si l-ar duce catre o lupta pentru titlu cu Max Holloway. Oricum ar fi, meciul asta va duce catre un alt meci bun impotriva lui Holloway.

SURSA: https://sports.vice.com/en_us/article/3k7yg3/tactical-guide-to-brian-ortega-vs-frankie-edgar?utm_source=vicesportsfb

0 Likes820 Views0

28feb.

28 februarie 2018

Artele martiale mixte explicate! Lupta la sol – Vezi ce trebuie sa stii atunci cand urmaresti un meci de MMA!

de Gabriel Necula

In acest prim articol vom prezenta cele mai comune situatii in lupta la sol, impreuna cu cateva explicatii si variante pentru cei doi luptatori, pentru a ajuta fanii sportului, in special pe cei ce nu practica arte martiale, sa inteleaga situatiile in care sunt pusi acestia, odata ce lupta ajunge la sol.

In articole viitoare vom explica si partea de clinch, lupta la cusca si proiectari.

Dupa cum probabil stii deja, aptitudinile in lupta la sol sunt absolut necesare pentru orice practicant de MMA, majoritatea alegand sa obtina aceste cunostinte si aptitudini prin antrenamente de Jiu Jitsu Brazilian.

Intr-un meci de MMA, lupta poate ajunge la sol in mai multe feluri:

Unul din combatanti initiaza o proiectare si fie o duce la capat, fie este contrat si ajunge el insusi pe spate.

Unul din combatanti este facut knockdown si ajunge pe spate, adversarul sau venind peste el.

Unul din combatanti trage garda. Tragerea de garda este un procedeu ce este foarte des folosit in meciurile de grappling (unde loviturile nu sunt permise) si presupune aducerea adversarului in garda ta preferata (in MMA de obicei este garda inchisa). Acest lucru se face deoarece in situatiile in care loviturile sunt interzise, garda poate fi foarte periculoasa si poate pune probleme mari sportivului de sus. In MMA, exista insa riscul loviturilor, astfel ca tragerea garzii este riscanta, chiar si impotriva unor adversari nu foarte experimentati pe lupta la sol. Prin garda, intelegem o pozitie in care sportivul de pe spate inca are picioarele proprii intre el si adversar si il poate pune pe acesta in dificultate (prin inversari si finalizari, termeni ce vor fi explicati mai jos). Ca alternativa, te poti gandi la picioare de fiecare data cand citesti garda. Un alt lucru important de mentionat este ca desi iti poti domina adversarul de pe spate, judecatorii il vor puncta pe cel de sus ca fiind in avantaj.

Cativa termeni foarte importanti ce trebuiesc explicati inainte de a continua:

Timing – Timing-ul este un concept ce se aplica atat in picioare, cat si in lupta la sol. Prin miscarile pe care un sportiv le executa, fie din proprie initiativa, fie ca reactie, acesta se expune si el la randul sau la anumite tehnici (fie de striking, fie de grappling) pentru un anumit timp (de obicei fractiuni de secunda). Cu cat sportivul este mai experimentat si are o executie mai corecta si mai rapida a tehnicii, cu atat perioada de timp in care este expus scade. A avea timing pe tehnica inseamna a executa tehnica respectiva chiar in acea fractiune de secunda in care adversarul este expus si vulnerabil. Pentru a avea timing pe o tehnica, aceasta trebuie lucrata foarte mult timp.

In exemplul de mai jos vedem cum GSP executa proiectarea pe pasul in fata al adversarului, in momentul in care acesta a lovit, astfel avand acces la bazinul sau.

Inversare / Rasturnare (Sweep / Reversal) – Atunci cand cel de jos executa o tehnica si isi rastoarna adversarul, astfel ajungand deasupra. In contextul competitiilor IBJJF, termenul de inversare/sweep este folosit doar atunci cand tehnica este executata din garda, doar aceasta fiind situatia care se puncteaza, insa in contextul MMA-ului, putem folosi acest termen si daca l-a rasturnat fara sa fie in garda. Inversarile vin de obicei ca rezultat al unei dezechilibrari (apoi blocandu-i posibilitatea sa se mai reechilibreze) sau voit din partea adversarului pentru a evita o finalizare. In MMA, faptul ca ambii combatanti sunt transpirati (astfel fiind si foarte aluncosi), precum si existenta loviturilor complica lucrurile pentru cel de jos. In exemplul de mai jos vedem un exemplu de inversare.

