In acest articol va vom prezenta 5 greseli pe care practicantii de arte martiale le fac, atat incepatori cat si avansati.
Lipsa incalzirii. Unul din cele mai proaste obiceiuri, intalnit atat printre avansati cat si printre incepatori este lipsa incalzirii. Motive pot fi multe, cele mai comune fiind intarziatul si chiar lipsa chefului. Cu toate acestea, greseala este una ce poate avea repercusiuni majore. Fara o incalzire in prealabil, riscul de accidentare creste considerabil, in special atunci cand intri direct in sparring. Daca peste acest lucru se mai adauga si o accidentare abia recuperata sau o zona problematica, este o reteta pentru dezastru. Poate fi folosit sparring-ul pentru incalzire? Raspunsul este da, DAR atat tu cat si partenerul tau trebuie sa fiti permanent constienti de asta, sa incepeti cu o intensitate foarte mica, urmand ca aceasta sa creasca treptat pe parcursul a 5-10 minute si sa cautati sa rulati prin cat mai multe pozitii, fara a cauta neaparat finalizarea. Lipsa incalzirii poate duce la accidentari foarte grave precum rupturi de menisc sau ligamente, accidentari ce te pot tine pe bara luni de zile si au un cost de recuperare foarte mare. Solutia? Vino mai devreme la antrenament, iar daca totusi esti in intarziere, acorda macar 5 minute incalzirii. Poti folosi doar miscari dinamice (alergat / jumping jacks / coreene / abdomene) daca trebuie sa termini incalzirea repede.
Neglijarea fundamentelor. O greseala des intalnita la incepatori este faptul ca acestia neglijeaza tehnicile si principiile de baza pentru a invata cat mai repede tehnici si atacuri complexe, vazute la avansati, indiferent de arta martiala de care vorbim. Cu toate acestea, pentru a putea invata si folosi cu succes tehnici avansate, vei avea nevoie tot timpul de bazele. Tehnicile si principiile fundamentale sunt cele pe care vei construi si iti vei forma propriul stil, indiferent de sport. In striking, o combinatie de 5 lovituri spectaculoasa e inutila fara o deplasare pe masura. In grappling, iti va fi foarte greu sa intelegi o garda precum De la Riva fara sa intelegi intai cum si de ce trebuie sa schimbi unghiul fata de un adversar. Exemple sunt multe. Solutia? Acorda o suficienta atentie bazelor, urmand ca abia apoi sa-ti creezi un stil propriu. Cand poti incepe sa faci asta? Cel mai probabil antrenorul tau iti poate oferi raspunsul.
Mesele grele inainte de antrenament. Mai toti antrenorii recomanda o masa cu 2-3 ore inainte de antrenament, insa asta nu inseamna mese grele cu cantitati mari de mancare sau, mai rau, fast food. Astfel de mese, in special cele bogate in grasimi, se vor digera greu si iti vor afecta considerabil performanta fizica in antrenament. Cea mai mare diferenta o vei observa la anduranta pe care o vei avea in antrenamentul respectiv. Solutia? Mananca curat si in cantitati moderate cu 2-3 ore de antrenament. Din punct de vedere nutritiv opteaza pentru o combinatie proteina + carbohidrati cu indice glicemic mic.
Accesorii pe saltea. Lasa accesoriile de tip lant, cercei, inel, ochelari la vestiar pe durata antrenamentului. Prin prezenta lor pe saltea, iti pui in pericol atat propria sanatate, precum si pe cea a partenerului, fiind posibile accidente si taieturi foarte adanci cauzate de acestea.
Intensitatea in lucrul cu partenerul. Nu fiecare tehnica/exercitiu trebuie lucrat la intensitate maxima. De cele mai multe ori, in special atunci cand se lucreaza tehnica, trebuie sa te concentrezi mult mai mult pe a executa tehnica respectiva intr-un mod corect si mult mai putin pe intensitatea cu care executi. In sparring poti creste intensitatea mai mult la artele martiale de tip grappling si mai putin la cele de tip striking (in functie si de instructiunile antrenorului) insa, trebuie sa incerci sa ramai permanent constient de tehnicile pe care le executi si de felul in care le executi. Daca dupa ce ai incheiat o runda de sparring nu stii sa raspunzi la intrebarea „Ce tehnici nu ti-au iesit?”, cel mai probabil lucrai la o intensitate prea mare.
Dupa cum ne asteptam, se pare ca s-a stabilit si data oficiala pentru a doua infruntare dintre Gennady Golovkin si Canelo Alvarez!
Al doilea meci dintre cei doi va avea loc pe 5 Mai, live pe HBO Pay per view.
Alvarez (49-1-2, 34 KO) si Golovkin (37-0-1, 33 KO) au luptat in Septembrie, meciul insa terminandu-se la egalitate, decizie de altfel controversata a judecatorilor.
„Sunt incantat ca mai am oportunitatea o data de a participa in unul din cele mai importante evenimente din istoria boxului. Aceasta lupta va fi pe placul tuturor fanilor ce doresc sa vada cei mai buni boxeri la treaba. De aceasta data, Golovkin nu va mai avea nici o scuza in ceea ce priveste judecatorii, pentru ca vin sa-l fac knockout” a declarat Canelo.
Golovkin vrea si el sa inlature orice dubiu.
„Sunt gata sa ma lupt din nou cu Canelo si sunt fericit ca a acceptat meciul. Asta e lupta pe care fanii o doresc. Asta e lupta pe care boxul o merita. N-am fost de acord cu judecatorii in primul meci. De aceasta data, nu vor mai fi dubii. Voi pleca din ring in postura de campionul middleweight al lumii” a spus Golovkin.
Specializarea este dezvoltarea unui gameplan orientat in jurul a catorva tehnici si pozitii generale, urmand ca acestea sa fie aprofundate atat de mult, incat in acele situatii specifice, vei avea raspuns pentru orice actiune a adversarului. Pentru a exemplifica concret, avem sportivul A in „prima etapa” de specializare, cand isi alege tehnicile pe care se va concentra, astfel gameplan-ul lui ar putea arata in felul urmator:
Fig 1. Sportivul A, sportiv ce alege sa se specializeze, cu o prima varianta de gameplan.
Dupa cum vedem, sportivul A are in acest punct un gameplan simplu, de baza, cu cate o tehnica generala aleasa pentru majoritatea pozitiilor si o metoda de a finaliza tehnica respectiva.
Acestea vor fi si tehnicile in jurul carora isi va aprofunda ulterior gameplan-ul. Dupa o perioada de pregatire si specializare gameplan-ul sau va evolua (Figura 2). In aceasta perioada, sportivul trebuie sa caute:
Solutii pentru problemele intampinate in tehnicile deja existente in gameplan-ul de mai sus. De ce? Pentru a putea duce eventual actiunea dorita (inversare, finalizare, depasire) la capat, indiferent de potentialele reactii ale adversarului.
