Ghidul loviturii de cot: cum sa le inveti intr-o ora

de Gabriel Necula

In acest articol iti vom explica mai multe despre loviturile de cot. Cum se executa, ce avantaje au, ce dezavantaje au si cum le poti invata.

Mai jos, un scurt instructional cu Ciprian Carausu, antrenor de BJJ si MMA la Absoluto, despre loviturile de cot.

YouTube player

 

Intai, vom vorbi despre detaliile de executie si ce trebuie sa faci pentru a lovi cat mai corect.

1. Pivotul. Pivotul pe lovitura este un principiu foarte important in striking si este un element tehnic esential atunci cand vorbim de lovituri cu bratul din spate, fie ca vorbim de lovituri cu pumnul sau cu cotul. Pivotul are rolul de a genera forta pe lovitura. In clip, la 1:13 puteti vedea exact cum se face pivotul. Pivotul presupune:

  • rotatia soldurilor inspre piciorul din fata (astfel ca o persoana care sta cu piciorul stang in fata, isi va roti soldurile spre stanga atunci cand executa o lovitura cu bratul din spate) ;
  • flexarea usoara a genunchiului piciorului din spate, ramanand doar cu pingeaua pe sol si impingand in picior pentru a genera forta.

2. Miscarea bratelor. Bratul care nu loveste sta intotdeauna ridicat in cap pentru a putea proteja impotriva unei eventuale lovituri pe contra. Daca alegeti sa loviti de jos in sus, mana care loveste trebuie intotdeauna sa protejeze simultan si capul, palma trecand pe la ureche, dupa cum se poate vedea si in video. Dupa ce loveste, bratul revine imediat in pozitia initiala in garda, protejand capul.

3. Pozitia picioarelor. Picioarele trebuie sa-ti ofere tot timpul o baza stabila pentru a avea echilibru si pentru a putea genera putere. Tot timpul un picior in fata si unul in spate, latimea fiind aproximativ data de distanta umerilor. Odata executata lovitura, se schimba doar plasamentul piciorului din spate, acesta pivotand. Nu trebuie sa fiti in nici un moment cu picioarele pe aceeasi linie, fie ca vorbim vertical sau orizontal.

4. Adversarul. Evident ca adversarul trebuie sa fie intr-o distanta foarte scurta pentru a putea executa cu succes o astfel de lovitura. Cu toate ca aceasta distanta poate fi inchisa si printr-o deplasare foarte buna, deplasarea corecta este un element tehnic ce se deprinde dupa multe antrenamente. Un element foarte important care iti poate mari sansa de succes cu o astfel de lovitura este priza pe capul adversarului. Mai exact, odata ajunsi in distanta foarte mica, mana din fata poate veni cu priza pe ceafa adversarului, astfel intrand in clinch, si sa traga de cap in timp ce se executa lovitura cu cotul bratului din spate, amplificand forta loviturii.

In clipul de mai jos putem vedea doua lovituri de cot folosite eficient, atat de Mark Hunt cat si de Alistair Overeem:

YouTube player

Avantaje ale loviturii de cot:

  • Riscul mic de accidentare. Loviturile de cot prezinta un risc foarte mic de accidentare al celui care le executa, spre deosebire de loviturile de pumn. Loviturile de pumn, in special fara manusi, pun in real pericol incheietura si oasele degetelor. O incheietura rupta in timpul unui conflict poate inclina masiv balanta in favoarea adversarului.
  • Probabilitate foarte mare de a taia fata adversarului. Unul din avantajele loviturilor de cot este ca pot crea o taietura foarte usor pe fata adversarului. In cazul in care taietura este adanca si adversarul sangereaza puternic, poti fi in avantaj odata ce sangele ii intra in ochi, fie ca doresti sa fugi sau sa inchei altercatia.
  • Sunt surprinzatoare. Loviturile de cot sunt surprinzatoare si in MMA la cel mai inalt nivel. Multi luptatori de varf au fost surprinsi cu astfel de lovituri. Cu atat mai mult poate fi surprins un atacator neantrenat cu o lovitura de cot. Daca cele circulare pot fi blocate cu o garda decenta, lovitura de cot de jos in sus este foarte imprevizibila si greu de aparat.
  • Pot fi setate cu lovituri de pumn. Loviturile de cot pot fi pregatite cu o lovitura de pumn pentru a mari sansa de succes. Spre exemplu directa de stanga, pas in fata si cot cu bratul drept.
  • Nu te expun. Un alt avantaj al loviturilor de cot este ca ele nu te expun foarte mult contrelor. Majoritatea loviturilor de cot te mentin in pozitie de garda, in special cea care pleaca de jos in sus. Mai mult, e greu sa fii prins cu un croseu pe acea parte, dat fiind ca distanta este foarte mica.

Dezavantaje ale loviturii de cot:

  • Necesita distanta foarte mica fata de adversar. O lovitura de cot presupune sa intrii in distanta foarte scurta pentru a o executa. Asta vine si cu riscuri, pentru ca adversarul poate executa si el astfel de lovituri sau poate initia clinch-ul.
  • Forta din knockout variaza. Sansele de a da knockout cu o lovitura de cot variaza. Primul lucru foarte important aici este suprafata de contact. O lovitura cu varful cotului va fi devastatoare, forta generata fiind transmisa mai departe in adversar pe o suprafata foarte mica de contact. Daca lovitura este disipata pe o suprafata mai mare (spre exemplu partea superioara a antebratului), forta de knockout scade. Evident, al doilea element foarte important este locul in care conecteaza lovitura.