Deschidere de garda (Guard Opening) – Procedeul prin care cel de sus iese dintre picioarele adversarului astfel ajungand in garda deschisa sau intr-o pozitie dominanta (daca este combinata cu o depasire de garda). Deschiderea garzii de cele mai multe ori in MMA este fortata prin lovituri, astfel adversarul deschizand picioarele. Exista insa si procedee ce pot fi folosite pentru a deschide garda fara lovituri.

Depasire de garda (Guard Pass) – Procedeu prin care cel de sus trece de picioarele celui de jos, astfel ajungand in pozitie dominanta (pozitii ce vor fi discutate mai jos). Trebuie mentionat ca in MMA, sportivul de sus poate alege sa nu atace garda adversarului (sa nu incerce sa depaseasca), urmand ca arbitrul sa-l ridice in picioare si lupta sa continue in faza de standing. Asta se intampla atunci cand cel de sus simte ca are un avantaj considerabil in lupta in picioare. Depasirile de garda de obicei presupun controlarea adversarului (a picioarelor, soldurilor sau a torso-ului) in asa fel incat acesta sa nu isi mai poata mentine garda. Exista totusi si depasiri de garda ce presupun o executie exploziva, executie facilitata si de prezenta transpiratiei, astfel piciorul scapand din garda adversarului. Mai jos un exemplu de depasire de garda prin Demian Maia. Acesta executa depasirea numita Leg Weave, fixandu-i torso-ul si picioarele, urmand ca apoi sa treaca peste ele, ajungand in control deasupra (pozitie despre care vom vorbi mai jos).

Tranzitie – Miscare a unui sportiv ce il duce din pozitia sau tehnica A intr-o pozitie sau tehnica B superioara (deci actiune pozitiva). Mai jos o situatie in GSP tranzitioneaza dintr-o Kimura (bratul este indoit) catre un armbar (executat prin hiperextinderea bratului).

Setare / Setup – Setup-ul (atat in picioare cat si la sol) este o tehnica sau serie de tehnici ce sunt folosite cu scopul de a expune adversarul la o alta tehnica, crescand considerabil sansele de succes. Exemplu: lovitura sau combinatie de brate pentru a pregati proiectarea. In situatia de mai jos, sportivul cu short rosu fenteaza croseul de dreapta (pentru a face adversarul sa reactioneze la un croseu de dreapta) in timp ce scade nivelul si intra la proiectare.

In continuare, vom prezenta cele mai comune pozitii:

Garda deschisa

Garda deschisa este o pozitie mai periculoasa pentru cel de jos in MMA, decat cel de sus, in special daca sunt permise loviturile la cap cu piciorul.

Cel de sus are ca variante:

a) Sa depaseasca picioarele, astfel ajungand intr-o pozitie dominanta. De obicei va incerca asta daca este increzator ca aptitudinile sale pe grappling sunt mai bune decat ale adversarului.

b) Sa loveasca plexul cu talpa. Poate cauza daune la corp foarte mari, ba chiar se pot castiga meciuri astfel. Prezinta un oarecare grad de risc, oferind adversarului oportunitatea de a initia un procedeu din garda deschisa.

c) Sa loveasca low kick-uri pe pulpa. Varianta aleasa de cei care nu vor sa riste absolut deloc sa intre intr-o confruntare de grappling. Vor face asta, asteptand ca arbitrul sa-l ridice pe cel de jos in picioare.

d) Lovituri de pumn. Presupun sa se apropie si se pot expune la loviturile de picior / procedeele celui de jos.

e) Lovitura la cap cu piciorul. Interzisa pe regulamentul UFC, dar poate fi permisa in alte circuite.

f) Tehnica articulara pe picior. Cel de sus poate ataca de asemenea tehnici articulare pe picior, daca acestea fac parte din repertoriul. Si aceasta optiune presupune ducerea luptei in zona de grappling. In functie de experienta, sportivul de sus se poate expune la atacuri pe picioare la randul sau, la lovituri sau poate pierde pozitia si sa ajunga el sa fie jos.

Cel de jos are ca variante:

a) Ridicarea de siguranta. Tehnica prin care acesta se ridica de jos cu un risc minim.

b) Sa loveasca pulpele / capul. Poate lovi cu picioarele atunci cand adversarul intra in distanta necesara.

c) Sa initieze un procedeu din garda deschisa. Poate incerca o tehnica dintr-o variatie de garda deschisa, cu speranta ca il va inversa sau, mai rar, finaliza. Poate inclusiv ataca footlock-uri.

d) Sa il prinda in garda inchisa sau alta garda, daca adversarul vine in genunchi.