Tehnici in pozitii noi ce il READUC intr-una din pozitiile din gameplan-ul de mai sus. De ce? Realitatea este ca te vei afla deseori in situatii nefavorabile, in care vei fi relativ departe de drumul (gameplan-ul) pe care vrei sa-l urmezi in lupta. In acele momente, ai totusi nevoie de cateva tehnici / aparari cu care sa duci lupta inapoi pe taramul familiar tie (gameplan-ul tau).
Tehnici sau alte atacuri ce se pot combina cu cele deja existente in gameplan. De ce? Scopul in Jiu Jitsu este sa-ti pui adversarul permanent in situatia de a alege dintre mai multe optiuni, oferite de tine, toate insa proaste pentru el si bune pentru tine. Cel mai bun mod de a face asta este de a ataca in combinatii, acest lucru insemnand ca atunci cand tu ataci tehnica A, iar adversarul se apara, acesta se expune automat la tehnica B, tehnica cu care tu il astepti, ca o capcana pentru soareci. Cu cat vei avea un timing si o viteza de executie mai buna pe aceste combinatii, cu atat va scadea timpul de reactie al adversarului si rata ta de succes va creste.
Daca facem o diferentiere intre cele doua stadii, putem observa doua diferente importante:
Figura 2. Sportivul A, ce opteaza pentru specializare, cu gameplan-ul sau in faza a doua.
Prima este ca au aparut solutii pentru anumite probleme pe care sportivul le poate intampina in pozitii specifice (single leg, demigarda), astfel incat sa poata duce actiunea catre un final favorabil lui. Caz concret, acum are solutii pentru 3 probleme pe care le poate intampina atunci cand incearca sa proiecteze cu single leg-ul. Are de asemenea solutii pentru doua situatii pe care le-ar putea intampina atunci cand incearca sa inverseze prin Demigarda -> Dogfight -> Prins piciorul -> Impins.
A doua este ca au aparut in gameplan tehnici noi, ce se completeaza si pot fi atacate in combinatie cu cele deja existente. Caz concret, in control lateral, a fost introdus straight armbar-ul ca raspuns la apararea de americana. Deja sportivul combina doua atacuri pentru a ajunge catre scopul dorit, anume submisia. In pozitia de depasire de garda, apare finalizarea Faria Kneebar, finalizare cu care fortezi adversarul sa aleaga intre submisie sau depasire.
A treia este ca au aparut si tehnici in situatii nefavorabile, tehnici insa ce il readuc pe sportiv inapoi intr-o pozitie familiara. In exemplul de mai sus, avem cele doua iesiri din control lateral si control deasupra care aduc sportivul inapoi in demigarda, pozitia sa preferata atunci cand e dedesubt, astfel aducandu-l pe „drumul” pe care acesta si l-a propus pentru a ajunge la rezultatul final de a invinge / submite adversarul.
Procesul acesta de perfectionare continua, iar sportivul va cauta sa se antreneze cat mai specific pentru aceste situatii, concentrandu-se pe a cauta solutii si atacuri doar pentru problemele si situatiile pe care le intampina in acest gameplan, evitand sau dedicand foarte putin timp pentru atacuri si situatii ce nu au legatura cu gameplan-ul de mai sus.
Functioneaza aceasta specializare la nivel inalt?
Raspunsul este un DA rasunator. Sportivii de top din BJJ (chiar si MMA, desi nu face subiectul articolului) sunt specializati pe anumite segmente de lupta.
Cateva exemple:
Bernardo Faria, multiplu campion mondial, specializat in demigarda si depasirea over/under.
Marcelo Garcia, multiplu campion mondial, specializat in garda butterfly si in X-Guard.
Dean Lister, dublu medaliat cu aur la ADCC, specializat in atacurile pe picioare.
Lucas Leite, multiplu campion mondial, specializat in demigarda.
De ce functioneaza acest concept si mod de pregatire?
Totul pleaca de la timp. Fiecare practicant, indiferent ca practica de hobby sau profesionist, are un numar limitat de ore pe care le poate aloca pe saptamana pentru antrenament. Chiar si un practicant profesionist este limitat la un moment dat de catre propriul corp in ceea ce priveste cat de mult se poate antrena. Un lucru este cert, timpul de antrenament este limitat.
Mai departe, acel timp alocat antrenamentului poate fi folosit, generalizand, pentru a deveni foarte bun pe anumite segmente de lupta (specializare) si slab in rest sau poate fi folosit pentru a deveni mediocru pe cat mai multe segmente de lupta.
Apoi, se rezuma la experienta. Majoritatea oamenilor masoara nivelul de experienta in ani. O analiza mai in profunzime ne arata totusi ca o unitate mult mai potrivita pentru a masura experienta sunt orele petrecute in antrenament, nu numarul de ani de la inceperea practicarii sportului.
Consideram doi sportivi, sportivul A (ultra specializat) cu 10 000 de ore petrecute in antrenament, iar sportivul B, sportiv ce a ales sa se antreneze cat mai variat si sa stapaneasca un numar cat mai mare de tehnici (la nivel de baza cel putin), are un numar de 20 000 de ore petrecute in antrenament. In aceasta situatie ipotetica, ambii sportivi au atribute fizice, mentale identice si orice alt factor ce ar influenta randamentul lor sportiv este egal.
Sportivul A a alocat timpul in sala 40% pentru antrenarea atacurilor din demigarda, 20% pentru depasirea prin Faria Over/Under, 20% pentru atacarea din control lateral cu combinatia Americana / Armbar / Kimura, 15% pentru antrenarea trasului de demigarda din picioare, iar restul de 5% pentru alte procedee si tehnici nelegate de gameplan-ul sau.
Astfel ajungem la:
Timpul petrecut dezvoltand trasul de demigarda = 1 500 de ore
Timp petrecut dezvoltand demigarda = 4 000 de ore.
Timp petrecut dezvoltand depasirea Faria Over / Under = 2 000 de ore.
Timp petrecut exersand atacurile Americana / Kimura / Armbar din control lateral = 2 000 de ore.
Timp petrecut exersand alte atacuri si tehnice ce nu se leaga de gameplan = 500 de ore.
Sportivul B a alocat timpul sau astfel: 40% antrenarea garzilor (garda inchisa, demi garda, butterfly, de la riva in mod egal), 20% luptei in picioare (single leg, double leg, arm drag, tur de sold in mod egal), 30% depasirilor de garda (knee slide, leg drag, double under in mod egal) si 10% atacurilor din pozitii dominante (kimura, triunghi cu bratele, ezekiel choke, in mod egal).
Astfel ajungem la:
Timp petrecut dezvoltand cele patru tipuri de garzi: 8 000 de ore. Garda inchisa : 2 000 , Demi garda: 2 000, De la Riva: 2 000, Butterfly: 2 000
Timp petrecut dezvoltand procedeele in lupta din picioare: 4 000 de ore (impartite cate 1 000 de ore fiecare: single leg, double leg, arm drag, tur de sold).
Timpul petrecut dezvoltand depasirile de garda: 6 000 de ore (knee slide, leg drag si double under cu cate 2 000 fiecare).
