De departe cel mai important lucru de invatat este cum se poate preveni un conflict. Astfel, conflictul poate fi prevenit inainte ca acesta sa inceapa si, evident, fara a fi nevoie de aplicarea unor tehnici de lovire sau de neutralizare a adversarului.
Cum pot preveni conflictele pe strada ?
Pentru a face asta, cativa pasi importanti sunt:
Adopta o postura corecta. Viata cotidiana si lipsa de activitate fizica ne face sa avem o postura a spatelui gresita si sa devenim cocosati. Multe persoane nu sunt constiente de aceasta schimbare iar musculatura slab dezvoltata nu ajuta nici ea tinerea spatelui intr-o pozitie dreapta. Pentru a realiza asta, puneti-va cu spatele la un perete, calcaiele atingand peretele. Pentru a avea o postura corecta, trebuie sa atingeti peretele cu umerii (tragandu-i in spate) si cu ceafa . Pe langa faptul ca aceasta postura corecta va va scapa in timp de eventualele dureri de lombari, va ofera si un aspect mult mai increzator si atletic.
Pe langa beneficiile fizice, o postura corecta emana siguranta de sine si atleticism.
Evita sa te uiti in ochii trecatorilor prea mult timp. Mentinerea contactului vizual intre ochi pentru o durata prelungita de timp poate fi interpretata ca si agresivitate, mai ales de catre persoane agresive de fel sau sub influenta alcoolului si/sau a altor substante.
Nu mentine eye-contact-ul prea mult cu oamenii, pentru a evita confuziile si neplacerile.
In cazul in care conflictul este in stadiul verbal incearca sa calmezi spiritele. Mentine o distanta de minim un brat intre tine si agresor si incearca permanent sa il calmezi, tot timpul pe un ton calm si dandu-i dreptate, daca e nevoie. Scopul este evitarea fazei de conflict fizic. Foarte important, niciodata nu tineti mainile in buzunar, la spate, jos, etc. Desi nu puteti tine mainile in garda, caci ar insemna declansarea conflictului fizic, cautati sa tineti mainile cat mai sus (spre exemplu la barba, pozitia in care pare ca va concentrati) sau la nivelul pieptului, pentru a putea reactiona repede in cazul in care conflictul devine fizic.
Un caz recent, mediatizat, este cel al lui Tom deBlass, centura neagra in Jiu Jitsu si luptator Pro MMA, care in ciuda faptului ca avea abilitatea necesara sa il invinga intr-o confruntare fizica, a reusit sa convinga cealalta persoana ca nu bataia este calea.
Exista conflicte si situatii in care confruntarea fizica este inevitabila. Cand simtiti ca sunteti intr-o astfel de situatie, cel mai eficient sa aruncati prima lovitura (astfel avand sansele cele mai ridicate de castig) sau sa fugiti.
Un alt factor foarte important in prevenirea situatiilor este „self awareness-ul”. Altfel spus, trebuie intotdeauna sa fii constient de mediul in care esti, fie ca esti pe strada, in club sau intr-o institutie. Mai exact, presupune:
Locul unde te afli si potentialele rute de iesire din acel loc.
Obiecte inconjuratoare. E important sa cunoastesti ce obiecte aveti in jur, acestea putand fi folosite de un potential atacatori sau de tine pentru a te apara.
Grupuri de oameni si atitudinea acestora. Grupurile de oameni trebuie observate din timp si “analizate” astfel incat sa stii daca trebuie sa cauti o ruta ocolitoare (in cazul unui grup aflat sub influenta alcoolului spre exemplu) sau nu .
Ce as putea sa fac pentru a preveni situatiile neplacute?
Evita sa mergi pe langa grupuri ce par sub influenta substantelor sau care au un comportament suspect, alegand o ruta ocolitoare.
Fii mereu constient de persoanele care vin atat din fata ta cat si din spatele tau.
Cunoaste intotdeauna drumul pe unde mergi, unde duce acesta si pe unde poti parasi locatia.
Fii mereu atent la ce obiecte ai din jur. Le poti folosi intr-o situatie de autoaparare daca totul esueaza.
Daca se ajunge la conflict, fii foarte atent ca agresorul sa nu fie acompaniat de alti potentiali agresori.
Ce a avut cea mai mare influenta asupra stilului tau de striking? Ai vorbit despre Brucee Lee, Muay Thai si box-ul din vest. Ai spune ca e o sinteza? Exista vreun stil din care ai preluat mai mult decat din altele?
Cu siguranta e o sinteza. De-a lungul anilor am lucrat cu multi antrenori geniali, de la Freddy Roach la Sagat Petchyindee – omu era un fenomen, si am avut ocazia sa ma antrenez cu el cateva luni in Tailanda. M-am antrenat cu multi tipi tari: John Wayne Parr, Lucian Bute. M-am antrenat cu foarte multi oameni buni. Cu multi kickboxeri olandezi. Am lucrat cu Duane „Bang” Ludwig de-a lungul anilor. Am avut atat de multi antrenori buni, am incercat sa iau ce e mai bun de la cei mai buni si, bineinteles, sa adaug propriul meu stil. Am lucrat cu Stephen „Wonderboy” Thompson si cu toata familia acestuia. Fac karate, box si kickbox. Cred ca sunt atat de multe cai de a lupta, incat trebuie sa cauti care e cea mai buna pentru studentul tau, nu pentru tine; daca stii o singura cale, iti vei antrena toti studentii la fel, iar din 300 de studenti, poate 3 vor fi buni, acei 3 al carora li se potriveste stilul tau. Nu vreau sa fiu un antrenor tipic. Gandeste-te ca te-ai duce la doctor si ti-ar da intotdeauna aceleasi 3 medicamente. Unii pacienti ar muri, unii ar trai, iar apoi s-ar spune „Ce bun e acel doctor.”
Vorbeai acum ceva timp de faptul ca MMA-ul se schimba. In ce directie crezi ca se duce? Ai fost implicat in treaba asta de 14,15 ani si ai vazut trendurile venind si plecand. Ai vazut tipuri de luptatori ce au avut un trend bun dupa care au disparut: cei care faceau sprawl si cautau sa stea la bataie, wrestlerii, luptatorii tri-dimensionali. Cum crezi ca se schimba sportul?
Cred ca urmatorii care vor veni nu vor avea un stil. Vor incepe in toate stilurile, asa ca nu vor avea un stil anume. Acum vedem oameni cu un double leg foarte bun, cu un armbar foarte bun. N-o sa mai fie asa. Luptatorii de MMA vor invinge grapplerii in grappling, wrestlerii in wrestling si pe cei din Jiu Jitsu la Jiu Jitsu. De ce? Pentru ca, pentru ei, trecerea va fi fara efort. Vor fi mai creativi si mai atletici. Vor fi mai atletici deoarece isi antreneaza constant tiparele neurologice in toate stilurile. Vor invata mai multe aptitudini, mai multe tipare decat cei care s-au specializat intr-un singur lucru. Bineinteles, un luptator de MMA nu va castiga Olimpiada la lupte vreodata – nu, pentru ca wrestlerul va folosi regulamentul in avantajul sau, in mediul sau; dar daca wrestlerul se va duce in MMA, stilul sau nu va fi eficient in fata luptatorului de MMA care si-a adaptat wrestlingul la circumstantele respective. Ai observat la antrenamentele noastre de Jiu Jitsu ca folosim atat Jiu Jitsu cat si wrestling. Cand un wrestler imi prinde piciorul, folosesc Jiu Jitsu impotriva lui. Cand cineva din Jiu Jitsu imi prinde piciorul, folosesc wrestling-ul impotriva lui. Oricum ar fi, il contrez. Il contrez cu elemente pe care nu le-a intalnit.
Am observat ceva, pe masura ce predai ieri seara, si era unul din lucrurile cele mai evidente pe care le-am observat – felul in care integrai wrestling-ul si Jiu Jitsu intr-un intreg unitar. De exemplu cand lucrati scissor sweep-ul din single leg.