Garda inchisa sau variatii de garda ce presupun ca adversarul sa fie in genunchi (garda fluture, demigarda, etc)

Cele mai comune tipuri de garzi intalnite in MMA. De la stanga la dreapta: A) Garda inchisa. Cel de sus intre picioarele celui de jos. B) Demigarda. Cel de jos cuprinde piciorul adversarului intre picioarele sale. C) Garda fluture. Cel de jos tine picioarele la inghinalii adversarului si ii blocheaza mainile.

Desi executia si tehnicile pe care le are cel de jos la dispozitie difera in functie de garda, obiectivul lui general este unul din urmatoarele:

a) Sa inverseze. Asta inseamna sa-si duca adversarul pe spate, pentru a putea ataca. Cum am mentionat mai sus, pentru a inversa, cel de jos trebuie de obicei sa dezechilibreze adversarul si sa-i blocheze apoi posibilitatea de a se mai echilibra la loc (blocandu-i mana sau piciorul cu care ar face asta). Picioarele au de cele mai multe ori un rol fundamental aici.

b) Sa finalizeze. Cel de jos poate finaliza prin strangulare sau tehnica articulara.

c) Sa se ridice. Exista si situatii cand este tinut in garda cu forta si cel de jos doreste sa se ridice. Exista procedee care pot favoriza aceasta ridicare, dar cel de jos poate realiza asta si daca este foarte periculos cu atacurile sale din garda, astfel adversarul alegand sa-l lase sa se ridice.

d) Sa loveasca. Desi sunt destul de limitate situatiile, exista momente cand poti lovi eficient si din garda. Spre exemplu odata ce adversarul nu mai poate sta cu spatele drept in garda inchisa, este expus la loviturile de cot in cap.

Cel de sus este insa considerat in avantaj in MMA, datorita faptului ca poate lovi mult mai eficient. Variante pentru cel de sus:

a) Lovituri. Pentru a putea lovi insa, cel de sus trebuie sa aibe o postura buna (spatele perpendicular pe sol), astfel avand amplitudine in loviturile sale. Cel de jos va incerca sa-l traga pe el, tocmai pentru a preveni aceste lovituri. Loviturile in garda pot cauza daune considerabile, taieturi precum si knockout-uri.

b) Deschidere / Depasire de garda. Poate alege sa execute un procedeu de deschidere si/sau depasire de garda, pentru a-si imbunatati pozitia sau chiar pentru a reveni la lupta in picioare.

c) Finalizari. Exista si atacuri ce pot fi folosite pentru a finaliza un adversar aflat in garda, precum strangularea Brabo din Demigarda, insa acestea sunt mai rar intalnite.

Inainte de a trece la pozitiile dominante, trebuie mentionata o varianta pe care o au ambii combatanti in mai toate garzile si anume stalling-ul sau trasul de timp. Unul dintre ei poate cauta sa-si blocheze permanent adversarul, fara a lucra cu adevarat o tehnica, cu simplul scop de a fi ridicati in picioare de catre arbitru datorita pasivitatii. De obicei cel care face asta considera ca are un avantaj in lupta in picioare.

Controlul lateral

Controlul lateral este prima pozitie dominanta despre care vom discuta. Desi exista mai multe variatii de control lateral, toate presupun ca cel de deasupra sa stea relativ perpendicular pe adversar.

Pozitia este una foarte versatila. Permite un control bun asupra adversarului, permite lovituri (nu foarte puternice insa fara anumite ajustari), permite tranzitia catre diverse alte pozitii de control precum si diverse finalizari pe brate sau pe gat.

Variante pentru cel de sus:

A) Finalizari pe brate / gat. Cel de sus are la dispozitie o multime de atacuri pe ambele brate (Kimura, Armbar, Americana, etc) precum si strangulari (Brabo, Triunghi cu bratele, etc).

B) Sa obtina o pozitie superioara. Foarte des de aici se ajunge in control deasupra (trecand prin control prin fandare sau nu), pozitie considerata extrem de avantajoasa in MMA, datorita loviturilor devastatoare ce pot fi aruncate acolo.

C) Sa fixeze adversarul si sa loveasca. Aici ne referim la tranzitii in Kesa Gatame sau Crucifix, variante ce fixeaza adversarul si il pregatesc pentru lovituri.