Timpul petrecut dezvoltand atacurile din pozitii dominante: 2 000 de ore (aproximativ
666 de ore pentru fiecare dintre urmatoarele: kimura, triunghi cu bratele, ezekiel choke).
In aceasta situatie, daca s-ar infrunta cei doi sportivi, la o prima vedere prima sansa ar fi a sportivului B, datorita faptului ca are o experienta dubla, privind strict ca si numarul de ore petrecut in antrenament. Insa lucrurile nu stau tocmai asa.
Imediat ce incepe meciul apare intrebarea cine va reusi sa-si impuna gameplan-ul?
Sportivul A va dori sa traga demigarda. Sportivul B, desi poate nu are un gameplan foarte bine conturat, va avea sigur o tehnica preferata in fiecare pozitie.
Sportivul A va avea o experienta de 1 500 de ore pe tehnica pe care vrea s-o execute, adica tragerea de demigarda (inclusiv solutii la eventuale probleme), in timp ce sportivul B va avea 1 000 de ore experienta pe procedeul pe care doreste sa-l execute, indiferent care ar fi el. Experienta cumulata va conta doar daca stie sa lege toate acele procedee intre ele, caz in care si el a efectuat o specializare pe acest segment de lupta.
Concluzia in stadiul luptei din picioare: Sportivul A are un avantaj de 500 de ore experienta, astfel ca are sanse foarte mari sa duca lupta in demigarda, aceasta fiind urmatorul pas in planul sau.
Odata lupta ajunsa in demigarda, avem:
Sportivul A, cu 4 000 de ore experienta in demigarda si sportivul B, cu 6 000 de ore experienta in depasit de garda, insa doar kneeslide-ul fiind o varianta viabila, astfel experienta lui in situatia data este de 2 000 de ore.
Concluzia in stadiul de garda / depasire: Sportivul A are un avantaj de 2 000 de ore experienta asupra sportivului B.
Sportivul A inverseaza, sportivul B ajunge pe spate.
Se ajunge iar in stadiul de garda / depasire insa rolurile sunt inversate de data asta. Sportivul B are de ales una din cele patru garzi ale sale, oricare ar alege-o, numarul de ore experienta este 2 000. Sportivul A alege depasirea Faria Over / Under, unde are tot 2 000 de ore experienta.
Concluzia in stadiul de garda / depasire: Sansele sunt egale aici. Sportivul A are 2-0 in acest punct, conform regulamentului IBJJF. Daca depaseste garda, va avea 5-0. Daca meciul ramane in acest stadiu, va castiga cu 2-0. Daca sportivul B reuseste sa inverseze, va fi egalitate 2-2, insa sansele sunt ca situatia in care se ajunge apoi sa fie favorabila sportivului A.
In functie de cine va obtine eventual pozitia dominanta, va avea castig de cauza cel care va putea combina atacurile sale cu un timing mai bun si viteza mai mare. Desi amandoi au petrecut 2 000 de ore lucrand atacuri din pozitii dominainte, sportivul A a lucrat atacuri ce se imbina mult mai eficient decat cele ale sportivului B.
Chiar daca niciunul dintre ei nu ajunge intr-o pozitie dominanta, statistic vorbind, sportivul A va avea prima sansa la a castiga meciul la puncte.
Exemplul de mai sus este unul pur teoretic, in care cei doi au atribute fizice, mentale identice precum si conditii egale de antrenament, stil de viata, etc, insa arata foarte clar cum un sportiv cu o experienta aparent mai mica (sportivul A), dar ultra specializat, poate invinge un adversar cu o experienta mult mai mare (sportivul B), dar care a ales sa evite ultra specializarea. Cum reuseste sportivul A acest lucru? Il conduce pe sportivul B in anumite situatii de lupta in care avantajul de experienta este de partea sa.
Cum te poti specializa ?
Secretul este sa lucrezi cat mai izolat situatiile in care vrei sa excelezi. In exemplul dat mai sus, sportivul A ar trebui sa lucreze izolat in sparring demigarda, doar cu scopul de a inversa sau finaliza de acolo, urmand ca imediat ce realizeaza asta sa reseteze pozitia si sa revina in demigarda. Scopul aici e dezvoltarea timing-ului, gasirea eventualelor probleme pe care le poate pune adversarul si rezolvarea acestora. Apoi urmatorul nivel ar fi sparring-ul din demigarda, insa cu adversarul alegandu-si prizele cu care incepe, astfel sportivul A avand un handicap din start.
Metodologia trebuie repetata cu toate pozitiile din gameplan, pana ajungi in punctul in care stii majoritatea reactilor pe care le poate avea adversarul si cum sa le contrezi. In momentul in care intampini o problema, e foarte util sa-ti intrebi adversarul dupa sparring exact ce face, pentru a putea intelege pe deplin, urmand ca apoi sa cauti o solutie (fie cu ajutorul antrenorului sau pe cont propriu).
Sparring-ul la liber este si el folositor, insa trebuie tot timpul facut cu tema. Ce inseamna tema? Inseamna ca tot timpul vei cauta sa lucrezi tehnicile din gameplan-ul tau, fara sa deviezi.
Cand poti incepe sa te specializezi?
Raspunsul este si aici depinde. Este important ca incepator sa inveti tehnicile de baza in pozitiile principale, chiar daca nu toate se leaga intre ele. In primul rand, vei avea cunostinte generale asupra tehnicilor cu care poti fi atacat, precum si ce optiuni ai in fiecare pozitie si, ulterior, vei stii in ce ai putea sa te specializezi. Trebuie sa existe o baza tehnica solida pentru a putea incepe procesul de specializare. In al doilea rand, sunt multe tehnici care, prin natura lor, te vor invata anumite secrete ale BJJ-ului. Vorbim aici de cum sa pui presiune (depasire Over Under / Double Under), cum sa-ti misti soldurile (majoritatea atacurilor din garda inchisa), cum sa schimbi unghiul fata de adversar (garda inchisa, demigarda), cum sa dezechilibrezi adversarul, etc. Aceste elemente sunt foarte importante, indiferent de ce specializare vei avea ulterior.
Ca reper, centura albastra este de obicei un punct bun in care poti incepe sa te specializezi.
Exista dezavantaje?
Categoric.
Odata ce alegi sa te specializezi, pentru a avea cele mai bune rezultate, trebuie sa fii mult mai disciplinat in antrenament. Orice runda petrecuta in care nu ai lucrat cu o anumita tema pentru gameplan-ul propriu, este o runda in care timpul tau putea fi folosit mai eficient.
Sparring-urile vor incepe sa semene foarte mult intre ele, repertoriul de tehnici folosit devenind limitat, astfel ca asta poate duce catre plictiseala.
Un alt dezavantaj este ca, la un moment dat, poti atinge un plafon ce va parea initial insurmontabil. In acel moment, singurele lucruri care vor functiona sunt consecventa si analiza atenta.
Insa nu este o situatie de alb sau negru. Poti varia perioade in care lucrezi specializat cu perioade in care nu faci asta sau o faci, dar nu esti la fel de concentrat pe acest lucru. Cum am spus mai sus, eficienta in acest caz poate scadea, insa cu acest gen de eficienta ar trebui sa se preocupe mai mult sportivii profesionisti / competitorii si mai putin cei care fac de hobby sau nu au in plan sa participe la competitii.