Am inceput toate sparring-urile din picioare azi. Toti am inceput cu un single leg. De ce? Pentru ca cei din Jiu Jitsu asteapta sa ajunga la sol pana sa atace. Eu? Te voi arunca cu o tehnica de wrestling si o sa-ti iau o ghilotina in timp ce cazi. Nu voi astepta. Asta e slabiciunea Jiu Jitsului in zilele noastre. pentru ca dupa ce te duce la sol si incepe lupta, nu sunt obisnuiti cu oamenii sa incerce sa se ridice. Ai observat azi cand am luptat cu unul din baieti, m-am ridicat ime diat. Ar fi bine sa poti sa ma tii jos, pentru ca atunci cand mergem in MMA, poate tipul de jos nu vrea sa joace garda, incearca sa se ridice in picioare. E cu totul altceva cand cand unul dintre luptatori incearca sa se ridice, nu sa joace garda.
Am observat ca le tot spuneai elevilor „Inverseaza, finalizeaza sau ridica-te!”
Numesc asta garda de 60 de secunde.
Faci asta ca o adaptare la setul de reguli al MMA-ului sau pur si simplu nu vrei sa incurajezi lupta de pe spate?
Prima slabiciune a Jiu Jitsului e ca se insista cu gi-ul. Majoritatea atacurilor de gi au un echivalent la no gi. Intotdeauna le spun studentilor haideti sa jucam piatra – foarfece – hartie. Nu veti avea voie sa folositi hartia. Eu am toate cele trei optiuni si voi aveti foarfeca si piatra. Va voi invinge de 90 de ori din 100. Cand fac Jiu Jitsu cu Gi-ul si apoi il dau jos, practic imi iei foarfeca. Nu am nici un echivalent acum la armbar-ul meu, pentru ca nu stiu cum sa te trag spre mine. Fara gi, daca incerc sa-ti rup postura si tu te indrepti, ma voi ridica in picioare. Daca incerci sa ma tii jos, te trag si eu inspre mine, practic incerc sa merg in aceeasi directie cu energia ta. La gi, daca faci postura, pot sa te prind de kimono si sa-ti rup postura. La no gi nu am optiunea asta. Trebuie sa te indepartez. Jose Aldo foloseste filozofia asta. Nu joaca garda – se ridica – iar atunci cand incerci sa-l tii jos, foloseste garda. Inversare, submisie sau ridicare, nu se limiteaza doar la inversare sau finalizare, deci are trei optiuni.
Stilul lui Aldo de Jiu Jitsu, stilul Nova Uniao, e concentrat foarte mult pe controlul de deasupra oricum, asa ca pentru el e ceva natural si se potriveste si cu stilul de wrestling pe care l-a invatat.
Nu e doar grappler – poate sa faca si wrestling – dar foloseste Jiu Jitsu invers, cand 99% din comunitatea Jiu Jitsului crede ca n-ar trebui sa faci asta. Ajungi la sol, fac postura si incep sa te loveasca. Eu? Daca faci postura ca sa ma lovesti, crede-ma, ma voi ridica, iar apoi va trebui sa-ti folosesti mainile sa ma prinzi. Acum facem Jiu Jitsu, pentru ca tu ma prinzi pe mine si ei nu. Am conexiunea necesara din partea ta.
Aceasta mentalitate de „inverseaza, finalizeaza sau ridica-te” creeaza niste sportivi diferiti, care devin foarte buni la a tine adversarul jos, iar asta la rand creeaza niste reactii si adaptari in randul celor care sunt tinuti jos.
Am vazut centuri negre care au venit aici si nu-mi pot tine jos centuri albastre. Ii proiecteaza, dar centura albastra se ridica. Nu stiu nimic despre cum sa te tina acolo. Nu vreau sa dau nume, dar azi faceam wrestling cu un tip foarte experimentat si l-am proiectat si l-am tinut acolo. Asta e jumatate din lupta. Abia apoi te poti ingrijora cu depasitul de garda, luat mount, armbar si partea de Jiu Jitsu in general. De asta cred ca stilul tau de Jiu Jitsu ar trebui sa mearga in orice situatie. Asta le spun studentilor, ca Jiu Jitsu e pentru orice situatie. Astazi predam atacuri pe picioare, spunandu-le ca in anumite competitii sunt interzise dar sunt foarte bune in niste situatii specifice, pentru ca nu vreau ca stilul meu de Jiu Jitsu sa mearga doar daca avem gi si doar daca sunt interzise loviturile. Arta mea martiala trebuie sa ma protejeze in orice situatie : gi, no-gi, cu adversar alunecos, fara adversar aluncos si indiferent de suprafata. Vreau sa functioneze oriunde, dar problema e ca majoritatea luptatorilor sunt formati pe un anumit regulament. Si iti vor spune apoi ca „Omu asta e cel mai bun la Jiu Jitsu” . Nu, e cel mai bun la a concura pe un anumit set de reguli. Acolo da, e cel mai bun. Pune-l la sol intr-o lupta de MMA si va fi slab. Jiu Jitsu-ul lui e slab si nu dau nume, dar isi va lua bataie. Nu are cel mai bun Jiu Jitsu, e o minciuna. Are cel mai bun Jiu Jitsu pentru regulamentul sub care se bate. Dar Jiu Jitsu pentru MMA? Nu prea.
Pare ca a existat o separare in felul in care Jiu Jitsu este predat. Pe de-o parte sunt cei care se antreneaza cu regulamentul IBJJF in minte, pe de alta sunt cei care se antreneaza no gi si in general specific pentru MMA. Crezi ca eventual vor deveni doua lucruri diferite sau ca se vor intalni la mijloc cumva?
Intotdeauna le spun baietilor mei, hai sa ne uitam la baietii din Jiu Jitsu si sa-i analizam unul cate unul. Cine e cel mai de succes om din Jiu Jitsu din lume? As spune Demian Maia. A castigat campionatul mondial la gi. S-a descurcat foarte bine in MMA, s-a luptat pentru un titlu mondial, i-a batut pe toti la welterweight pana a dat de Rory MacDonald si a avut un meci foarte strans si cu Jake Shields. Adica, tipu e incredibil. Stilul sau de Jiu Jitsu merge in cusca si merge pe salteaua de Jiu Jitsu. De ce as copia stilul altcuiva? Avem multi campioni mondiali care intra in cusca la nivel preeliminar si isi iau bataie. De ce as emula stilul altcuiva, cand cineva ca Palhares s-a descurcat atat de bine in MMA si aproape l-a batut pe Andre Galvao in Abu Dhabi? Cand Galvao a luat bataie de la Tyron Woodley, nici macar nu era intrat in meci. Daca avem pe cineva care e eficient in ambele lumi, de ce as emula pe cineva al carui stil de Jiu Jitsu functioneaza doar intr-o singura lume? Cel care castiga pe regulament MMA si pe regulament IBJJF, inseamna ca stilul sau de Jiu Jitsu e multidimensional. Daca fac berimbolo – si imi place berimbolo-ul, dar nu e testat in MMA – cum pot sa pun berimbolo-ul deasupra altor tehnici care sunt testate in MMA? Daca toti din Jiu Jitsu l-ar emula pe Palhares, am avea mult mai multi campioni din Jiu Jitsu cu succes in MMA. Jose Aldo a fost campion mondial pe saltea si e campion mondial in cusca. Foloseste Jiu Jitsu invers. De ce nu fac mai multi asta? De ce doar wrestlerii fac asta? M-am gandit mult la asta. Primul motiv ar fi pentru ca cei din BJJ nu sunt atleti desavarsiti. Fara suparare. Iubesc BJJ-ul, sunt fanatic. Doar cred ca cei din wrestling sunt mult mai desavarsiti ca atleti. Doi, wrestlerii sunt strategi mai buni. De ce? Cand faci wrestling, ai trei runde, deci incepi sa te gandesti la importanta strategiei. In Jiu Jitsu, ai o singura runda. Cand wrestlerul incepe in MMA, se gandeste, trebuie sa castig doua din trei, minim. Asta e minimum pentru victorie. Nu asta caut, dar asta e minimum. Un om din Jiu Jitsu va face ceva nebun la sfarsitul unei runde pe care o castiga. Poate pierde pozitia de top incercand un armbar complicat si pierde pozitia sau chiar runda. Fac mai multe greseli strategice decat wrestlerii. Trei, cei din Jiu Jitsu cand fac sparring, se indeparteaza foarte mult de realitatea unei lupte. La Tristar Gym insa, nu se intampla asta. La Tristar inversezi, finalizezi sau te ridici. Daca te ridici, e timpul sa facem wrestling din nou. Wrestlerii invata Jiu Jitsu, dar cei din Jiu Jitsu nu sunt atat de deschisi catre wrestling. Ei nu inteleg ca wrestling-ul e la fel de tehnic ca Jiu Jitsu. Wrestling-ul e Jiu Jitsu in picioare, de ce nu iti place? De ce nu te fascineaza?