Situatia celui de jos:

Cel de jos este deja intr-o situatie foarte periculoasa, grijile lui in acest moment fiind impiedicarea loviturilor precum si a tranzitiei adversarului in control deasupra. Concomitent, trebuie sa incerce sa caute o iesire din aceasta pozitie. Mai toate variantele de iesire presupun intoarcerea si alinierea catre adversar. Este o pozitie in care consumul de energie este considerabil pentru cel de jos.

Control prin fandare

Controlul prin fandare este o pozitie folosita mai mult ca tranzitie catre controlul deasupra, dar poate fi folosita de asemenea de cel de sus pentru a trimite lovituri sau a ataca tehnici articulare.

Ca si mai sus, cel de jos are urmatoarele griji:

Apararea de lovituri
Iesirea din controlul prin fandare. Poate fi facuta prin impingerea genunchiului.
Tranzitia adversarului catre control deasupra trebuie impiedicata.

Testoasa

Pozitia de testoasa este si ea una ce il favorizeaza pe cel de deasupra considerabil, datorita posibilitatii de a lovi. Este de asemenea o pozitie in care s-au terminat multe meciuri, datorita inabilitatii celui de jos de a se mai apara sau a raspunde cu o tehnica proprie.

Cel de deasupra are de asemenea variantele de a ataca tehnici articulare, strangulari sau a cauta controlul spate.

Cel mai comun in aceasta pozitie se ajunge fie ca o incercare de iesire din control lateral fie ca urmare a unui knockdown.

Cel de jos are ca variante sa se intoarca spre adversar si sa caute o pozitie de garda sau sa incerce sa se ridice.

Controlul deasupra

Controlul deasupra sau full mount este una dintre cele mai bune pozitii pe care le poate obtine un luptator la sol (impreuna cu controlul spate). Controlul asupra adversarului este foarte bun, loviturile trimise vor fi puternice (datorita posturii), capul adversarului va lovi salteaua (astfel amplificand forta loviturilor), iar iesirile pe care acesta le are la dispozitie sunt foarte limitate si, chiar si asa, consumul de energie este unul foarte mare pentru cel de jos, daca cumva reuseste. Strategia in acest moment pentru cel de sus este destul de simpla si anume sa loveasca pana obtine knockout-ul sau pana adversarul se expune la finalizare sau control spate.

Cea mai viabila optiune pentru cel de jos este sa incerce sa-i prinda o mana si sa faca exploziv podul in lateral, pentru a-l putea rasturna, insa este foarte dificil impotriva unui adversar experimentat.

Controlul spate

O pozitie de asemenea foarte buna, in care adversarul este controlat si ii este foarte greu sa previna loviturile. In aceasta pozitie loviturile sunt folosite foarte des pentru a pregati (setup) strangularea de la spate. O solutie pentru cel controlat aici este sa scape de unul din carligele adversarului (picioare) si sa incerce sa iasa din pozitie.

Un alt rezultat foarte posibil, datorita loviturilor (in special in control deasupra), este sa se ajunga in back mount (poza mai jos) care este cu adevarat cea mai puternica pozitie. Adversarul nu poate vedea loviturile, ii va fi foarte greu sa se apere, este foarte usor expus la strangulare si iesirea dintr-o astfel de pozitie este aproape imposibila impotriva unui adversar decent. Foarte multe meciuri au fost incheiate in aceasta pozitie.

Acest articol prezinta lupta la sol in termeni si pozitii foarte generale cu scopul de a oferi o intelegere mai buna a fenomenului. Daca insa iti doresti sa-ti insusesti astfel de tehnici, indiferent ca vrei sa faci un hobby sau performanta din asta, te asteptam la Absoluto Fighting Center (la sala din Soseaua Panduri 71 sau cea din Splaiul Unirii 162).

0 Likes3,954 Views0

9feb.

9 februarie 2018

UFC 221: Rockhold vs Romero. Prefata tactica.

Mai jos, ghidul tactic pentru Rockhold vs Romero (de catre Jack Slack), un meci cu un potential de spectacol foarte mare, ce va avea loc la UFC 221.

Luke Rockhold vs Robert Whittaker a fost unul din cele mai bune meciuri facute in istoria diviziei middleweight a UFC-ului. Din pacate, inca o data ne-am aflat in situatia in care cariera unui luptator mare a fost pusa in pericol, nu de lovituri la cap, ci de bacterii de pe saltea. Robert Whittaker a fost fortat sa se retraga inaintea meciului datorita unei infectii cu stafilococ in stomac, astfel Luke Rockhold ramanand fara adversar. Din fericire, Yoel Romero a facut pasul in fata si s-a oferit. Astfel, avem un meci de care multi spun ca are potentialul sa fie chiar mai spectaculos decat cel initial.