 

Cum sa inveti loviturile de cot

Din fericire, loviturile de cot se aseamana foarte mult cu directa de stanga si directa de dreapta, astfel ca daca ai mai lucrat directele, tot ce trebuie sa faci este sa lovesti cu cotul in loc de pumn.

Daca nu, tot ce trebuie sa faci este sa iei o pozitie de garda (dreptacii stau cu stangul in fata, astfel ca mana dreapta sa fie in spate; stangacii stau cu dreptul in fata astfel ca bratul stang sa fie in spate), sa te asiguri ca ai o distanta de umeri in latime  si aproximativ aceeasi distanta si in lungime, sa-ti duci ambele brate in cap, coatele tale fiind orientate in jos, perpendicular pe sol, dupa care poti incepe sa exersezi loviturile de coate. Incepe cu lovitura de cot cu bratul din fata deoarece este mai usoara. Asigura-te tot timpul ca celalalt brat ramane in cap, iar odata ce ai executat lovitura, bratul din fata se intoarce instant in pozitia de garda.

Apoi, poti continua cu lovitura cu cotul din spate. Asigura-te tot timpul ca pivotezi (mai sus gasesti detaliile despre pivot), ca ai tot timpul echilibru si ca bratul se intoarce tot timpul in cap. Daca in orice moment consideri ca nu ai echilibru si poti cadea usor, acorda mai multa atentie plasamentului picioarelor.

Pentru inceput, executa miscarile usor pana ajungi sa le stapanesti, dupa care le poti executa in viteza.

Pentru a afla mai multe despre loviturile de coate, precum si despre alte tipuri de lovituri, te asteptam la orele de Kickboxing si MMA la Absoluto Fighting Center.

 

 

3,031 Views0
Cele mai importante elemente in stilurile cu lovituri: distanta si deplasarea

de Gabriel Necula

article-2420981-1BD4BA95000005DC-142_634x419
Floyd Mayweather (in dreapta), un maestru al aprecierii distantelor si al folosirii deplasarii atat ofensiv, cat si defensiv

Intr-o lupta, distanta si deplasarea au mai multe roluri, acestea depinzand foarte mult de atributele fizice si tehnice ale combatantilor. Folosirea eficienta a distantei si a deplasarii poate ajuta combatantul sa:

a) Evite loviturile. ​Pentru a putea conecta cu o lovitura, distanta dintre cei 2 combatanti trebuie sa fie de un brat (in cazul loviturilor de brat) sau de un picior (in cazul loviturilor de picior). Daca in momentul in care unul din combatanti arunca o lovitura de brat, celalalt se deplaseaza si mareste distanta dintre ei, initiatorul loviturii va rata. Aici intervin si cunostintele tehnice ale combatantilor, cum stiu fiecare sa pastreze distanta, cum pasesc pe lovitura si asa mai departe.

b) Evite proiectarea. ​Pastrarea unei distante mai mari fata de adversar ajuta in prevenirea proiectarii lui, prin faptul ca acesta trebuie sa acopere o distanta mai mare pentru a acoperi distanta, lucru ce necesita un timp si un efort mai mare din partea lui.

c) Sa proiecteze. ​In aceeasi masura, presarea adversarului si inchiderea constanta a distantei prin deplasare ajuta la intrarea in clinch si eventuala proiectare a adversarului.

d) Sa puna in valoare atribute fizice precum alonja. ​Un luptator inalt va cauta tot timpul sa pastreze o distanta mai mare decat cea in care adversarul poate lovi, dar nu atat de mare incat nu poate el insusi lovi, astfel asigurandu-se ca el loveste iar adversarul nu (acest lucru fiind posibil pentru cei care sunt mai inalti ca adversarul lor, astfel cel mai probabil avand si membrele mai lungi).

Ce distanta ar trebui sa folosesti?

Putem clasifica distanta in 3 feluri :

a) Distanta mica intre combatanti​ : Folosita atunci cand se cauta clinch-ul, schimbul agresiv de lovituri sau unul dintre combatanti preseaza foarte mult pentru a anula avantajul de alonja.

b) Distanta medie intre combatanti​ : Folosita pentru schimbul de lovituri de brat / picior avand in continuare posibilitatea de a proiecta.

c) Distanta mare intre combatanti ​: Cautata in special de cei cu alonja mare sau care vor sa evite proiectarile, loviturile fiind aruncate intotdeauna pe deplasare pe pas inainte.

Astfel in functie de atributele tehnice si fizice pe care le aveti, precum si de cele ale adversarului, se poate cauta folosirea unei distante mai mici, medii sau mai mari. Un alt lucru esential de stiut este ca foarte multe confruntari pe strada incep dintr-o distanta foarte mica (de cativa centimetri) si invingatorul este de cele mai multe ori cel care loveste primul (datorita timpului incredibil de mic de reactie al adversarului din acea distanta). De aceea cand va simtiti amenintat de o persoana, cautati sa tineti minim o distanta de un brat fata de agresor, pentru a putea reactiona in cazul in care se ajunge la schimburi de lovituri.

Cum pot afla mai multe? Pentru a afla mai multe despre distanta, deplasare si rolul ei in lupte (fie ele in cusca sau in situatii de autoaparare) te asteptam la orele de Mixed Martial Arts, Kickboxing sau BJJ, la Absoluto Fighting Center, pentru a te invata cum sa te deplasezi intr-o lupta si cum sa folosesti distanta in avantajul tau precum si multe alte tehnici si principii de lupta.

991 Views0