Exista o oarecare negare a celor din Jiu Jitsu atunci cand vine vorba de complexitatea wrestling-ului, dar o parte din asta se datoreaza faptului ca cei din Jiu Jitsu nu prea sunt expusi la o gama foarte mare de tehnici de wrestling. Despre asta vorbeai mai devreme, referitor la dezvoltarea wrestling-ului pentru MMA. Au aparut luptatori care folosesc top-ride-ul in MMA, dar astea sunt tehnici de wrestling pe care cei de la Jiu Jitsu nu prea le vad in sala.
Corect
Cei din Jiu Jitsu vad wrestling si cred ca e vorba doar de o tranzitie intre single si double, adversarul fiind cu spatele la cusca. Nu vad scaderile de nivel, morisca, turul de sold dupa un single leg esuat – chestii care sunt de baza in wrestling-ul de nivel inalt – dar pe care nu le vei vedea in salile de Jiu Jitsu prea des. Vreau sa revenim la ideea de atleticism. Cand vorbim de un sportiv de 23 de ani, divizia I All American, tipul asta a facut conditionare de la 13 sau 14 ani.
Da, are centura neagra in conditionare. Are centura neagra in wrestling si asta atat la sol cat si in picioare. Cineva din Jiu Jitsu? Are centura neagra doar la sol. Asta e slabiciunea Jiu Jitsu-lui . Plus ca ei poarta gi. Cand gi-ul este dat jos, wrestlerul mai are un avantaj. Deci fac judo si apoi ma duc in lupte libere. E nebunie. Inteligenta din spatele Jiu Jitsu-lui e fenomenala, dar sunt dezamagit de evolutia lucrurilor. Ei nu se dezvolta pentru ca regulile sub care se bat nu ii incurajeaza sa dezvolte foarte mult partea de wrestling. De asta trebuie sa vii la un antrenor ca mine, Greg Jackson sau John Danaher, antrenori care formeaza luptatori care pot lupta atat in MMA cat si pe reguli IBJJF. Rory l-a proiectat pe Woodley. S-a aparat de proiectarile lui Woodley. Woodley are 10 ani avantaj in wrestling fata de Rory. Cum se explica?
L-a pus pe Woodley intr-o pozitie tactica proasta, de unde putea fi proiectat.
Exact. Si adevarul este ca double leg-ul e usor. Daca am intrat suficient de adanc si am o priza buna, voi finaliza. Dar cei din Jiu Jitsu nu stiu asta decat dupa ce il exerseaza de un milion de ori. Astazi, fiecare runda am inceput-o din picioare. Cate double leg-uri fac intr-un an? Probabil cateva sute. Probabil azi ati vazut cateva sute de double leg-uri plus timp petrecut la sol. Cand cineva incearca un double leg, stiu sa-l apar, pentru ca l-am vazut de atatea ori, nu e nimic nou…si totusi..de ce nu vor cei din Jiu Jitsu sa faca wrestling? E incredibil cat de mult se opun din cauza faptului ca IBJJF-ul nu ii incurajeaza cu asta. Plus ca te ajuta atat de mult sa te dezvolti fizic. Cred ca e de vina si organizarea foarte proasta din partea noastra, a comunitatii, inclusiv a mea. Luptatorii de MMA trebuie sa fie atenti unde se antreneaza, pentru a nu avea ca scop regulamentul IBJJF. Uitati-va la Rickso nGracie. Jiu Jitsu-ul sau a evoluat intr-un timp cand nu erau limite de timp. Gandeste-te, cat timp iti ia in medie sa duci lupta la sol?
In medie, cu un adversar experimentat, un minut jumate, poate doua.
Corect, iti ia timp sa reusesti o proiectare. Ok, deci acum te-am proiectat si am trei minute ramase. Cat de bun trebuie sa fie Jiu Jitsu-ul meu pentru a te invinge in trei minute? De cate ori vezi pe cineva fiind submis in turnee IBJJF in trei minute? Se intampla, dar nu tot timpul, chiar destul de rar. Deci avem trei minute. La sfarsitul rundei (in MMA) trebuie sa ne ridicam, iar in runda a doua trebuie sa te duc iar la sol si acum e mai greu. S-ar putea chiar sa nu reusesc sa te proiectez deloc. In runda a treia, poate reusesc sa te proiectez cu un minut ramas. Deci acum avem patru minute de Jiu Jitsu. Nu e usor sa submiti pe cineva in patru minute. Ce vreau sa spun e ca Jiu Jitsu a fost dezvoltat intr-un timp in care nu era un timp limita in care sa submiti pe cineva. Jiu Jitsu trebuie sa ia in considerare acest factor acum. Wrestling-ul o face. Ai doua minute sa iei un punct. Jiu Jitsu trebuie remodelat. Vrei sa obtii un double leg? Trebuie s-o fac ii ndoua minute altfel se ia pauza. Wrestling-ul a evoluat intr-un mediu mult mai asemanator cu MMA-ul. Imagineaza-ti daca wrestling-ul era cu gi si nu erau limitari de timp. N-ai obtine niciodata o proiectare in MMA, ti-ar lua o vesnicie. Ai fi foarte relaxat. Ai cauta underhook-ul foarte relaxat ca ai timp. Asa s-a dezvoltat Jiu Jitsu. In opinia mea, in 10-15 ani, Jiu Jitsu va fi dominant in MMA, pentru ca isi vor da seama. Sunt minti geniale in spate. In 10,15,20 de ani se va intoarce roata iar. O sa arate ca in primele UFC-uri, cand erai proiectat in feluri cum nu ai vazut in wrestling. O sa arate asemanator cu ce fac Shinya Aoki si Palhares, cautand picioarele si rasucindu-se, etc. Cei tineri o sa vada ca Palhares reusea sa proiecteze atacand picioarele, tragand garda intr-un fel unic. Paul Sass, etc. Acesti baieti faceau chestii unice, de ce nu ii copiem? Am invatat wrestling dar folosesc Jiu Jitsu. Voi folosi tehnica lui Palhares ca o contra. Daca intru la double si esti un wrestler mai bun ca mine, voi ataca picioarele. Daca esti un grappler mai bun si nu pot face asta, voi ataca double leg-ul. Trebuie sa fiu mai bun ca tine undeva. Daca suntem egali, te voi invinge cu agresivitatea mea. Nu cred doar in conditionare si doar in ridicat greutati. Am un sistem specific prin care conditionez luptatorii si chiar cred in asta. Avem zile specifice de conditionare. Te uiti la luptatori precum Frank Shamrock in perioada lui de glorie si erau mai buni la Jiu Jitsu ca oameni din zilele noastre, pentru ca aveau o combinatie de wrestling, jiu jitsu si agresivitate. Acum vezi toti campionii IBJJF intrand in cusca si nereusind sa faca nimic.
Un exemplu care imi vine in minte e Galvao – Jason High. High s-a descurcat atat de bine la sol cu Galvao si n-a fost niciodata in pericol real.