„Fara nici un ban si fara un viitor, Francis Ngannou a plecat din Cameroon in Franta. Ngannou a lucrat pe santier si visa sa devina un boxeor pentru a scapa din saracie. A ajuns la MMA Factory Paris cu speranta ca se va apuca de cursurile de box, insa Ngannou a fost convins de Fernand Lopez sa-si incerce norocul in arte martiale mixte. In acest weekend, se lupta pentru titlul UFC la grei – cea mai galonata centura in lumea artelor martiale – si va castiga undeva in jur de 500 000 de dolari doar pentru participare. Oricum o privesti, Francis Ngannou deja e un succes.
UFC-ul par si ei foarte interesati de acest business numit Ngannou. Cu o poveste si un corp ca al lui, cine n-ar fi? Are 1,93 m , 113 kg cu abdomen vizibil si da knockout-uri. Gandeste-te la drumul lui catre titlu – prin doi dintre cei ce au fost facuti knockout de cele mai multe ori in istoria UFC-ului – si felul in care UFC-ul ii promoveaza lovitura sa de pumn ca fiind aproape magica. Se presupune ca lovitura de pumn a lui Ngannou ar fi cea mai puternica pe care cei din centrul de performanta al UFC-ului au testat-o vreodata. Dar ala nu e un record mondial, oricum te-ai uita la el – e un record pe un aparat pe care nu l-au folosit foarte multi – cu toate astea, este promovat ca si cum ar fi cel mai puternic din lume. Dana White a dus asta la extrem spunand ca s-a demonstrat ca Ngannou loveste precum un camion. Apoi uita-te la conturile de social media ale UFC-ului si cat de mult se concentreaza pe knockout-ul dat lui Overeem si pe momentele in care acesta era intins pe saltea inconstient. Nu e nimic neobisnuit ca un luptator sa stea la podea un timp indelungat dupa ce a fost facut knockout, dar cei cu transmisia de obicei muta camera imediat pentru a se concentra pe castigator si a evita momente inconfortabile. UFC-ul face tot posibilul pentru a-l face pe Ngannou un fel de Mike Tyson al lor.
Totusi, asta este treaba promoterului, si e bine sa vedem ca UFC-ul investeste in cineva care nu se numeste Conor McGregor. Pentru fanul educat al sporturilor de contact, sunt inca multe intrebari neraspunse in ceea ce priveste aceasta imagine imbatabila a lui Ngannou si, sa speram, ca acest meci cu Miocic ne va oferi cateva raspunsuri.
Gameplan Ipotetic: Stipe Miocic
Pentru Stipe Miocic, drumul este unul simplu. Francis Ngannou e un om care se descurca bine in schimburi de lovituri sau in combinatii cand adversarul sau se acopera si e static. Din acest aspect, e asemanator cu Mark Hunt, un fost adversar al lui Miocic. Hunt cauta sa loveasca pe contra de fiecare data cand Miocic intra sa loveasca, iar Miocic folosea jab-ul si fentele pentru a-l face pe Hunt sa stea pe ganduri. Aici nu se pune problema ‘va merge pe Ngannou?’, asta este un element absolut elementar impotriva celor ce cauta sa loveasca pe contra. Orice luptator de contra a avut probleme impotriva fentelor convingatoare si a jab-urilor controlate si din distanta. Motivul este unul simplu: poate sa arunce loviturile la fiecare fenta ce ii este aratata – astfel obosind si fiind pus in pozitii dificile – sau poate sa mai astepte un pic ca sa inceapa sa-si dea seama care lovituri sunt reale si care nu, astfel incasand probabil lovituri pe care nu ar trebui sa le incaseze. De la Anderson Silva si pana la Joanna Jedrzejczyk, treaba asta a functionat.
Desigur, in fragmentul de mai sus discutam despre fente CONVINGATOARE. Daca un luptator incepe sa aiba dubii sau sa faca 3-4 fente fara sa faca pasul in fata si sa loveasca pe bune, orice dubiu pe care l-a implantat in mintea adversarului, va disparea rapid. Asta este elementul uman din striking-ul stiintific si pentru a vedea asta in actiune trebuie doar sa ne uitam la meciurile lui Alistair Overeem in UFC. Il putem vedea pe Overeem facand demonstratii foarte bune de cum sa intri in distanta, sa lovesti si sa iesi repede in meciuri precum cel impotriva lui Junior dos Santos si Mark Hunt, precum si meciul cu Miocic unde aproape a castigat asa. Apoi avem meciurile cu Ngannou, Sergej Kharitanov si Ben Rothwell unde a facut pasul in fata mult prea agresiv si fara consideratie pentru adversar ca sa loveasca si a fost prins.
Singurul luptator care i-a pus jab-ul in fata lui Ngannou a fost Curtis Blaydes, ocazie cu care Ngannou a incasat complet fiecare jab si a raspuns cu o dreapta peste brat. Blaydes era mai rapid pe jab si reusea sa conecteze cu lovitura sa mai rapida, dar incasa imediat apoi o lovitura mai inceata si mai puternica.
Asta e o tema constanta in artele martiale mixte: un luptator cu o forma buna si o viteza buna in loviturile sale ajunge primul la tinta, iar apoi incaseaza o lovitura mai grea pe raspunsul adversarului. Kazushi Sakuraba l-a surprins pe Wanderlei Silva in a treia lor intalnire prin faptul ca arunca lovituri pe centru, dar era clatinat apoi de loviturile ce veneau din partea lui Silva ca raspuns. John Moraga era mai rapid ca Sergio Pettis si reusea sa conecteze primul surprinzator de des, dar Pettis a realizat ca Moraga nu facea nimic sa iasa din raza sa de actiune, astfel ca a inceput sa conecteze lovituri pe contra.
Problema lui Blaydes a fost ca jab-ul sau era previzibil, nu era ascuns si nu avea nici o grija defensiva dupa ce dadea jab-ul. Asta este tot scopul sacului de box legat la doua capete. Face luptatorul sa se miste imediat dupa ce a dat o lovitura dreapta – luptatorul loveste sacul, se duce in fata iar apoi se intoarce catre luptator, reprezentand raspunsul adversarului. E foarte usor sa vezi boxeri de top lovind acest sac de sute de ori fara sa il piarda din tinta si sa ratezi intregul scop al acestui exercitiu – uita-te la cum folosea Ronda Rousey acel sac. Dar Stipe Miocic s-a demonstrat capabil in a folosi jab-ul. Impotriva lui Mark Hunt, Roy Nelson si Fabricio Werdum, Miocic a fost capabil sa intre in distanta, sa loveasca si sa iasa nevatamant prin fentele pe care le facea dinainte de jab si prin faptul ca se punea in pozitii in care se putea apara dupa ce lovea. Fie ca scadea nivelul din genunchi, eschiva, acoperea barbia cu umarul sau obstructiona drumul dreptei adversarului cu propriul sau brat.