Romero n-a mai luptat de cand Whittaker l-a batut intr-un picior in Iulie, dar excluzand acea intamplare nefericita, Romero a aratat incredibil in meciurile sale din UFC. Cu o serie de victorii, incluzand aici nume precum Derek Brunson, Lyoto Machida, Ronaldo ‘Jacare’ Souza si Chris Weidman, Romero e cu siguranta personajul principal la middleweight, atunci cand Whittaker este absent. Reluarile cu Yoel Romero il arata pe acesta dand dovada de foarte mult atleticism, multe lovituri cu genunchiul din saritura si knockout-uri explozive in runda a treia, dar Whittaker a expus cea mai mare gaura in jocul lui Romero: nevoia de a lua pauze.

Meciurile lui Romero sunt perioade lungi de facut nimic, incheiate cu explozii rapide de violenta. Cand inca nu ajunsese in top, fizicul lui Romero si striking-ul sau nerafinat ridicau multe intrebari despre anduranta acestuia, dar victoriile incheiate in runda a treia prin knockout pareau sa adreseze aceasta intrebare. Adevarul este ca e foarte bun la a-si conserva energia, iar adversarii sai sunt atat de ingrijorati legat de ce ar putea face, incat nu il forteaza cand acesta isi ia pauzele. Cand Whittaker l-a presat pe Romero intre exploziile sale, Romero a devenit o tinta mult mai usoara si aceste explozii au devenit mult mai putin frecvente si mai putin periculoase.

Luke Rockhold era baiatul de aur. Arata bine, era echilibrat si l-a batut convingator pe Chris Weidman pentru titlul la middleweight. Unii fani se pregateau deja pentru o serie de victorii asemanatoare cu cea a lui Anderson Silva. Apoi a aparut Michael Bisping in ultimul moment si l-a batut in prima runda. La vremea respectiva, s-a spus ca a fost o intamplare sau ca a fost aroganta cea care l-a costat, insa adevarul este ca boxul lui Rockhold nu a fost pe masura. Rockhold a stat un an pe bara certandu-se cu UFC-ul, iesind cu Demi Lovato si provocandu-l pe Werdum, o lupta pe care cu siguranta as urmari-o. Cea mai mare greseala a lui a fost ca nu a filmat un documentar in stilul lui Alistair Overeem The Reem in aceasta perioada. Cand Rockhold s-a intors in cusca, Dave Branch a surprins pe toata lumea si l-a zguduit pe Rockhold.

Garda deschisa vs Garda inchisa

La un moment dat, acum un an cam asa, mai mult de jumatate din luptatorii de la middleweight din top 10 erau southpaws. Nume mai vechi, precum Machida sau Belfort precum si talente noi ca Rockhold, Romero, Brunson si Kevin Gastelum, sunt cativa stangaci la 185 de pounds. Luke Rockhold s-a luptat cu Vitor Belfort acum ceva timp – la apogeul puterilor asistate chimic ale lui Vitor – dar a facut foarte putine lucruri inainte sa fie lovit cu piciorul in cap. S-a mai luptat si cu Machida, dar in ceea ce priveste luptatorii southpaws, cam asta este experienta lui Luke.

De ce conteaza? Presiunea este unul din atuurile cele mai mari ale lui Rockhold si una dintre slabiciunile cele mai mari ale lui Romero. Pentru Romero este un gand infricosator acela ca va trebui sa lucreze si sa se deplaseze constant, timp de 25 de minute, pe termenii altcuiva. Prefera sa isi calculeze momentele foarte bine, ca o felina mare asteptand masa, ca apoi sa explodeze instant si sa decida ca vrea sa incheie lupta. Problema este ca presiunea lui Rockhold este dezvoltata in jurul a anumitor unghiuri si tehnici ce nu pot fi mereu folosite impotriva stangacilor.