Uitati-va la debutul lui Marcelo Garcia in MMA. E un tip minunat si il iubesc, dar lupta e diferita. Nu putem confunda lupta cu Jiu Jitsu. Uitati-va la Maia: A evoluat JIu JItsu-ul sau si e un exemplu incredibil de eficienta pe care o poti avea cu Jiu Jitsu. Uitati-va la Fedor. E un exemplu excelent despre cum trebuie sa lupti la sol. S-ar descurca pe orice regulament. La sfarsitul zilei, daca ma intrebi de ce m-am apucat de arte martiale, iti voi raspunde: Sa nu iau bataie!
Montreal este casa Tristar Gym-ului, sala ce a dat multi luptatori de top in MMA-ul modern. Poate cei mai buni dintre acestia ar fi Georges Saint Pierre si Rory MacDonald, luptatori ce nu mai au nevoie de nici o prezentare.
Mastermind-ul din spatele acestor luptatori este Firas Zahabi, Head Coach al Tristar Gym-ului.
Mai jos, prima parte a unui interviu cu acesta, in care discuta cum a ajuns in acest sport, precum si diverse aspecte ale dezvoltarii unui sportiv atat in general, cat si in training camp-ul dinaintea meciului.
Cum te-ai apucat de antrenorat in primul rand?
Ca toata lumea, l-am vazut pe Royce Gracie si am ramas socat. Efectiv eram in soc vazand ca tipul asta mic ii invinge pe cei mult mai mari si mai puternici. Cautam de nebun o sala, dar nu era niciuna. Din intamplare, era un loc care gazduia un turneu. Am fost acolo si am urmarit turneul. Am vazut niste tipi care erau foarte buni si i-am intrebat unde se antreneaza. Asa l-am gasit pe Angelo Exeherakos, o centura mov in BJJ care se antrena sub Renzo Gracie si calatorea in New York. Am fost efectiv lipit de el inca de atunci. Acesta a suferit o accidentare la gat si nu se mai putea ocupa de sala. Eu, Georges Saint Pierre si David Loiseau eram foarte seriosi cu antrenamentele si m-a pus pe mine ca antrenor temporar, pana sa revina el si sa se linisteasca lucrurile un pic. Lucrurile insa nu s-au linistit pentru el. Sala a tot crescut si pana la urma am preluat-o. Trecerea s-a facut organic si natural. Nu a fost nici un plan, pur si simplu asa s-a intamplat.
Firas Zahabi, Head Coach Tristar Gym
Cu ce te ocupai inainte sa te dedici full time artelor martiale?
Concuram ca amator. Am castigat doua titluri nationale in Canada pe Muay Thai si am castigat doua medalii de aur pe provincie in lupte libere, o medalie de argint si multe turnee de grappling. Doar concuram si ma antrenam in toate artele martiale, ca GSP. Ma simteam bine. Am participat in multe meciuri de box de asemenea in timp ce imi luam licenta la facultate. Aveam 145 de pounds si nu credeam niciodata ca va fi o categorie in UFC pentru 145 de pounds. Am vazut ce bani faceau baietii, de exemplu GSP a facut 12000$ invingandu-l pe Karo Parisyan – deci pur si simplu o faceam for fun. Dupa ce mi-am luat licenta, mi-am spus ca voi incerca sa-mi castig traiul predand Jiu Jitsu, MMA si box pentru ca asta iubesc sa fac si, daca nu merge, voi deveni avocat, cum era planul initial. UFC-ul a explodat, GSP a explodat. Tristar Gym-ul a explodat. Toate astea s-au intamplat si uitati-ma unde sunt.
Ce ai studiat in scoala?
Am licenta in filozofie si cred ca asta m-a ajutat enorm. Chestia e ca oamenii spun „Esti un antrenor tanar”, dar eu am crescut cu sportul. Nu exista nimeni cu un avantaj de 15 ani peste mine in sportul asta. Cand sportul a ajuns in vest, eram acolo, din prima zi. Cine are mai multa experienta ca mine? Sunt mai tanar, dar avem acelasi nivel de experienta. Imediat cum a explodat sportul, eram acolo. Ar trebui totusi sa spun ca am ajuns un pic mai tarziu fata de punctul 0. Sunt acolo din 2000, mai exact.
In ansamblu, pare o perioada de timp foarte mare, nu?
Da, eram aici in primii 10 ani. Multi baieti aveau un background in karate, un background in box. Eu nu aveam nici un background, deci trebuia sa ma adaptez. Cred ca a fost un lucru bun dar si rau in acelasi timp. Nu aveam o baza, a trebuit sa invat totul, asta a fost punctul rau. Avantajul a fost ca nu aveam nici un obicei prost invatat, nimic din ce nu era adaptat la MMA. Uneori e greu sa-l inveti striking pe un grappler, pentru ca uneori e fix opusul la ceea ce e el obisnuit sa faca. Uneori e greu sa inveti un striker sa lupte la sol sau in clinch pentru ca e foarte diferit la nivel de agresivitate. Cred ca sunt avantaje si dezavantaje atunci cand pornesti cu o baza sau un background si am observat asta in multi luptatori pe care i-am antrenat.
Ai spune ca ai reusit sa-ti construiesti abordarea, perspectiva si sistemul de antrenament in MMA datorita faptului ca ai venit fara o baza, in loc sa vii cu o baza si sa adaptezi de acolo?
Faptul ca nu aveam antrenori ne-a dat multa libertate pentru a inova si asta a fost un plus. Cred ca asta a fost un plus si pentru Helio Gracie, pentru ca Helio nu a avut multe interactiuni cu Mitsuyo Maeda – si doar interactiuni limitate cu Carlos Gracie – deci trebuiau sa inoveze cand Maeda nu era acolo. Daca era acolo, probabil i-ar fi trecut prin programul standard si ei nu ar fi avut ocazia sa inoveze. Au fost nevoiti sa-si dea singuri seama de anumite lucruri si asta le-a oferit un tool foarte puternic, problem-solving-ul. Stii, uneori nu vrei sa le dai studentilor tai toate raspunsurile. Le spun „Uneori e timpul sa-ti dai singur seama de anumite lucruri. Ce crezi ca ar trebui sa faci?” si uneori nu le place asta, dar e parte din a deveni maestru. Pe un maestru nu trebuie sa-l tii de mana si sa-i explici. Imagineaza-ti ca esti operat de un doctor si el trebuie sa aiba cartea langa el sa-i explice fiecare pas; dar nu poti acoperi toate posibilitatile intr-o carte. Intotdeauna spun studentilor „Va pot arata un milion de tehnici.”. Posibilitatile sunt infinite. Nu voi putea niciodata sa acopar toate situatiile care se pot intampla intr-o lupta. Nu o pot face. Exista un punct cand trebuie sa intelegi principiile din spatele tehnicilor si trebuie sa intelegi cum sa-ti iei propriile decizii. E ca in viata. Cand iei o decizie proasta, platesti. Iei o decizie buna, ai de castigat. La fel e si in arte martiale. Trebuie sa-ti folosesti capul, de acolo vine arta. Nu exista nici un robot perfect pentru arte martiale. Trebuie sa judeci adversarul si sa iei o decizie.
Ai spune ca unii luptatori invata mai usor decat altii, ca sunt unii ce prefera metode de antrenament mai stricte in timp ce altii prefera o mana mai libera?
Unora le place sa li se spuna ce sa faca, cu siguranta. Unii, sunt in extrema cealalta, nu le place sa li se spuna nimic. Mie imi plac cei din mijloc. Cand esti o centura alba sau albastra, nimanui nu-i pasa de opinia ta. Imi spui „Imi place asta, imi place asta” dar nu ai pic de experienta. Cand esti o centura mov, atunci vreau sa aud „Imi place de la riva” sau „Imi place double leg-ul cu capul pe interior”. Spune-mi mai multe pentru ca sunt atat de multe lucruri de descoperit, atat de multe directii, incat nu pot face asta ca un singur om. Daca vad ca un student se descurca bine la un anumit capitol, o sa explorez cu el acel lucru. Vreau sa vad ce a descoperit; dar doar de la mov sau as putea sa spun 5 ani in MMA pentru ca nu avem inca centuri. 5 ani de antrenament intens si apoi vreau sa-ti ascult opinia, exceptie facand daca esti expert in domeniu, atunci sunt ochi si urechi. Dar atunci cand incepi de la 0, primii 4-5 ani ar trebui sa-ti pastrezi opiniile pentru tine. Asta este cea mai buna cale de a invata.