Unul din lucrurile frumoase ale jab-ului dublu – si poti vedea asta in meciul dintre Ray Robinson si Randy Turpin si chiar la Vasyl Lomachenko vs Guillermo Rigondeaux – este ca acopera o distanta foarte mare, forteaza adversarul sa se miste si il ajuta pe cel ce ataca jab-ul dublu sa nu se deschida prea mult. Cand un adversar se fereste de jab prin a se inclina de la nivelul bazinului sau a se lasa pe spate, jab-ul dublu il forteaza intr-o pozitie foarte incomoda, chiar dinainte ca al doilea jab sa plece. De cand a ajuns in UFC, Ngannou a facut de multe ori acest lucru, sa se lase pe spate pentru a evita lovituri si sa arunce lovitura cand adversarul paseste in fata, unde o dreapta conectata corect poate fi catastrofala.
Evident, lupta din distanta si jabul bun ale lui Miocic sunt un mod de a ajunge la o finalitate. Jab-ul seteaza bratul sau drept si aici lucrurile devin periculoase, nu doar pentru adversar ci si pentru Miocic. Dreapta sa are o minte proprie. Uneori e capabil de a lovi stiintific cu dreapta sa, sa conecteze ca apoi sa anticipeze raspunsul si sa schimbe pozitia intr-un unghi din care poate continua sa loveasca. Alteori mai putin – cauta sa se tina de adversar cu stanga in timp ce arunca disperat dreapta. Astea sunt cele ce pot fi periculoase pentru el in lupta din distanta mica/medie cu Ngannou. Cu cat Miocic sta in distanta medie, cu atat se expune mai mult.
Principalul sau obiectiv in acest meci ar trebui sa fie sa strecoare doiul (directa cu mana din spate) imediat dupa unu (jab-ul cu mana din fata). Sa fenteze scaderea de nivel pentru a-l face pe Ngannou sa se miste si sa munceasca, sa fenteze loviturile pentru a-l face pe Ngannou sa se gandeasca de doua ori inainte de a arunca contra, sa puncteze cu jab-ul si eventual directa de dreapta – intotdeauna sa-i intrerupa combinatiile si sa incheie cu un croseu de stanga sau sa intre in clinch pentru a preveni sansele pe care le are Ngannou sa-l prinda pe contra.
Un alt mod in care Miocic poate conecta dreapta este sa-l faca pe Ngannou sa arunce lovituri de picior. Ngannou nu stapaneste foarte bine loviturile de picior, dupa cum a aratat in primele sale meciuri in UFC, cand arunca loviturile de picior de pe loc si fara nici o setare. Poate sa-l faca sa arunce lovituri de picior daca sta in distanta mare, nu doar cu jab-ul dar si cu low kick-ul pe interior, lovitura folosita atat de bine impotriva lui Fabricio Werdum. Miocic a avut probleme mari cu low kick-urile pe exterior de la Junior dos Santos, dar cand Ngannou incearca sa loveasca cu piciorul, el va trebui sa paseasca pe c entru cu dreapta in timp ce Ngannou e intr-un picior. Cand timing-ul este bun, lovitura este una foarte puternica si chiar daca nu rezulta intr-un knockout, poate oferi sansa de knockdown sau takedown.
Gameplan Ipotetic: Francis Ngannou
Armele lui Francis Ngannou din distanta mica sunt deja bine cunoscute. Uppercut-ul de stanga impotriva unui Alistair Overeem prins intr-o pozitie foarte proasta a fost difuzat la infinit. Uppercut-ul de dreapta dat pe contra lui Arlovski este si el bine stiut.
Desi vechea schema de a te lasa pe spate si a contra ataca ar putea merge daca Miocic accepta sa stea la schimburi precum Arlovski si Overeem, e intotdeauna mai bine sa iti faci un plan ce ia in calcul un adversar competent si periculos si sa fii placut surprins daca acesta face o greseala. Astfel, Ngannou ar trebui sa se concentreze pe a forta aceste schimburi si sa caute exact ce arme are pentru a-l pune in pericol pe Miocic atunci cand acesta este la distanta.
In primul rand, Ngannou ar trebui sa aiba o deplasare buna si sa taie cusca. Desi Miocic a fost bun in a evita sa fie prins pe cusca, daca Ngannou lucreaza constant si eficient pentru asta, ar trebui sa apara rezultate. Ar putea sa foloseasca combinatia de jab-jab-directa de dreapta pe care a folosit-o in mod repetat impotriva lui Blaydes. Miocic are tendinta de a oferi spatiu si sa tina capul in aer complet neprotejat si a fost prins de cateva ori de Nelson, Werdum si dos Santos. Alonja lui Ngannou combinata cu jab-ul dublu ar putea rezulta in niste consecinte mult mai drastice decat cele pe care le-a intalnit pana acum in adversarii mai sus mentionati.
Alternativa, una pe care fiecare luptator ce cauta sa taie ringul ar trebui sa o aibe in buzunarul sau din spate, este sa faca un pas in spate si sa-l lase pe Miocic sa vina la el. Daca Ngannou refuza sa preseze un minut, sunt sanse ca Miocic sa vina un pic in fata. Miocic a fost foarte aproape sa piarda titlul impotriva lui Overeem, cand a fost un pic prea entuziasmat in timp ce-l presa pe acesta si a intrat drept intr-o directa de stanga ce l-a pus in fund.
Dar deplasarea lui Ngannou – precum multe alte lucruri in ceea ce-l priveste – este un pic misterioasa. Cand a venit in UFC, nu avea nici macar fundamentele deplasarii, acesta deplasandu-se in fata cu piciorul din spate prima oara – lucru util doar daca ai niste lovituri excelente cu piciorul din fata pe care vrei sa le arati – lovituri pe care Ngannou nu le are. Se vad totusi niste imbunatatiri, dar luptele au fost mult prea scurte pentru a arata daca aceste imbunatatiri vor ramane prezente si in runda a treia pe fond de oboseala.
Dreapta lui Miocic pare sa fie cea mai mare amenintare. Exista cateva metode pentru ca Ngannou sa-l faca s-o arunce in gol. Prima este sa-l prinda pe cusca si sa sara pe el inainte ca acesta sa se deplaseze circular si sa iasa. Asta e mai complicat. A doua metoda este sa-i arate ceva ce va crede ca trebuie speculat. De cele mai multe ori asta e o intrare la proiectare esuata. De fiecare data cand Roy Nelson intra la soldurile lui Miocic, Miocic tinea stanga pe el si dreapta o arunca agresiv, fara nici un considerent pentru aparare. A fost o gaura foarte mare in performanta sa din acea seara, performanta de altfel foarte buna in general. Si s-a intamplat in continuare. La fel si cu Werdum. A aruncat un low kick pe interior iar apoi statea cu mainile in fata ca o mumuie si a inceput sa arunce lovituri.