Urmareste o lupta standard a lui Rockhold si vei vedea ca este construita in jurul a doua lucruri – lovitura circulara cu piciorul stang si croseul de dreapta pe pas in spate. Lovitura de picior e menita sa puna presiune. Daca nu faci nimic, Luke Rockhold va lovi cat de tare poate. Daca ratezi blocajul cu un centimetru, tibia lui va lovi ficatul tau si nu vei mai putea face altceva decat sa cauti un loc frumos in care sa te ghemuiesti si sa incepi sa plangi de durere. Daca tii cotul prea jos, poti fi lovit in cap si seara se termina, dar macar nu o simti. Chiar si daca o preiei perfect pe antebrat, e pana la urma doar un blocaj, cel mai mic nivel de aparare deoarece preiei cea mai puternica lovitura a adversarului in punctul in care a acumulat maximum de forta. Nu e nici o victorie aici.

Cu amenintarea constanta a loviturii de picior, luptatorii sunt fortati sa se miste sau sa raspunda. Atunci cand raspund, Rockhold se retrage, acesta avand cea mai buna alonja de la middleweight si isi tine capul cat mai in spate si departe de adversar. Odata ce incepi sa te intinzi sa-i ajungi la cap, ai toate sansele sa incasezi acel croseu pe pas in spate.

Dar Rockhold e obisnuit sa loveasca cu piciorul pe partea deschisa (la dreptaci pe partea lor dreapta de exemplu), unde doar bratul adversarului poate interveni intre tibia lui si organele acestuia. Odata ce ai schimbat bratul cu care stai in fata, brusc loveste in partea inchisa – spatele si umarul – parti anatomice ce au evoluat incat sa poata incasa lovituri si de la scaune de otel. Va fi interesant de vazut ce va putea face Rockhold pentru a pune aceasta presiune pe Romero. E complicat sa foloseasca piciorul din fata, deoarece acesta necesita un pas in plus sau un switch pentru a avea putere in lovitura. Plus ca de obicei are o raza de actiune mai mica. Pare contra intuitiv pentru ca raza de actiune e controlata de piciorul pe care pivotezi, nu de piciorul cu care lovesti. Daca lovesti cu cel din spate, pivotezi pe cel din fata – care e deja in fata ta. Cand lovesti cu piciorul din fata, trebuie intai sa aduci piciorul din spate sub tine sau sa pasesti in fata pentru a intra in aceeasi distanta.

Dar e o vorba, cand Dumnezeu inchide o usa, se deschide oportunitatea pentru lovitura pe genunchi. Cand lovesti la corp sau la cap, e bine sa dai in partea deschisa – unde sunt cele mai putine obstacole – dar cand lovesti piciorul din fata, in special valabil la luptatorii MMA ce stau cu picioarele un pic mai larg – e mai bine sa incerci s-o lovesti spre interior din exterior. Rockhold a demonstrat niste low kick-uri bune impotriva lui Dave Branch, schimband stance-ul pentru a face asta si chiar si impotriva lui Weidman in momentele in care acesta lupta southpaw. Ar fi frumos sa-l vedem pe Rockhold cautand low kick-urile impotriva lui Romero, in special sub genunchi.

Yoel a aratat ca e vulnerabil la front kick-uri, atunci cand Whittaker a decis ca ar trebui sa foloseasca push kick-ul. Rockhold ar putea folosi atat front kick-ul cu piciorul din fata cat si cu cel din spate, dar loviturile de picior impotriva unui wrestler atat de bun presupun multa incredere de sine si exista riscul real sa fie prinsa lovitura si sa fii dus jos.

Din fericire, unul din atuurile lui Rockhold este nu doar apararea proiectarilor, dar si folosirea acestora pentru a ajunge in pozitii bune de atac. Un exemplu bun este triunghiul inversat pe care i l-a aplicat mai jos lui Tim Boetsch dupa un sprawl.

Dar cand Weidman i-a prins lovitura de picior lui Rockhold, acesta a folosit ghilotina si garda fluture pentru a-l tine pe Weidman pe saltea.

Desi are doar o victorie prin ghilotina, aceasta reprezinta o parte semnificativa in gameplan-ul sau. In timp ce era manipulat cu usurinta de Weidman pe cusca si era intors de fiecare data cand incerca sa-l prinda pe Weidman acolo, Rockhold l-a facut pe Weidman sa iasa din clinch-uri cu ajutorul ghilotinei si a amenintarii pe care aceasta o prezinta. Cand Weidman l-a dus jos pe Rockhold in prima runda si i-a depasit garda, Rockhold a mentinut priza de ghilotina, a prins un picior ca sa ajunga in demigarda si cei doi au stat acolo pana i-a ridicat Herb Dean.