GSP, cel mai cunoscut atlet al Tristar Gym
Speram sa discutam game plan-ul si strategia. Te-ar deranja daca am vorbi despre proces? Cand unul din luptatorii tai au un meci programat, care e urmatorul lucru pe care il faci?
La inceputul carierei mele, obisnuiam sa-mi fac griji de ce o sa faca adversarul, dar pe masura ce au trecut anii, am venit cu propria mea curicula si am inceput sa rezolv probleme in ea. Nu vreau sa spun ca nu ma uit la adversar – cu siguranta o fac – dar mult mai putin ca inainte. Ma uit mai mult la luptatorii mei acum, vreau sa stiu cat de mult stiu din curicula mea. Vreau sa stiu cate vulnerabilitati poate exploata adversarul si vreau sa rezolv acele vulnerabilitati pentru ca nimeni sa nu le poata specula; dar, evident, daca luptatorul meu are un adversar cu o lovitura de dreapta foarte buna, o sa ne asiguram ca avem asta in vedere. Exista un echilibru care trebuie observat, dar nu incerc sa-mi fac luptatoriul sa fie omul perfect pentru adversarul sau. Trebuie sa fie gata sa se lupte cu oricine. Daca te faci antidotul perfect pentru Anderson Silva sau BJ Penn si apoi maine iti schimba meciul sau imediat dupa aceea apare o oportunitate buna pentru a lupta cu alt adversar, dar stilul tau e bun numai contra wrestlerilor sau celor din jiu jitsu, atunci stilul tau s-ar putea destrama. Daca va uitati la GSP de-a lungul anilor, el este singurul om al carui stil s-a adaptat pentru a lupta in orice stil. Intotdeauna spun ca e antagonistul perfect: orice faci bine, el te va scoate din acel element. Cand te scufunda in elementul tau slab, te va aduce inapoi la elementul tau puternic si te va invinge acolo, pentru ca te-a slabit intai si acum simti ca nu mai ai nici o carte de jucat.
Un lucru de care voiam sa te intreb. Te uiti la alti antrenori in MMA si antreneaza luptatori ce au un stil similar. Cand pui luptatorii unul langa altul, poti sa vezi lucruri pe care toti le fac intr-un fel asemanator. Rafael Cordeiro tinde sa-si antreneze luptatorii sa fie agresivi si intotdeauna pe pasul in fata; Trevor Wittman antreneaza strikeri foarte buni din punct de vedere mecanic; Henri Hooft antreneaza kickboxeri puri. Daca luam luptatorii antrenati de tine pe o perioada lunga de timp, exista asemanari tehnice – un double leg excelent cu timing impecabil, un jab puternic si precis ce poate fi aruncat in mai multe moduri, depasiri de garda bune, postura puternica de deasupra – dar felul in care aceste tehnici sunt aplicate de la luptator la luptator difera drastic. Boxeorul Andre Ward vorbea in trecut despre faptul ca trebuie sa fii un luptator ce poate lupta pe „orice teren”, in orice circumstante si cu orice adversar. Este asta unul din obiectivele tale?
Sunt un fan foarte mare Bruce Lee. Adevarul este ca nu ar trebui sa ai un stil. Asta este maestria absoluta. Nu spun ca sunt acolo, spun doar ca e ceva ce stim teoretic. E ceva ce stim din observatii. E cel ce se adapteaza tot timpul si merge in fata, fiindca trendurile se vor schimba. Ceea ce facea Chuck Liddell a mers o perioada lunga de timp, pana cand n-a mai mers si oamenii au inceput sa-l descifreze. De asta cred ca trebuie sa te reinventezi tot timpul. Intotdeauna trebuie sa adaugi ceva nou si intotdeauna spun luptatorilor mei ca nu e o chestiune de alb si negru, e o chestie de grade. Daca ai prea multe tehnici limitate, dupa un timp adversarii tai se prind si stilul tau este limitat. Daca nu ai suficienta varietate, te blochezi si iti limitezi abilitatea de a fi creativ. Nu numai ca iti limitezi stilul, dar opusul ar fi sa iti incarci stilul cu mult prea multe tehnici. Exersezi fiecare tip de lovitura sub soare, fiecare tip de pumn sub soare, fiecare tip de strangulare si nu vei avea nimic concret. Nu ai ajuns la maestrie in nici o tehnica. Sunt doua extreme. Imi concentrez timpul pe o tehnica si raman limitat sau ma antrenez in cat mai multe dar fara sa excelez la nimic? Trebuie sa gasesti un echilibru si sa progresezi pas cu pas, in grade. Pentru mine, eu cred ca trebuie sa ajungi maestru in ceva si sa ai habar la un nivel mai mic despre alte lucruri. E ca in educatie, iti iei un master in ceva, o licenta, etc. Ai nevoie de o viata intreaga sa construiesti un GSP, si nu sunt singurul antrenor care l-a ajutat cu informatie si cunostinte. E nevoie de o viata si nici asa nu vei ajunge la maestria artelor martiale. Telul meu in viata este sa fiu un astfel de maestru, sa stiu totul despre wrestling, boxing, jiu jitsu, kickbox, muay thai, tae kwon do. Chiar vreau sa le stiu pe toate. Le practic pe toate simultan? Nu. Trebuie sa o iau in faze, treptat, sa prioritizez, sa pun anumite lucruri pe primul loc, deci e o chestie de nivel. Daca am un om care a facut striking toata viata, stiu ca prin a-l pune sa se antreneze in continuare striking, cresterile vor fi foarte mici, deci il voi pune sa faca altceva; dar ce? Am atatea alegeri. O sa-l fac sa faca ceea ce cred eu ca e mai bine pentru el. Poate e sprawl-ul, poate e double-leg-ul, poate e hip escape-ul. Trebuie sa ma uit la el si sa ma decid. Aici e locul si momentul in care antrenorul de MMA este de nepretuit. Un antrenor de box iti va spune ca trebuie sa lovesti cu pumnii. Un antrenor de kickbox o sa-ti spuna ca trebuie sa adaugi lovituri de picior. Un wrestler iti va spune sa adaugi double leg-ul si sprawl-ul. Un practicant de Jiu Jitsu o sa-ti spuna sa inveti garda. Toti te vor indruma catre uneltele pe care le au ei, pentru ca nu le stiu pe celelalte si cred ca unealta lor e cea mai buna. Stii vorba aia veche…daca tot ce ai e un ciocan, fiecare problema este un cui. Am multi antrenori buni aici, dar multi sunt specialisti intr-un lucru, asa ca atunci cand urmarim o lupta, antrenorul de wrestling va spune ca a pierdut pentru ca nu stia wrestling. Cel de box va spune ca nu are deplasare. Toti iti vor da sfaturi in functie de background-ul lor. E normal – asta stiu – dar antrenorul de MMA poate oferi un diagnostic mult mai obiectiv. E important sa ai specialisti in echipa, dar e important sa ai cel putin un generalist care stie toate artele.
Pentru a continua cu ideea de a nu te pregati pentru un oponent specific, ci a fi pregatit in general, ceva ce am observat cu Rory MacDonald in ultima lupta e ca i-ai spus intre runde ca devenea prea greu pe picior din fata. Te uiti la stilul sau si iti dai seama ca are tendinta de a face asta, desi nu e un lucru bun sau rau, nu?
Isi largeste baza foarte mult, ceea ce ii face probleme atunci cand trebuie sa blocheze o lovitura de picior. Cand vezi un luptator Thai cu o baza foarte ingusta, e pentru ca intotdeauna se lupta cu oameni cu lovituri de picior foarte bune. Toti in Tailanda lovesc ca niste cai, deci baza lor s-a dezvoltat pentru a tine piciorul din fata usor si a putea anticipa loviturile de picior, deci ce spui e foarte precis.