Ngannou a aratat ca e un om puternic in clinch. Daca poate intra sub Miocic, poate initia un schimb si poate incheia schimbul din clinch in termenii sai sau macar stie ca atunci cand Miocic lasa putin spatiu pentru a iesi, poate arunca lovituri grele. Ar fi o oportunitate buna de a conecta niste combinatii. Desi Miocic e un boxeor ce are o postura dreapta, astfel nefiind o tinta pentru uppercut-uri, imediat ce vede o intrare la proiectare isi arunca soldurile in spate si capul sau ramane expus pentru uppercut.
O intrebare foarte importanta este cat de buna va fi apararea la proiectari a lui Ngannou pe masura ce trec rundele. De fapt, trebuie sa-l vedem pe Ngannou cu totul cat de bun este pe masura ce trec rundele. Multi au fost impresionati de faptul ca a fost mai puternic ca Overeem in clinch si l-a intors pe musca, dar ala a fost un meci de un minut. Wrestling-ul bun e asemanator cu un box bun – nu te astepti sa ai o rata de succes de 100%. Miocic a fost intotdeauna bun la intrarea la un picior si la a face adversarul sa lucreze, urmand ca proiectarile sa-i iasa in rundele ulterioare. In meciul de doua runde recent cu Blaydes, in runda a doua a fost proiectat si a cazut direct in control lateral. Blaydes l-a lasat sa-i ia underhook-ul si sa se ridice, dar a fost interesant oricum si meciul a fost oprit datorita accidentarii la ochi a lui Blaydes.
Poate Ngannou il va spulbera pe Miocic intr-un meci rapid, lucru ce nu ne va spune nimic despre el, dar Miocic pare genul de luptator – cu echipa potrivita in jurul sau – care chiar sa-i testeze slabiciunile lui Ngannou. Oricum ar fi, e greu sa ne imaginam ca nu se vor mai intalni o data. Amandoi sunt tineri comparativ cu ceilalti competitori de la heavyweight si, impreuna cu Blaydes si Tybura, ofera in sfarsit putina speranta pentru viitorul diviziei.”
Desi sporturile de contact (MMA, Kickbox, BJJ, etc) sunt considerate sporturi individuale, ai totusi nevoie de o echipa pentru a te putea antrena si a putea progresa, astfel „calitatea” partenerilor de antrenament influentand in mod direct progresul tau.
Mai jos vom prezenta cateva din lucrurile la care trebuie sa ai grija pentru a putea fi un partener bun de antrenament in Jiu Jitsu Brazilian.
1. Fii atent la ce se preda.
Prima este sa fii atent la ce se preda, cu atat mai mult daca esti incepator si nu cunosti tehnica respectiva sau nu cunosti toate detaliile. Cand vei lucra cu partenerul, exista sansa ca acesta sa nu poata executa corect tehnica, astfel ca tu, daca ai fost atent la detalii, ii poti indica aspectul pe care il greseste. Daca totusi esti foarte incepator, tehnica executata de tine si partener nu pare a fi exact ceea ce s-a predat sau nu esti sigur ca este corect ce faceti, e intotdeauna mai bine sa va opriti si sa intrebati antrenorul pentru explicatii aditionale, decat sa continuati sa faceti gresit amandoi.
2. Intensitatea in drilling.
Drilling este termenul pe care il folosim atunci cand lucram tehnica. Ce inseamna sa lucrezi o tehnica sau sa o drilluiesti? Inseamna ca vei executa o tehnica pe partenerul tau in timp ce acesta iti pune zero sau aproape zero rezistenta. Apoi este randul lui sa execute tehnica pe tine, in timp ce tu pui zero sau aproape zero rezistenta. Scopul cand se lucreaza tehnica este de a capata o intelegere de baza asupra tehnicii predate precum si de a o intipari in memoria musculara. Nu poti obtine aceste doua lucruri lucrand la intensitate de sparring, in special daca tehnica e complet noua pentru tine si daca esti incepator.
Exista si drilling cu grad de rezistenta mai mare, insa daca este cazul, acesta va fi mentionat de antrenor. Daca nu, se presupune ca este cu rezistenta zero.
Scopul cand se lucreaza o tehnica este intelegerea acesteia si intiparirea ei in memorie, lucruri ce nu se pot intampla daca partenerul opune multa rezistenta. Intai se invata tehnica cu grad de rezistenta zero sau aproape de zero, urmand ca in sparring sa se incerce executia ei pe un partener ce opune rezistenta.
3. Ofera feedback.
In timpul drilling-ului, poti oferi feedback partenerului. Prin feedback ne referim la anumite momente sau situatii cand simti o diferenta in tehnica executata de partener. Cand pune mai multa presiune sau mai putina, cand finalizarea se simte mai puternica, cand controlul este unul mai bun ca inainte, etc. Astfel iti poti ghida partenerul prin sfaturi mici catre a executa tehnica in mod corect, atunci cand este cazul. Daca totusi acesta nu reuseste sa execute corect, este mai bine sa chemati antrenorul.
3. Intensitatea in sparring.
Acest subiect trebuie abordat din doua perspective. Prima, din perspectiva unui incepator. Majoritatea incepatorilor folosesc o intensitate foarte ridicata in sparring. Acest lucru poate fi considerat gresit din mai multe motive. Lucrand la intensitate foarte ridicata, ca incepator, nu vei apuca sa procesezi mental foarte mult din ceea ce se intampla in acel sparring din punct de vedere tehnic / tactic. Nu vei constientiza ce greseli faci si nu vei constientiza ce greseli face adversarul. Vrei sa vezi daca faci sparring prea tare? Intreaba-te dupa ce ai terminat runda ‘In ce pozitie am avut probleme in acest sparring?’ sau ‘Ce a facut adversarul sa-mi creeze probleme?’ . Daca nu poti raspunde, e foarte probabil sa fi facut sparring-ul la o intensitate prea ridicata. O alta problema cu sparring-ul foarte intens la incepatori este ca va fi si riscul mai mare de accidentare, incepatorii necunoscand pozitiile periculoase in care iti poti accidenta partenerul printr-un nivel de intensitate necorespunzator. Si ultima, pe care mai mult ca sigur deja o stii, iti va fi foarte greu sa faci toate rundele de sparring datorita oboselii.
In ceea ce ii priveste pe cei ce au trecut de stadiul de incepator, intensitatea ridicata in sparring este ok, cu mentiunea ca si partenerul trebuie sa fie de la un nivel suficient de ridicat. Intensitatea ridicata in sparring este benefica si are rolul ei, in special in antrenamentele competitionale, insa trebuie sa fii constient de tehnicile si miscarile pe care le faci si de momentele in care iti poti rani partenerul (momente in care scazi intensitatea pentru a evita astfel de momente). Si asta ne duce la punctul numarul 4.
4. Intensitatea pe finalizari si pe tehnici ce pot rani adversarul.
Indiferent de intensitatea cu care faci sparring, in momentul in care ajungi intr-o pozitie din care finalizezi, in special pe articulatii, intensitatea trebuie sa scada. Finalizarile NU SE FAC EXPLOZIV in cadrul antrenamentului. Odata ce ai prins priza necesara pentru finalizare, presiunea se pune usor si creste gradual, pentru a putea da timp suficient partenerului sa bata.