Desi asta e impresionant intr-un fel, trebuie mentionat ca e una din putinele ocazii pe care le-am avut sa-l vedem pe Rockhold lucrand de pe spate si pare ca se bazeaza mai mult pe stalling pentru a ajunge iar in picioare. Pe de o parte, proiectarile lui Yoel Romero sunt dinamice, variate si de obicei se intampla in spatiu deschis – unde Rockhold poate sa faca scramble-uri – iar pe cealalta parte, singurul om care l-a batut pe Romero in ultimii ani a facut asta prin faptul ca a fost capabil sa se ridice in picioare de fiecare data cand Romero il ducea jos, nu doar prin stalling sau prevenirea proiectarii.

Un lucru clar de care Rockhold ar trebui sa se fereasca – doar daca n-a facut progrese fenomenale in ultimele luni – este sa stea la schimburi de lovituri cu Romero. Nu ca Romero ar avea un box extraordinar, dar a contrat bine impotriva lui Machida cand erau amandoi in distanta de lovire si Rockhold pur si simplu se lasa prea expus oricand face orice altceva cu bratele inafara de acel croseu pe retragere. Barbia sus, mainile jos, Rockhold practic roaga adversarii sa-l contreze, iar Bisping si Weidman au facut fix asta cand au avut ocazia.

Chiar si cu croseul pe retragere, pune atat de multa greutate in lovitura incat daca rateaza sau cumva adversarul trece prin ea, este tinta statatoare. Impotriva lui Weidman s-a intors cu spatele.

Dave Branch i-a pus probleme mari pur si simplu incercand sa avanseze din unghi si incercand sa treaca prin acel croseu.

Cea mai buna strategie impotriva lui Romero probabil ca este folosirea jab-ului si a fentelor pentru a atrage acele reactii in care Romero se extinde prea mult, urmand ca apoi sa profiti de acestea. Rockhold nu a aratat ca ar avea asta in arsenal. Pentru Rockhold, cea mai buna strategie ar putea sa fie pur si simplu sa faca pasul in fata tot timpul, sa puna presiune, sa initieze actiunea cu un low kick urmand sa astepte reactia si sa contreze. Rockhold are o deplasare decenta si ar trebui sa-i permita sa-l puna pe Romero macar aproape de cusca, astfel incat sa nu poata evita low kick-urile si sa fie fortat sa faca pasul in fata, astfel expunandu-se la acel croseu pe contra. Stilul de clinch al lui Rockhold marca American Kickboxing Academy ar putea fi ceva dubios de folosit impotriva unui wrestler de calibrul lui Romero, dar boxul murdar si blocatul cu ajutorul underhook-ului s-ar putea sa-l forteze pe Romero sa fie mai activ.

In 5 runde cu Whittaker, Romero a aruncat jumatate din numarul de lovituri al lui Whittaker si a avut in medie mai putin de 10 lovituri conectate pe runda. Cheia in puzzle-ul Yoel Romero este sa nu-ti fie frica de ce ar putea face, adversarii sai ar trebui sa accepte ca nu va lucra niciodata la un volum mai mare decat ii place – nu va ataca un flying knee dupa fiecare jab – si cu cat un luptator munceste mai mult impotriva lui, cu atat pare mai putin periculos. Pare sa fie o greseala comuna, luptatorii asteapta sa treaca furtuna initiala ca apoi sa creasca ritmul, dar Romero nu este genul asta de luptator. Nu consuma tot gazul la inceput, iar furtuna vine in doze controlate pe tot parcursul meciului. Un indicator a cat de bine va merge lupta asta pentru Rockhold este cat de repede va incepe sa atace constant.

Yoel a aratat in lupta impotriva lui Machida o intelegere si o rabdare impotriva celor ce lupta pe contra ce se va dovedi vitala in fata lui Luke Rockhold. Desi Rockhold si Machida lovesc diferit pe contra – unuia ii place sa se aplece in spate si sa loveasca din lateral, altul contreaza pe pas in fata – ambii isi incurajeaza adversarii sa se extinda prea mult. Diferenta intre Rockhold si Machida este ca Machida e un luptator de contra foarte pasiv, daca nu ii dai nimic va castiga sau va pierde meciul la o decizie stransa si plictisitoare. Rockhold paseste in fata si cauta loviturile in forta de picior, urmand ca apoi sa profite de reactia adversarului.