Rory isi tine baza foarte lata pentru ca, atunci cand te bati cu boxeori, vrei sa faci slipuri; dar Tarec Saffiedine nu boxa prea mult. A schimbat in southpaw si se proteja cu distanta. Schimba apoi cu stangul in fata, ataca si se retragea. Si m-am prins de tipar. Imediat cum facea schimbarea de la southpaw, atunci trebuia atacat. Cand era in southpaw, nu lovea cu picior; in principiu se neutraliza singur si nu se intampla nimic. Atunci cand schimba din southpaw in ortodox trebuie atacat pentru ca de fiecare data cand face asta, conecteaza un picior dupa care se retrage in southpaw. Juca un joc foarte inteligent, dar din fericire ne-am prins. Ai spus exact adevarul. Pentru ca Rory tinea foarte multa greutate pe piciorul din fata, nu putea prinde lovitura. S-a putut apara in prima si a doua runda dar deja escalau lucrurile. Am vrut sa-l scot din asta.
In ceea ce priveste gameplan-ul, e asta un lucru asupra caruia ai lucrat cu el in training camp?
Avem planurile A, B si C, dar intotdeauna spun luptatorilor, te-am antrenat in acest game plan. Nu-ti pot spun game plan-ul. Trebuie sa consum luni de antrenament cu tine in game plan, in sparring. O sa-ti spun „Hai sa inc ercam asta.”. Cand mai avem mult pana la lupta o sa incercam anumite lucruri si vom incerca sa rezolvam anumite probleme, sa facem troubleshooting. Am adus cativa luptatori ce lovesc bine cu picioarele si i-am aratat lui Rory cateva lucruri pe care ar putea sa le faca impotriva loviturilor la picioare. I-am aratat multiple aparari, daca nu merge una, o incearca pe cealalta. Sa le incerce in antrenament. Va favoriza una mai mult decat alta si cu aceea vom merge. Trebuie sa avem o minte deschisa. Cum spuneam mai devreme, cu luptatorii mai experimentati, le voi oferi mai multe variante. Le dau flexibilitate mai multa. Cu incepatorii sunt mai rigid, ceva de genul „Fa asta, nu-mi pasa ce crezi.”. Si cred ca e corect. Nu cred ca e tiranie si nu cred ca e extrem, pentru ca la inceput nu ai experienta; trebuie sa ai incredere in mine. Dar mai tarziu, trebuie sa am eu incredere in tine ca vei veni si vei gandi pentru tine.
Rory MacDonald, protagnistul unor meciuri exceptionale in UFC.
Mi se pare ca e o misconceptie fundamentala in privinta a ceea ce este un gameplan, printre fani si membri ai mass media si chiar printre randurile luptatorilor. Majoritatea cred ca e ceva de genul „Oh uite, acum m-am uitat la meciurile adversarului. Uite ce vom face.” .
O sa se duca dracului totul asa.
Inteleg. In experienta mea, cu cat incepi mai devreme sa analizezi adversarul si sa inveti cum sa-i contrezi miscarile, cu atat vei iesi mai bine. Training camp-ul tau, intr-o anumita masura, e gameplan-ul; nu e un document pe care i lfaci si te gandesti „Acum bifez casuta asta, acum asta, etc”.
Aristotel a spus-o cel mai bine: „Suntem ceea ce facem in mod repetat” . Cu totii l-am auzit pe Mike Tyson spunand „Toti au un gameplan pana cand sunt loviti in fata” , si e adevarat. Daca iti spun gameplan-ul inainte de lupta si intrii in lupta, primul lucru pe care o sa ti-l amintesti e gameplan-ul, dar asta pentru ca TE ANTRENEZ in el. Apoi, cand adversarul te loveste, daca l-ai repetat suficient, va iesi la suprafata gameplan-ul.
Cand te uiti la un luptator precum campionul UFC Featherweight Jose Aldo, care e un luptator foarte tactic – adica daca il lovesti pe Aldo, vrea sa te loveasca imediat inapoi mult mai tare pentru a castiga schimbul… deci iei un luptator cu gandire tactica si apoi ii oferi un antrenor strategic, precum Andre Pederneiras, si obtii niste rezultate bune, pentru ca fiecare il tine in control pe celalalt. Ambele aspecte raman in control in cursul luptei. Cand vine vorba de luptatorii pe care i-ai antrenat, simti ca ai nevoie mai mult de strategie sau de tactica ? De ce si cum?
Totul. Uneori e una, alteori e alta. Acolo intervine ochiul experimentat. E totul despre recunoasterea tiparelor. Am vazut tipare de milioane de ori si le pot rezolva. Cu cat le vad mai mult cu atat le inteleg mai bine. Cu cat te expui mai mult la tiparele luptelor, cu atat vezi mai mult, si uneori imi dau seama ca e ceva in neregula cu pattern-ul tau. N-o pot explica. E pur si simplu vorba de ani de analizat si studiat lupte si asta e un motiv pentru care ma antrenez, pentru ca vreau sa simt ceea ce simte luptatorul. Rolluiesc si fac wrestling cu toti luptatorii mei pentru ca una e sa te uiti, alta e sa faci. Vii cu toate teoriile astea mari apoi cand te infrunti cu realitatea, vei vedea exact cum stau lucrurile.
Deci faci sparring cu toti luptatorii tai?
De la GSP la cineva care e prima oara in sala. E foarte important pentru mine, pentru ca daca stii tehnica cu adevarat, stii teoria si stii strategia, atunci de ce nu le faci?
Poate pentru ca nu le-ai exersat niciodata?
Atunci cum le faci? O sa-ti spun un lucru: Uita-te la om cand incerca sa zboare. Oamenii au sarit de pe cladiri pentru ca ei credeau atat de mult ca dispozitivul lor va functiona. Primul care a incercat sa zboare a sarit de pe o cladire si si-a rupt spatele. Teoria e un lucru, dar inca nu ai facut testul real si asta e frumusetea filozofiei. Oamenii ma intreaba, „De ce ai luat licenta in filozofie? Ce o sa faci cu ea?” . Folosesc acea diploma in fiecare zi, pentru ca m-a invatat cum sa examinez si sa testez validitatea unui argument. Sa spui ca e mai bine sa lovesti asa, decat in alt fel e un statement. Trebuie sa examinam. Daca iti spun „Urca-te in avionul asta” o sa ma intrebi „A fost testat?” , „Nu, dar nu-ti fa griji, tipul care l-a facut e 100% sigur ca o sa mearga.” „Pai care e background-ul tipului? Cate avioane a mai facut?” „Nu, nici un test.” . Nu m-as urca in avionul ala; si e nebunie, pentru ca si atunci cand testam lucrurile, se mai intampla ceva ce nu putea fi prezis. Luptele sunt la fel. Sunt foarte greu de controlat. Sunt atat de multi factori. Multe se pot intampla intr-o lupta, deci pentru a intelege haosul si milioanele de variabile din lupte, trebuie sa fi practicat. Bruce Lee a spus „Daca vrei sa inveti sa inoti, trebuie sa sari in apa.” . A spus asta. Era un filozof, un ganditor. A inteles importanta experientei.
Jon Jones s-a antrenat si el o perioada la Tristar Gym.
Am observat atunci cand predai ca esti foarte, foarte focusat pe fundamentale, mai ales cu oameni precum Desmond Green. A fost primul lui meci pentru tine?
Da, primul meci.
Am observat ca lucrati la fundamentale – postura in garda, plasamentul mainilor, chestii de genul. Cand vin oameni prima oara la tine, tineri precum Green sau cu cariere mai mari, te concentrezi intotdeauna pe fundamentale sau incerci sa maximizezi alte lucruri?