Daca ajungi in punctul in care simti ca finalizarea va rupe articulatia (mana complet extinsa la armbar cu soldurile ridicate, kimura nord sud in care bratul i-a trecut deja de spate, etc), iar partenerul nu bate din cauza orgoliului, alegerea corecta este sa te opresti acolo din tras pentru a evita accidentarea partenerului. La finalul zilei, tu stii ca intr-o situatie reala ai fi putut incheia acolo confruntarea. Evident, la randul tau, cand partenerul te prinde intr-o finalizare si presiunea pe articulatie creste, bate intotdeauna cu palma pe el sau pe saltea pentru a evita orice alta neplacere. Nu se justifica niciodata sa-ti asumi o sansa foarte scazuta de a iesi din finalizare cu riscul de a te accidenta.
O alta mentiune importanta este sa ai foarte mare grija la pozitiile si tranzitiile in care iti poti accidenta partenerul. Pozitii precum control cap-brat din control lateral (unde poti pune presiune pe cervicala), pozitiile avansate de atacuri pe picioare (knee reaping), proiectari, etc.
Nu executa finalizarile exploziv. Incepe prin a pune putina presiune, iar apoi creste gradual, pentru a putea da timp partenerului sa bata.
5. Situatiile de forta disproportionata.
Atunci cand faci sparring cu un partener fata de care ai un avantaj mare de forta, in special daca amandoi sunteti incepatori sau doar el e incepator, incearca sa folosesti forta aproximativ egala cu a lui. In caz contrar, sparring-ul va fi mult mai putin eficient pentru tine, pentru ca vei putea executa miscari prin forta bruta, fara sa le faci corect tehnic si va creste si sansa de accidentare pentru partenerul tau, situatia fiind astfel una contraproductiva pentru amandoi.
6. Stalling-ul sau tragerile de timp.
Pe cat posibil, in special daca sparring-ul nu este unul in care tineti cont de punctajul IBJJF sau orice alt punctaj, incearca sa eviti stalling-ul sau trasul de timp. Acesta nu este productiv si vei pierde astfel timp util in care ai fi putut incerca o tehnica sau o tranzitie, astfel capatand mai multa experienta.
In general in sparring vrei sa te expui la cat mai multe situatii, pentru a progresa cat mai repede.
Stalling-ul are insa rolul lui in competitii si in sparring-uri ce simuleaza conditiile competitionale.
7. Igiena.
Un alt punct foarte important este igiena. Asigura-te ca vii intotdeauna in echipament curat si ca folosesti papuci / adidasi oricand esti inafara saltelei. In caz contrar, iti expui colegii din sala la un risc crescut de a contacta diverse infectii precum cea cu stafilococ. Astfel de conditii medicale presupun timp in care nu te poti antrena, costuri medicale, sanatate scazuta, etc.
Foarte important, asigura-te ca-ti bandajezi tot timpul orice rana deschisa pe care o ai (zgarieturi, etc) atat pentru binele tau, cat si pentru binele partenerului de antrenament.
8. Reluarea pozitiei dupa o intrerupere.
Mai sunt situatii in care sparring-ul se intrerupe in mijlocul rundei din diverse motive (trebuie sa va mutati in alta parte, sunteti langa un perete, etc). Cand o astfel de intrerupere se intampla, este considerat normal ca sparring-ul sa se reia din pozitia in care v-ati oprit, indiferent ca pozitia este una buna sau rea pentru tine. Astfel, chiar daca erai intr-o pozitie dificila, este considerat normal ca la reluarea sparring-ului sa lasi partenerul sa inceapa exact in pozitia in care era inainte si cu aceleasi prize.
Duminica dimineata vom avea parte de ultimul pay per view UFC pe acest an.
In aceasta gala, avem doua meciuri foarte interesante in main event, unul dintre ele fiind Cyborg vs Holm.
Astazi, intr-un articol tradus anterior (articol scris de analistul Jack Slack) v-am prezentat cateva aspecte tehnice ce au facut-o pe Holly Holm sa aiba succes impotriva Rondei Rousey si anume taiatul custii si deplasarea eficienta.
In aceasta a doua parte puteti citi ghidul tactic oferit de Jack Slack pentru meciul dintre Holm si Cyborg.
„2017 a fost un an ciudat pentru pay per view-urile UFC. Compania s-a abatut de la modelul de succes de pana acum, acela de a face meciuri bune intre luptatori buni si de valoare echilibrata, sperand ca nu se va prinde lumea. In schimb, s-au concentrat foarte mult pe a face super-fight-uri, insa nu au facut prea multe.
Acum, pe final de an, se afla in pozitia de a avea nevoie de un pay per view puternic, insa cu nici un luptator in situatia de a face asta. Demetrious Johnson, Tyron Woodley si oricine e acum campioana la femei la flyweight, nu sunt nume ce le-ai pune in main event pentru o astfel de gala. Astfel ca UFC-ul s-a concentrat pe ceea ce avea.
Holly Holm inca mai are niste faima reziduala dupa bataia pe care i-a dat-o Rondei in Noiembrie 2015, in ciuda faptului ca a avut 4 meciuri ulterioare unde poate nu a dat randamentul dorit. Apoi este Cyborg, care nu prea avea adversar pe masura, asta dupa ce si-a petrecut toata cariera invingand luptatoare umflate de la bantamweight.
Dar daca pui aceste doua luptatoare intr-un meci, fanii sportului chiar stau un pic pe ganduri. Acesta este un meci pe care fanii chiar vor sa-l vada.
Knockout-ul pe care i l-a dat Holm Rondey Rousey a socat pe toata lumea. A luptat perfect in acel meci, scotand la iveala fiecare greseala si vulnerabilitate a Rondey si exploatand-o la maxim. Apoi a venit acel knockout spectaculos prin high kick, lovitura de altfel preferata de Holm de-a lungul carierei.
Problema e ca Holm nu a reusit sa faca asta decat impotriva unor adversari slabi si a Rondey Rousey (luptatoare ce avea probleme foarte mari pe striking).
In meciul cu Miesha Tate, Holm a avut o abordare jab-side kick impotriva Mieshei Tate, abordare ce nu i-a reusit, fiind submisa in ultima runda si pierzand centura. Apoi Holm a fost pusa in fata Valentinei Shevchenko (luptatoare ce asteapta sa loveasca pe contra) si a lui Germaine de Randamie (luptatoare provenita din kickbox). In ambele meciuri, Holm a aratat foarte rau.
In noul episod din Ringcraft: Decaderea Rondei Rousey (articol tradus AICI), aruncam o privire asupra cum Holm a surclasat-o pe Rousey folosind o deplasare si o stiinta a ringului exemplara. Holm nu a facut niciodata doi pasi in spate fara sa schimbe unghiul fata de Ronda. Daca se apropia de cusca, se deplasa imediat in lateral sau o provoca pe Ronda sa arunce o lovitura pentru a putea eschiva si iesi din distanta. A fost o situatie clasica de taur si matador, situatie ce ne-a aratat ca boxul implica mult mai mult decat pur si simplu lovituri de brat.