Felul in care Romero foloseste low kick-ul ca si piedica ar putea sa functioneze foarte bine impotriva lui Rockhold, in momentul in care acesta face pasul in spate pentru a seta croseul si poate sa se dezechilibreze, expunandu-se unei lovituri sau proiectari.

Romero a aratat de asemenea cateva directe dupa o astfel de piedica impotriva lui Tim Kennedy.

Din nefericire, intr-o situatie stangaci vs stangaci, utilitatea acestei piedici dispare. Piciorul din fata al adversarului nu mai este expus. E pacat, pentru ca Romero folosea foarte bine aceste lovituri.

Cu cat lupta devine mai calculata, cu atat e mai bine pentru Romero. Daca se poate deplasa de voie si sa-si aleaga momentele cum a facut cu Machida si cu altii, va avea o seara usoara. Mai probabil, Rockhold va incerca sa il preseze, moment in care pare o idee buna ca Romero sa se deplaseze circular si sa nu-l lase sa-l fixeze pentru o lovitura de picior. Cum boxul lui Rockhold este destul de slab, ar trebui sa caute constant schimburile de lovituri din distanta mica. Daca il tine pe Rockhold pe pas in spate si in apropiere de cusca, Romero i-ar putea taia spatiul necesar pentru a face croseul pe pas in spate si ar putea intra in schimb de lovituri cu Rockhold.

Pare o strategie viabila sa-l loveasca din cand in cand cu low kick-uri si middle kick-uri, incercand sa-l aduca in apropierea custii, urmand ca apoi sa incerce un moment de explozie, o data de doua ori pe runda. Daca Romero va cauta proiectarile, ar fi bine sa-l vedem folosind piedicile pe care le-a aratat ocazional – concentrandu-se pe clinch si pe proiectarile dintr-o pozitie mai dreapta, in loc sa foloseasca proiectari cu capul jos care l-ar expune la ghilotina. Este perfect posibil si ca meciul sa inceapa, Romero sa-l ia pe sus pe Rockhold si priza de ghilotina sa fie doar un inconvenient, dar cu om care si-a pus adversarii in dificultate cu ghilotina, e mai inteligent sa eviti treaba asta cu totul.

Indiferent cine va castiga la UFC 221, diviza middleweight continua sa infloreasca cu niste posibile meciuri foarte frumoase. Castigatorul il va infrunta inevitabil pe Robert Whittaker pentru titlu dar si pierzatorul va putea avea meciuri interesante. Ar fi interesant un Rockhold-Weidman din nou, sau un Rockhold vs Jacare.

SURSA: https://sports.vice.com/en_us/article/neqnnk/tactical-guide-to-romero-vs-rockhold

0 Likes918 Views0

Capcana distantei. Vezi cum isi pacalesc Anderson Silva si Conor McGregor adversarii

Controlul distantei ramane unul din putinii factori comuni pe care ii putem identifica in luptatori de top in box, kickbox, muay thai si arte martiale mixte.

Capcana distantei. Vezi cum isi pacalesc Anderson Silva si Conor McGregor adversarii.

Mai jos, traducerea unui articol scris de Jack Slack referitor la distanta, controlul acesteia si cum este folosit acest lucru de luptatori mari precum Conor McGregor si Anderson Silva:

Controlul distantei ramane unul din putinii factori comuni pe care ii putem identifica in luptatori de top in box, kickbox, muay thai si arte martiale mixte.

McGregor vs 50 Cent! Schimb amuzant de replici intre cei doi!

UFC 222: Ortega vs Edgar. Analiza tactica.

Artele martiale mixte explicate! Lupta la sol – Vezi ce trebuie sa stii atunci cand urmaresti un meci de MMA!

UFC 221: Rockhold vs Romero. Prefata tactica.

Urmeaza gala UFC Fight Night: Rafael Fiziev vs. Manuel Torres! (VIDEO)

Vezi toate rezultatele de la gala UFC Fight Night: Manel Kape vs Kyoji Horiguchi! (VIDEO)

Page Copyright

Categorie: Articole

Controlul distantei ramane unul din putinii factori comuni pe care ii putem identifica in luptatori de top in box, kickbox, muay thai si arte martiale mixte.

Mai jos, traducerea unui articol scris de Jack Slack referitor la distanta, controlul acesteia si cum este folosit acest lucru de luptatori mari precum Conor McGregor si Anderson Silva:

Controlul distantei ramane unul din putinii factori comuni pe care ii putem identifica in luptatori de top in box, kickbox, muay thai si arte martiale mixte.

Page Copyright