Intodeauna fundamentale. Am lucrat cu centuri negre care nu aveau bazele. Am lucrat cu strikeri de elita care nu aveau bazele. Nu ma intelege gresit, nu toata lumea incepe cu cei mai buni antrenori. Unii au deprins obiceiuri proaste. Un tip precum Green nu ajunge la nivelul asta fara un antrenor bun, dar poate a avut la un moment dat si un antrenor prost. Cat despre baze…ei bine…ai fi surprins, sunt unii care lupta la cel mai inalt nivel si nu au anumite aspecte fundamentale puse la punct. De asta cred ca trebuie eliminate aceste gauri in tehnica, pentru ca ei stiu niste chestii avansate si niste chestii de baza, dar le si lipsesc unele chestii de baza, iar asta nu iti ofera o baza solida. Am vazut oameni cu 10 lupte in UFC care nu fac sprawl-ul corect. Inca nu stiu sa faca sprawl, dar sunt mai multe aspecte. Asta demonstreaza doar ca tehnica e un aspect, desi cred ca tehnica e mai importanta ca toate.
Ai luptatori cu corpuri drastic diferite. In continuare ii inveti aceleasi baze, dar in ceea ce priveste gameplan-ul per ansamblu, daca ai un luptator care e cu tine de 5-8 lupte, cum il construiesti? Daca iei un luptator inalt si definit precum Rory, vrei sa-l vezi folosind tehnici potrivite pentru corpul lui sau e o chestie temperamentala?
As spune ca, unu, e vorba despre corpul sau – materialul e intotdeauna primu – si apoi temperamentul. Sunt cateva exceptii, dar in general ma uit la ce atribute are luptatorul. Intotdeauna le spun ca daca Muhammad Ali ar fi luptat precum Tyson, nu ar fi fost atat de bun. I-as fi antrenat pe amandoi diferit.
Ca sa dam un exemplu concret, un tip care imi vine in minte este Mansour Barnaoui, pe care il ai de anul trecut. E foarte inalt, alonja mare si foarte definit si exploziv.
Foarte agresiv, foarte greu sa-i controlezi temperamentul. Foarte prietenos, nu intelegeti gresit, dar in sparring si in meci isi consuma rezervorul fara sa tina cont si poate un luptator experimentat il va face sa plateasca. Dar continua, ce spuneai?
Se leaga de ce spuneai. L-am urmarit destul de mult in ultimul an si e un luptator de distanta scurta fantastic. E fantastic in clinch. Face lucruri ce imi amintesc de Alistair Overeem cand era tanar, cu flying knees in clinch si controlul foarte puternic, felul in care foloseste postura, chestiile de genu. Apoi vezi corpul sau. 1.82m, 70 de kg si te gandesti ca poate are un game bazat pe picioare, ca ar trebui sa loveasca lovituri mai lungi, de distanta, in loc de croseele pe care le prefera. Daca iei un astfel de luptator, in ce masura crezi ca vei avea nevoie de ani pentru a-l face sa foloseasca toate aceste unelte?
Am lucrat cu Mansour pentru doar doua luni. Daca ar fi ramas aici, cred ca stilul lui ar fi evoluat rapid, pentru ca sunt multe lucruri ce mi-ar fi placut sa i le arat, dar chestia e ca e imprevizibil si asta e cel mai mare dezavantaj dar si cel mai mare avantaj pentru el. Trebuie sa invete sa se controleze. Rory era si el asa cand a venit. Era „salbatic”. Problema cu asta e ca atunci cand lucrurile merg bine, e fantastic, dar cand incep sa mearga prost, lucrurile vor fi dezastruoase. Cand i-ai ranit, e gata. Se vor baga intr-o situatie foarte proasta, pentru ca nu au nici o grija. Iti incerci norocul cu diversi adversari, risti foarte mult si merge. Dar un luptator foarte experimentat poate folosi aceasta agresivitate impotriva ta, deci trebuie sa ai mare grija.
Cam asta a facut Carlos Condit cu MacDonald cu ani in urma. I-a dat momeana si i-a dat momeala pana la sfarsitul meciului si daca MacDonald mai avea 10 secunde, ar fi castigat.
E adevarat. A fost o lupta mult mai stransa decat zic oamenii. Rory castiga si asta ii soca pe toti, dar s-a gazat si a fost ranit pentru ca s-a extins pe lovitura prea mult. E un pusti care invata din experienta, ca noi toti si uite unde a ajuns.
A fost o placere sa-i urmaresc progresul lui Rory pe brate de-a lungul anilor, pentru ca a fost un punct inainte de meciul cu Saffiedine in care Rory avea cele mai multe lovituri conectate dar nici un knockdown, comparat cu orice alt luptator. Vedeai tehnica lui cat de curata era la nivel mecanic si stiai ca e doar o chestiune de timp pana va incepe sa dea knockout-uri. Mi-a placut sa-l vad facand asta cu Saffiedine, pentru ca baza lui era atat de buna.
Da, a fost un timp in care Rory era numarul unu statistic pentru precizie si Georges era numarul doi. O sa-ti spun ceva, am un stil unic de a lovi pe care l-am dezvoltat de-a lungul anilor specific pentru MMA, si oamenii poate rad si spun „Cum adica stil unic de a boxa?” . Distantele difera in MMA si asta face o diferenta enorma. Mi-a luat ani de zile sa inteleg asta. Distantele sunt diferite si, din cauza wrestling-ului, o parte foarte mare din striking-ul in distanta scurta, pe care-l vedem in box, nu este posibil aici. Sunt mult mai multe tehnici disponibile, pentru ca putem lovi cu piciorul, cu pumnul, cu genunchiu, dar stilul de a lovi cu pumnul trebuia sa se adapteze. Plus, manucile sunt mai mici, ceea ce face o diferenta foarte mare. Port manusi de 4-ounce. Am manusi de 8-ounces, 16 ounces.
In ceea ce priveste stilul de a lovi, te focusezi pe aspectul distantei? Vad multi oameni antrenati de tine cu un jab foarte bun.
Nu pot spune ca stiu totul despre jaburi, dar am citit multe despre jab. Am studiat jab-ul foarte mult si cred ca e cea mai buna lovitura a mea. Cred ca e o lovitura a maestrului. Bruce Lee si-a bazat game-ul pe asta, toata arta pe asta. Am citit multe carti bune despre jab si, din perspectiva mea, mi-am dezvoltat propriul stil. Trebuie sa spun ca nu sunt de acord cu jab-ul lui Bruce Lee. E o carte foarte buna denumita „The Lead”, am uitat autorul, dar a scris cea mai buna carte care descrie jab-ul lui Bruce Lee. Pe cat de buna e, cred ca e gresita si nu e testata. Nu spun asta ca insulta. Spun doar ca Bruce Lee a boxat pentru 5 ani si nu a avut suficient timp sa vada toate aspectele; si cred ca cel mai bun jab este cel din din vest, care nu se aplica la jabul din MMA, din considerente de distanta. Cand luptam cu lovituri de picior, stam un pic mai distantati decat daca am fi lovit doar cu pumnul, pentru ca loviturile au o raza de actiune mai mare. Deci jab-ul trebuie sa se schimbe. Inca n-am vazut pe nimeni sa foloseasca jab-ul lui Bruce Lee in lupte reale. Am auzit ca sunt video-uri cu Bruce Lee facand asta, dar nu le-am vazut niciodata si ar trebui sa ma intreb la ce nivel a facut-o. Avea o minte geniala, dar a avut numai 5 ani la dispozitie de cand a descoperit boxul. Cate poti invata in 5 ani?
Compara 5 ani cu cineva ca Archie Moore, care a facut asta toata viata.
Omul a facut knockout mai mult de o suta de oameni. Ai crede ca a invatat una sau doua chestii?
Foarte posibil.
Cel mai bun jab l-am vazut la Muhammad Ali si ar trebui sa spun si Floyd Mayweather. Lumea crede ca jab-ul e doar o modalitate de a seta combinatii. Nu este, este o lovitura cu care te poti apara in primul rand. Cand cineva ma ataca, cu jab-ul pot intercepta orice tip de lovitura. E vorba de interceptare, nu setarea loviturilor. Asta vine abia dupa.