Ce nu are sens este faptul ca Holm a inteles foarte clar marea problema a Rondei: inchiderea distantei in linie dreapta si intr-un mod previzibil. Si totusi, cand Shevchenko si de Randamie au invitat-o pe Holm in meci sa aiba initiativa si sa conduca, Holm a facut fix aceeasi greseala, inchizand distanta alergand agresiv in fata, in linie dreapta, aruncand lovituri si urland pe ele ca niste copii la o ora de karate. Nu a fost sub nici o forma ofensiva unei luptatoare cu un box de clasa mondiala. Si Shevchenko si de Randamie au prins-o pe contra pe Holm, aceasta intinzandu-se prea mult pe lovituri. Shevchenko si de Randamie nu au nimic magic – tacticile lor puteau fi incomodate foarte usor prin fente bune si jab-ul dublu – dar Holm isi petrecea timpul stand inafara distantei de lovitura, facandu-si curaj pentru a navali spre ele o data sau de doua ori pe runda.
E usor sa fii pesimist cand te gandesti ca Holm urca o categorie, pentru a lupta cu Cyborg, care este printre putinele luptatoare care chiar au ce cauta acolo.
Enigma Cyborg
Uite care e treaba cu Cyborg. Nimeni nu stie cat de buna e sau nu e. Nu ai cum. Majoritatea adversarelor ei au fost luptatoare de la 135 care au luat in greutate, iar aptitudinile acestora au variat, unele fiind mediocre altele fiind jenant de slabe.
Ar putea chiar sa fie cele mai bune adversare de la featherweights din lume, dar cand te uiti la alte meciuri cu luptatori de elita, iar apoi vezi adversarii lui Cyborg, nu poti decat sa te intrebi: de ce se deranjeaza UFC-ul sa faca aceasta divizie?
Cele doua victorii care chiar au contat pentru Cyborg au fost cele impotriva lui Marloes Coenen si Gina Carano. Coenen a fost o pioniera in divizia femeilor si prima luptatoare mare de la 145 de pounds, dar putea face categoria si la bantamweight cand dorea. Victoria lui Cyborg impotriva unei Coenen in varsta a venit in 2013. Leslie Smith ar putea fi de fapt cea mai buna adversara pe care a avut-o in ultimii ani.
Ceea ce e de admirat la Cyborg, este disciplina si dorinta ei de a deveni din ce in ce mai buna in toate disciplinele si de a se testa in acestea. Fie ca vorbim de suplexul dat de ea in drum spre o medalie de aur la mondialele de la centuri mov in BJJ sau luptele de kickboxing in Lion Fight in 2013 si 2014, Cyborg e intotdeauna gata.
Infrangerea sa impotriva Jorinei Baars in meciul de kickboxing din 2014 este o infrangere importanta de studiat, considerand meciul de acum cu Holm. Cyborg a avut o singura metoda de a ajunge la Baars, anume sa paseasca in fata tot timpul si sa o faca sa ajunga pe corzi. Baars a macinat-o cu lovituri drepte – jab-uri, directe de dreapta si lovituri de picior in linie dreapta spre corp si cap – insa a avut probleme cu low kick-urile si loviturile circulare , lovituri pe care Cyborg pasea in fata si lovea.
Cand vrei sa lovesti, fara sa fii lovit, impotriva unui luptator cu lovituri puternice, low kick-ul e tentant. Ataci cea mai apropiata tinta, cu arma cu care ai cea mai mare alonja. Problema e ca e usor sa pasesti in fata pe timing, daca low kick-ul nu este mascat cum trebuie. Tonya Evinger, de exemplu, a fost lovita foarte rau cu crosee de stanga pe contra si directe de dreapta la interceptare cand incerca sa arunce un low kick.
Aici intervin loviturile oblice, de interceptare, ale lui Holly Holm. Sunt foarte greu de prins si lovitura este una in linie dreapta – insemnand ca lovitura in sine obstructioneaza drumul catre linia de centru – facand foarte dificila contra cu o lovitura de brat. E ca un push kick clasic, doar ca e mult mai greu de dezechilibrat, fiind aproape imposibil sa blochezi lovitura si sa redirectionezi piciorul catre exterior. In plus, lovitura este tintita in proximitatea genunchiului, fortand luptatorul sa indrepte piciorul si sa duca soldurile in spate, astfel punandu-l intr-o pozitie din care e imposibil sa lovesti. Este o lovitura foarte eficienta impotriva celor care preseaza foarte agresiv si cu lovituri grele.
De fapt, cu cat te uiti mai mult la acest meci, cu atat vezi mai multe similaritati intre Rousey si Cyborg. Ambele vor sa inchida distanta rapid si sa ajunga intr-o distanta medie de lovire, ambele lucreaza bine din clinch si ambele nu stau foarte bine la taiatul custii / ringului. Poate acesta ar fi un motiv bun sa fiu optimist pentru Holm in acest meci. Pare ca ar fi o abordare buna pentru Holm sa aiba rabdare in acest meci. Sa stea doua runde doar sa o evite pe cat posibil pe Cyborg, sa loveasca piciorul din fata cu lovituri oblice urmand ca apoi sa loveasca cu directa de stanga atunci cand Cyborg se enerveaza si incepe sa preseze din ce in ce mai agresiv.
Dar Cyborg e mult mai mare decat Rousey. Holm a intrat in clinch impotriva lui Shevchenko si de Randamie atunci cand nu mai avea idei si a intrat in clinch de cateva ori si cu Rousey, chiar si atunci cand lupta perfect. Tot ce trebuie sa faca e sa fie egala in clinch cu Cyborg, s-o oboseasca, urmand ca mai apoi in rundele ulterioare, Cyborg sa oboseasca de la stilul pe care il are si loviturile puternice pe care le arunca. Dar daca Holm e prinsa in clinch si lovita cu genunchii si cu coatele de la inceputul reprizei pana la sfarsitul acesteia, sansele ii vor scadea considerabil.
UFC-ul a facut ceva impresionant cu acest meci – a creat un meci cu Cyborg care chiar e interesant. Si un meci cu Holly Holm in care fanii vor uita cat de neimpresionante au fost ultimele meciuri ale sale. Poate Holm s-o invinga pe, aparent imbatabila, Cyborg? Sau poate vom vedea o Cyborg mult mai rabdatoare si cu un gameplan foarte bine pus la punct? Sau poate ca pur si simplu Cyborg o va strivi. Daca lucrurile continua sa mearga ca pana acum, probabil o vom vedea pe Holm castigand intr-o maniera incredibila, ca apoi sa intalneasca o adversara ce lupta pe contra si sa nu faca nimic notabil timp 25 de minute.
Ramane de vazut apoi care va fi urmatorul adversar pentru oricine castiga centura.”
Salutare! Sunt Mona de la Absoluto! Cu ce te-as putea ajuta? Esti interesat de program, locatii, preturi abonamente sau cum se face o rezervare? Scrie-mi intrebarile in chat si iti raspund cu drag.
Deschide chat-ul
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.