In aceasta editie a newsletter-ului, avem placerea de a va prezenta un interviu cu Claudia si Anamaria Chivu, interviu in care ne vorbesc despre drumul lor in Jiu Jitsu precum si de avantajele de a avea o sora pasionata de acelasi lucru ca si tine.
Claudia si Anamaria in antrenament
Povestiti-ne un pic cum ati ajuns la Jiu Jitsu si care dintre voi a fost prima 🙂 .
Claudia: Am ajuns la Jiu Jitsu pornind de la dorinta de a practica un sport, singurul lucru care m-a atras la varsta de 20 ani, a fost o arta martiala, soarta a facut sa cunosc cateva persoane care practicau JJ si astfel am decis sa incerc si eu.
Ordinea in care am inceput sa practicam a fost si cea in care am venit pe lume, eu prima 🙂 .
Ana: Dupa aproximativ 6 luni, am mers la un antrenament al Claudiei. Imi tot povestea acasa ce face la sala si mi-a starnit curiozitatea. Baietii au crezut ca a venit cu sora mai mica pentru ca nu avea cu cine sa stea acasa. Inca le mai admir glumele prietenoase.
Insa ce m-a determinat cu adevarat sa vin la BJJ a fost competitia nationala de Jiu Jitsu din Noiembrie 2014 la care am stat in tribuna de dimineata pana seara. Nu intelegeam nimic din ce se intampla pe saltea, dar observam pasiunea participantilor. Asta mi-a starnit curiozitatea si peste doua zile am luat prima lectie de Jiu Jitsu si continui cu urmatoarele.
Ati ajuns la centura albastra si pare ca nu va veti opri prea curand. Acestea fiind spuse, fiecare are propriile motivatii pentru care face Jiu Jitsu. Care ar fi ale voastre? Ce va aduce pe saltea zi de zi? Sau macar de 3 ori pe saptamana 🙂
Claudia: Jiu Jitsu pentru mine este ca un joc de sah in care trebuie sa-ti surprinzi de fiecare data partenerul adaptand diverse tehnici la game-ul si stilul fiecaruia. Exersand reusesti sa iei cele mai bune decizii intr-un timp cat mai scurt. Dorinta de a cunoaste si de a evolua in aceasta arta ma aduce de fiecare data la antrenamente. Ana: Sportul a contribuit la imbunatatirea conditiei fizice si prin urmare si a celei psihice. Mi-a invins timiditatea si a trezit ambitii. M-a determinat sa fiu atenta la alimentatie, la orele de somn. In concluzie, ma determina sa duc o viata sanatoasa si acesta este un motiv pentru care merg la sala de trei ori pe saptamana.
In al doilea rand, la Jiu Jitsu am intalnit oameni minunati cu care am creat prietenii. Oameni care imi sunt exemple pe saltea si in viata. Jiu Jitsu imi antreneaza mintea si corpul in acelasi timp.
Surorile Chivu, parte din echipa de competitori.
Cum se impaca Jiu Jitsu cu cariera profesionala?
Claudia: De-a lungul celor 3 ani de practicare a acestui sport, am devenit mai increzatoare in fortele proprii, atat fizice cat mai ales psihice. Am invatat sa-mi stabilesc obiective care altadata ar fi fost doar un vis, partea buna e ca reusesc sa le si ating. Jiu Jitsu m-a motivat sa lupt pentru ce-mi doresc, sa gasesc in interiorul meu motivatia necesara de a rezolva situatii chiar si dificile. Ana: In afara de admiratia colegilor? Pe unii dintre ei i-am avut alaturi de mine la prima competitie. Au strigat cu emotie de pe marginea saltelei.
Jiu Jitsu mi-a adus beneficii in plan profesional prin prisma faptului ca am inceput sa relationez foarte usor cu oamenii nou cunoscuti. Sa am o atitudine pozitiva si incredere in mine. Sa accept provocarile si sa le fac fata.
Multi poate si-ar dori acasa o persoana cu care sa mai exerseze in timpul liber. Se intampla vreodata sa exersati vreo tehnica prin casa?
Claudia: La sala nu prea lucram impreuna, incercam de fiecare data sa alegem parteneri mai avansati pentru a invata de la ei si a ne corecta acolo unde este cazul, din acest motiv ne-am si dezvoltat stiluri diferite de a lupta. Acasa repetam tehnici pe care nu le stim amandoua, sau care ne-au impresionat in mod deosebit si se potriveste bine stilului fiecareia. Ana: Aici sunt perfect de acord cu Claudia. La sala profitam de ocazia de a invata de la cei mai avansati si mi se pare foarte frumos faptul sa avem stiluri diferite.
Ati reusit sa faceti pasul cu succes si in competitii. In care competitie ati avut cea mai frumoasa experienta si de ce?
Clau: Cea mai frumoasa experienta am avut-o la Cupa Romaniei din 2016, castigand trei meciuri consecutiv, atat in categorie cat si la open. Neavand experienta in competitii, a fost o surpriza totala pentru mine, nu m-am asteptat la acest rezultat, lucru care m-a stimulat sa mai particip, castigand astfel medalia de aur si titlul de campioana nationala la categoria +70 kg din cadrul Campionatului National de Ju Jitsu la proba Ne-waza. Ana: In luna Ianuarie am participat la Competitia Europeana de Jiu Jitsu ce a avut loc in Lisabona. A fost emotionant sa imi aud prietenii din tribuna incurajandu-ma si sustinandu-ma. Totul se desfasura intr-o sala mare, concomitent cu inca 9 meciuri, dar eu ii auzeam doar pe ei. Am fost fericita sa castig acel meci finalizand cu tehnica mea preferata, Anaconda.
E evident ca, din cauza atributelor fizice, e mai greu pentru o fata sa se apuce, sa fie constanta si sa reuseasca in Jiu Jitsu. Voi ati facut-o. Ce sfaturi aveti pentru noile Absoluto Girls?
Claudia: Jiu jitsu este o arta martiala care se bazeaza pe tehnica. Am pasit in sala cu gandul de a invata si nu de a lupta efectiv. In timp am reusit sa imi insusesc diferite tehnici, sa le combin, creandu-mi astfel un stil personal. Am castigat medalie de aur la doua competitii in categorie de +70 kg, eu avand doar 50 kg, dovada ca tehnica e superioara atributelor fizice.
Cand am inceput sa practic Jiu Jitsu, nu era nicio fata care sa se antreneze la sala respectiva, ulterior venind Ilinca Diaconu, care a fost si ea la fel de motivata si constanta, fiind acum centura albastra sub Marcelo Garcia. Important e sa-ti propui si sa crezi ca vei reusi, oportunitatile vin pe parcurs. Ana: Tehnica primeaza la Jiu Jitsu si in timp ajungi sa iti insusesti si atribute fizice. Faptul ca baietii au atribute fizice mai bune decat fetele nu mi-a adus niciodata frustrare. Dorinta mea continua a fost de a invata de la ei si nu de a castiga meciuri in fata lor si le recomand acelasi lucru si noilor Absoluto Girls.
Ce planuri aveti pe viitor? La ce competitii va propuneti sa ajungeti anul acesta?
Claudia: Principalul plan pentru viitor este sa nu renunt niciodata la Jiu Jitsu. Ce-i drept, e greu sa renunti la un stil de viata care te reprezinta si la o comunitate de oameni pe care noi, cei de la Absoluto, o numim a doua familie.
Urmatoarea competie la care mi-am propus nu doar sa particip, ci si sa castig medalia de aur, este Cupa Corysan din 22 Aprilie, urmand si Cupa Romaniei de BJJ. Ana: Planul meu este sa merg constant la sala, sa particip la competitii si centura neagra 😃
In tara voi participa la Cupa Romaniei, iar in afara tarii, la Competitia Europeana.
Salutare! Sunt Mona de la Absoluto! Cu ce te-as putea ajuta? Esti interesat de program, locatii, preturi abonamente sau cum se face o rezervare? Scrie-mi intrebarile in chat si iti raspund cu drag.
Deschide chat-ul
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.
